/

Cum poate Nancy Pelosi declanșa un conflict armat între SUA și China: Beijingul a amenințat cu „măsuri puternice” dacă Pelosi merge în Taiwan

Nancy Pelosi dinamitează relația China - SUA
Nancy Pelosi dinamitează relația China - SUA (sursa: Facebook/Nancy Pelosi)

Nancy Pelosi dinamitează relația China – SUA. Guvernul chinez a avertizat marţi că va lua „măsuri puternice” în cazul în care preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, va efectua o vizită în Taiwan, după o informaţie din presă în acest sens, relatează Reuters.

Nancy Pelosi dinamitează relația China – SUA

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe Zhao Lijian a afirmat că o vizită a înaltei oficialităţi americane ar „submina grav suveranitatea şi integritatea teritorială ale Chinei”.

„Dacă partea americană continuă cu obstinaţie în această direcţie, China va lua categoric măsuri ferme şi puternice pentru a-şi apăra cu tărie suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”, a subliniat purtătorul de cuvânt într-o conferinţă de presă la Beijing.

„Statele Unite trebuie să fie integral responsabile pentru toate consecinţele provocate de acest lucru”, a adăugat el.

Oficial, nu există informații

Potrivit Financial Times, care citează surse informate, vizita va avea loc în august, iar Nancy Pelosi şi delegaţia sa vor vizita de asemenea Indonezia, Japonia, Malaezia şi Singapore, precum şi Hawaii, unde se află Comandamentul SUA pentru regiunea Indo-Pacific.

Biroul alesei democrate şi Departamentul de stat american nu au comentat deocamdată informaţia, iar Ministerul de Externe taiwanez a afirmat că nu dispune de „informaţii relevante” în acest moment, menţionează Reuters.

În aprilie, Nancy Pelosi şi-a amânat o vizită în Taiwan, din cauza unui test pozitiv de coronavirus. China a atenţionat atunci că vizita sa ar afecta grav relaţiile americano-chineze.

Întâlnire cu vicepreședintele taiwanez

În ianuarie, Pelosi, vechi critic al Beijingului, a avut o întâlnire online cu vicepreşedintele taiwanez William Lai, care a efectuat atunci un turneu în SUA şi Honduras.

Casa Albă şi-a exprimat preocuparea faţă de vizita lui Pelosi, au indicat pentru ziar trei surse, iar alte două au notat că administraţia SUA este divizată în privinţa oportunităţii acestei vizite. În opinia unor oficiali, ar fi fost mai uşor de justificat o vizită în aprilie, imediat după debutul invaziei ruse în Ucraina.

Mai devreme în iulie, Strâmtoarea Taiwan a fost survolată de avioane de luptă chineze, incident calificat de insulă drept o provocare şi care a avut loc în timpul unei vizite la Taipei a senatorului american Rick Scott, republican, membru al Comisiei pentru servicii armate a Senatului.

SUA înarmează Taiwanul

Luni, China a cerut SUA să renunţe fără întârziere la o potenţială vânzare de tehnologie militară către Taiwan, în valoare estimată de 108 milioane de dolari.

Taiwanul, care are o populaţie de 23 de milioane de locuitori, este considerat de China o provincie rebelă destinată să revină într-o zi sub controlul său, cu forţa dacă va fi nevoie.

Citește și: Agitația politică de la Sofia continuă, spre folosul Moscovei: președintele pro-rus Rumen Radev le cere socialiștilor să formeze guvernul

Statele Unite, la fel ca marea majoritate a ţărilor din lume, nu recunosc oficial Taiwanul, dar Washingtonul este cel mai important partener şi furnizor de arme al Taipeiului, iar administraţia preşedintelui Joe Biden şi-a declarat în mod repetat angajamentul „ferm ca o stâncă” faţă de Taiwan.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:14Un român, implicat în sabotajul rusesc din Germania: sute de mașini vandalizate pentru a incrimina Partidul Verzilor înaintea alegerilor
20:44Epoca Iohannis s-a încheiat în PNL, președintele nu va reveni în partid după ce părăsește Cotroceniul, spune Bolojan
20:37Nicolae Ciucă a demisionat, subit, din funcția de senator și a părăsit, astfel, Parlamentul. Fostul premier nu și-a explicat decizia
20:31Soții Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, arestați pentru 30 de zile în dosarul Nordis. Alți trei complici au primit aceeași măsură preventivă
20:16Crin Antonescu mai face un pas decisiv spre Cotroceni: și-a depus dosarul de pensionare. El se mai gândește dacă ia și pensia specială
18:44Nordis a pompat peste un milion de euro șpagă în presă. Nu se știe unde s-au dus banii, dar Laura Vicol era răsfățata Antenei 3 și a lui Ciutacu
17:52GALERIE FOTO Nordis a cheltuit 864.000 de lei pe „protocol” la cluburile de fițe NUBA, unde Vicol petrecea alături de Grindeanu
16:19EXCLUSIV Laura Vicol și-a plătit mai multe operații estetice cu banii Nordis. Beneficiare, două clinici de remodelare corporală și implanturi mamare
16:06VIDEO Ciolacu a prezentat noi facturi și chitanțe în legătură cu zborurile cu jet-uri private plătite de Nordis. Premierul s-a declarat nevinovat: Nu știam că e un grup infracțional organizat
15:54Zelenski admite că este gata să negocieze cu Putin, la cererea Occidentului, liderul de la Kremlin amână un răspuns
15:43Franța și Germania se opun planului lui Trump de a prelua Gaza și de a deporta palestinienii
15:28Bolojan se luptă cu șefa POT ca cererea de suspendare a lui Iohannis să nu ajungă în plenul Parlamentului, unii parlamentari ai SOS joacă la două capete
15:18Ce are în comun ministrul Justiției, Radu Marinescu, cu Laura Vicol: ambii au fost susținuți politic de Lia Olguța Vasilescu. Marinescu neagă implicațiile politice ale cazului Nordis
12:36Guvernul continuă să facă sute de angajări, deși a promis că va îngheța cheltuielile de personal
11:37BREAKING În timp ce ANAF jupuia contribuabilii, Fiscul proteja afacerile familiei Vicol – DIICOT. Președintele ANAF s-a văzut cu un șef al Nordis