/

O familie întreagă s-a mobilizat pentru o șpagă la angajare la spitalul județean Botoșani – document DNA

O familie s-a mobilizat pentru șpagă la angajare la spitalul județean Foto: Botosani News

O familie întreagă s-a mobilizat pentru o șpagă la angajare la spitalul județean Botoșani, arată referatul în care DNA cere arestarea managerului acestui spital, Monica Adăscăliței.

Citește și: Purtătoarea de cuvânt a CSM, judecătoarea cu Audi A5 care a obligat statul să-i deconteze ochelarii, a mai obținut o victorie: i se vor plăti salarii majorate cu 25%, începând cu 2018

Potrivit acestui document, publicat de site-ul stiripesurse.ro, șpaga pentru angajarea într-un post de asistentă a fost de 10.000 de lei. Întrucât angajările erau blocate, în 2023, prin ordonanță de urgență, problema s-a rezilvat printr-un contract de prestări servicii.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei, care a fost reţinută, marţea trecută, într-un dosar de corupţie instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), va rămâne în arest la domiciliu, potrivit unei decizii luate, luni, de Curtea de Apel Suceava.

O familie s-a mobilizat pentru șpagă la angajare la spitalul județean

„Femeia s-a consultat cu nașa ei despre șansele de a se angaja ca asistent medical la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani, având în vedere că în cursul anului 2023, a fost emisă o ordonanță de urgența a Guvernului prin care s-au blocat angajările la spitale, pentru o perioadă.

Nașa fetei i-a spus că o să se intereseze și o să revină cu un răspuns. Ulterior, nașa i-a spus acesteia să-și depună documentele pentru înregistrarea unui PFA, la ANAF Botoșani, având ca obiect prestări servicii de asistent medical generalist, spunându-i că deține informații că vor fi făcute angajări la Spitalul Județean Botoșani în baza unor contracte de prestări servicii.

Nașa fetei i-a spus acesteia, în același context că a aflat despre acele informații de la managera SJU Botoșani, pe care a invocat că o cunoștea, rezultând din discuțiile purtate cu nana ei, că era prietenă cu Adăscăliței.

De asemenea i-a spus fetei interesate că persoana care o va putea ajuta să încheie un contract de prestări servicii la Spitalul Județean Botoșani era managerul Adăscăliței, cu care a asigurat-o că a vorbit despre ea.

Martora Tudosă Diana-Ștefania i-a povestit prietenului său, despre discuțiile avute cu nașa lor și despre suma de bani cerută de aceasta în scopul facilitării încheierii unui contract de prestări serviciu cu Spitalul Județean Botoșani, deoarece ea nu dispunea de acea sumă de bani și trebuia să o ajute cineva să facă rost de bani.

Prietenul ei i-a spus că nu avea încotro și trebuia să facă rost de cei 2.000 de euro, obținând de la el, suma de 7.000 de lei, bani pe care îi avea în casă, strânși din salariu, iar diferența de 3.000 de lei, până la suma de 10.000 lei, echivalentul a 2.000 de euro, fiind împrumutată de la sora sa, care locuiește împreună cu mama ei, în Curtești și care avea banii strânși tot din salariu, lucrând ca bucătar.

Sora sa știa scopul pentru care i-a dat cu împrumut cei 3.000 de lei, pentru că martora i-a povestit că avea nevoie de bani, nașa lor, pentru a-i da mai departe, ca să-i faciliteze încheierea contractului de prestări servicii cu spitalul (…)

Fata nu mai ținea minte exact la audieri data exactă când i-a dat suma de 10.000 de lei, nașei sale, dar știe sigur că acest lucru s-a întâmplat în luna octombrie 2023, înainte de încheierea contractului de prestări servicii, din 1 noiembrie 2023.

Ulterior fata a depus dosarul acolo unde a fost indicat de către Adăscăliței, acesta a fost admis iar ea și-a început activitatea în cadrul SJU Botoșani”, se arată în referatul DNA, citat de stiripesurse.ro.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net.
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală