/

Râde hârb de oală spartă: președintele german îl critică pe fostul cancelar Schröder pentru legăturile cu Putin

Nemții vor să scape de Schröder
Nemții vor să scape de Schröder. În imagine, Steinmeier cu Iohannis (sursa: Inquam Photos/George Călin)

Nemții vor să scape de Schröder. Preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier, l-a criticat pe fostul cancelar Gerhard Schröder pentru legăturile sale de afaceri cu Rusia, afirmând că multe lucruri făcute de acesta în mandatul de la conducerea executivului de la Berlin au fost eclipsate de comportamentul său ulterior, relatează duminică dpa.

Nemții vor să scape de Schröder

„Implicarea lui Gerhard Schröder în companii energetice ruse a ridicat semne de întrebare despre ţara noastră, în special din partea vecinilor noştri est-europeni”, a spus Steinmeier.

Actualul şef al statului german a lucrat îndeaproape cu Schröder în trecut, ambii fiind membri ai Partidului Social-Democrat (SPD). Steinmeier a fost şeful de cabinet a cancelariei conduse de Schröder în perioada 1999-2005.

„Am fost pe acelaşi drum împreună timp de 15 ani, dar de 17 ani îmi urmez propria cale politică, fără el. În această perioadă, Gerhard Schröder a luat decizii personale care ne-au separat”, a explicat Frank-Walter Steinmeier.

Nici Steinmeier nu e departe de Putin

În ultimii ani, Gerhard Schröder a devenit ţinta criticilor în Germania pentru funcţiile sale deţinute în companii de stat ruse şi pentru relaţiile sale apropiate cu preşedintele rus Vladimir Putin.

La rândul său, Frank-Walter Steinmeier a fost criticat recent pentru politica sa faţă de Moscova în ultimele două decenii. În cele din urmă, el a recunoscut că a făcut unele greşeli cu privire la Vladimir Putin.

Citește și: Bine a făcut Zelenski că i-a închis ușa în nas lui Steinmeier. Germania are bani, dar nu mai are credibilitate

În urmă cu câteva săptămâni, Gerhard Schröder a demisionat din funcţia deţinută în consiliul de supraveghere al companiei ruse Rosneft şi a respins o nominalizare a sa în boardul grupului Gazprom.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

18:03DOCUMENT Guvernul a rămas fără bani de salarii: se caută câteva miliarde pentru salarii și drepturile salariale câștigate de magistrați în instanță, plus zece miliarde de lei pentru pensii
16:27Iubita lui Sorin Oprescu a pierdut procesul cu Cătălin Cîrstoiu: ea fusese eliminată din concursul de manager al Spitalului Universitar de Urgență București fiindcă nu avea dosarul complet
15:29Un bărbat întors din Lumea de Apoi va conferenția la Iași, promite Festivalul Holistic desfășurat în oraș
15:14Suzeta de 10.000 de euro tocmai a fost creată în România și se poate cumpăra și online
14:51Baronul PSD Ionel Arsene, zis „Șosetuță”, nu vrea să facă pușcărie în România fiindcă este „timid” și „sensibil”. Avocații săi blochează extrădarea pe motiv că a ajuns să evite „petrecerile și dansul”
13:48Primăria București a atribuit încă un contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai de 293 de milioane lei fără TVA
12:06FOTO Prefectul PSD de Tulcea, în campanie cu colegii de partid, deși legea o interzice „sub sancțiunea demiterii”. Șefii deconcentratelor, certați pentru că au amendat candidații PSD
11:20Motivul stupefiant pentru care o judecătoare a amânat 44 de dosare într-o singură zi: „Standardul transparenţei instituit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”
10:33Dialogul halucinant din debutul procesului accidentului din stațiunea 2 Mai. Judecătoarea Popoviciu întreabă, mirată: „A decedat vreo victimă?”
20:46Candidatul lui Dan Voiculescu la Parlamentul European Mugur Ciuvică anunță cine este competitorul favorit la președinție: „Ar fi un super președinte, zic eu”
17:36Suma astronomică pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea, prin care, în primul trimestru, au trecut exact doi călători
16:19Procurorii europeni conduși de Kovesi au primit 3,6 milioane de euro în plus la buget, urmare a aderării Poloniei la EPPO
12:53Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
12:41Realizările lui Grindeanu: România are 18 km de drum național de pământ și 111 km de drum național pietruit. În 2018, erau 13 km de drum pietruit. Lungimea căilor ferate, în scădere
11:20Cu cât a crescut, într-un an, salariul pensionarului Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar de Voluntari. Familia are o avere uriașă, doar bijuteriile și tablourile valorând 220.000 euro