/

EXCLUSIV Ministrul Luminița Odobescu justifică decizia lui Ciolacu de a-l ignora pe ambasadorul Muraru în SUA și-l amenință voalat pe cel din urmă cu „evaluarea anuală”

Odobescu îl amenință pe ambasadorul Muraru
Odobescu îl amenință pe ambasadorul Muraru (sursa: Inquam Photos/George Călin)

Odobescu îl amenință pe ambasadorul Muraru. Premierul Marcel Ciolacu și ambasadorul Andrei Muraru s-au contrat public în fața presei și a comunității de români din SUA, cu ocazia vizitei premierului peste ocean. O scenă la care a asistat și Luminița Odobescu, ministrul Afacerilor Externe.

La solicitarea DeFapt.ro, ministrul Luminița Odobescu a transmis că activitatea generală a tuturor misiunilor diplomatice, inclusiv a Ambasadei României în SUA și a personalului acesteia, fac obiectul unor evaluări.

Ciolacu, un nimeni la Washington

La începutul lunii decembrie a anului trecut, premierul Marcel Ciolacu a făcut o vizită în Statele Unite ale Americii. A fost însoțit de un alai de demnitari, printre care și Luminița Odobescu, ministrul Afacerilor Externe. Vizita a fost mediocră din punct de vedere al contactelor, Ciolacu nereușind să se întâlnească nici măcar cu viceoreședintele Harris.

Citește și: VIDEO Șoc la Antena 3: un telespectator i-a spus, în direct, lui Gâdea că vinovate de dezastrul din România sunt televiziunile care primesc bani de la partide

Ambasadorul României în SUA, însă, a reușit să anime atmosfera generală. Astfel, în cadrul unei recepții la care au participat presa și comunitatea de români din SUA, ambasadorul Andrei Muraru l-a acuzat pe premierul Marcel Ciolacu că a interzis participarea reprezentanților Ambasadei la întâlnirile politice din SUA.

Contre Ciolacu – Muraru în public

Ironic, ambasadorul Muraru a spus atunci că „domnul prim-ministru a considerat că nu este necesară participarea reprezentanților ambasadei României la Washington la întâlnirile politice din următoarele zile.

Acestea fiind spuse, domnule prim-ministru, nu-mi rămâne decât să vă doresc foarte mult succes, dumneavoastră și echipei guvernamentale, pentru că succesul dumneavoastră aici în America înseamnă succesul României. Și, în definitiv, vă dorim ceea ce ne dorim cu toții, întâlniri de substanță, rodnice pentru pacea, prosperitatea și securitatea românilor”.

Reacția premierului Marcel Ciolacu, vizibil iritat, nu s-a lăsat mult așteptată: „Cred că domnul ambasador e mai tânăr decât mine, cred că cea mai mare calitate în politică este răbdarea.

Nu cred că este mare diferenţă între politică şi diplomaţie şi sunt ferm convins că domnul ambasador nu şi-a pierdut încă răbdarea, cum nici eu n-am făcut-o de multe ori şi în contexte mai dificile. Important este să ne vedem misiunea pe care o avem fiecare într-un moment important pentru România şi mai puţin pentru interesele noastre sau viziunile noastre personale.”.

MAE confirmă că ambasadele pregătesc vizita

La schimbul de ironii dintre dintre Marcel Ciolacu și Andrei Muraru a asistat și Luminița Odobescu, șefa diplomației românești. DeFapt.ro a transmis acesteia mai multe întrebări în legătură cu disputa din SUA dintre cei doi oficiali.

Ministrul Luminița Odobescu a transmis prin Biroul de Presă al MAE că misiunile diplomatice ale României îndeplinesc sarcinile de politică externă și contribuie efectiv la realizarea acestora, sub îndrumarea și controlul MAE. Cu alte cuvinte, ambasada României în SUA s-a ocupat de organizarea vizitei premierului Marcel Ciolacu.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

„Ca parte a acestor sarcini, misiunile diplomatice au rol în pregătirea și desfășurarea vizitelor în străinătate ale demnitarilor români. În acest sens, misiunile diplomatice mențin legătura cu un set divers de interlocutori, atât din rândul autorităților române, cât și al autorităților din statul de reședință.

Activitatea misiunii diplomatice începe din stadiul incipient de pregătire a vizitei, respectiv perfectarea datei acesteia, a agendei de convorbiri, transmiterea de informări și materiale utile în pregătirea dosarelor de întrevedere, clarificarea aspectelor de ordin logistic etc. Aceasta este o procedură cu caracter general aplicată de misiunile diplomatice ale României”, potrivit MAE.

Ministrul de Externe: Pot exista excepții

Totodată, conform MAE, deși în practica diplomatică există uzanța ca o delegație oficială să includă și un reprezentant al misiunii diplomatice, aceasta nu are caracter obligatoriu.

„Pot exista atât excepții cu caracter general (de exemplu, convorbirile în format tête-à-tête) cât și excepții punctuale, dictate de contextul local și/sau de decizia șefului de delegație”, a arătat MAE pentru DeFapt.ro.

Practic, ministrul Odobescu i-a oferit premierului Marcel Ciolacu și justificarea formală de a-l exclude de la anumite întâlniri pe ambasadorul Andrei Muraru.

Odobescu și Ciolacu la întoarcerea din Israel, în mijlocul crizei din Gaza (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)

Odobescu îl amenință pe ambasadorul Muraru

Întrebată dacă i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis să îl revoce pe Andrei Muraru din funcția de ambasador al României în SUA, ministrul Luminița Odobescu a refuzat să răspundă.

Însă a menționat că „activitatea generală a tuturor misiunilor diplomatice și consulare ale României, inclusiv a Ambasadei României în Statele Unite ale Americii și a personalului acesteia, face obiectul unor evaluări anuale la nivel MAE”.

Ambasadorul Andrei Muraru pare că a făcut un pas în spate în urma scandalului cu premierul Marcel Ciolacu. Într-un interviu acordat Prima News, ambasadorul Andrei Muraru a lăudat activitatea Guvernului în privința programului Viza Waiver, prin care ar urma să fie eliminate vizele pentru românii care călătoresc în SUA.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”
20:44Cel mai vechi european nu putea fi decât oltean: hominizii care trăiau acum două milioane de ani pe teritoriul României de azi, clasificați drept „Homo Olteniensis”
18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului