/

Doctorițele de la „Sf. Pantelimon” acuzate de omor, eliberate din arest (decizie definitivă)

Miron și Păiuș, cercetate în libertate (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)

Miron și Păiuș, cercetate în libertate. Doctoriţele Maria Miron şi Mirela Păiuş, de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon, acuzate de omor calificat în dosarul deceselor suspecte, vor fi eliberate din arest, a decis marţi Curtea de Apel Bucureşti.

Miron și Păiuș, cercetate în libertate

Pe 8 august, Maria Miron, acuzată de omor calificat şi tentativă la omor calificat, şi Mirela Păiuş, acuzată de omor calificat, ambele cu premeditare, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Doctoriţele au atacat decizia Tribunalului Bucureşti, iar contestaţia lor a fost admisă marţi de Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă.

Deocamdată, de la instanţă nu a fost comunicat dacă cei doi medici au vreo măsură restrictivă.

Capetele de acuzare

Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunţ formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sf. Pantelimon. 

Citește și: Statul păgubește peste un milion de pensionari: aceștia nu pot obține adeverințe de vechime de la Arhivele Naționale, documentele sunt prea scumpe

Aceasta le-a relatat procurorilor că, pe 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit că pe secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât medicii de gardă pe secţia ATI, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.

Scopul: „provocarea decesului unor pacienţi”

Procurorii susţin că, în lunile martie şi aprilie, doctoriţele i-au scăzut unui pacient internat la terapie intensivă doza de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale, acesta intrând în stop cardio-respirator.

„Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.

În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie”, spun anchetatorii.

Au profitat de vulnerabilitatea pacientului

De asemenea, pe 4 aprilie 2024, la ora 13,17, cele două doctoriţe, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1 ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00”.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:42Președintele Trump vrea pace în Ucraina, este un obiectiv oficial al Casei Albe, a spus noul secretar de stat al SUA, Marco Rubio
21:26Premierul britanic susține crearea unui stat palestinian, idee pe care i-a transmis-o și premierului israelian Netanyahu
21:18Ursula von der Leyen scapă de justiția belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID, dar nu și de dosarul EPPO deschis de Kovesi
21:11Tudorache „Diamant”, fostul primar de la Sectorul 1, a scăpat de închisoare: Înalta Curte i-a redus pedeapsa și l-a condamnat cu suspendare
20:42EXCLUSIV Cum a „omis” Emil Hurezeanu să-și declare asocierea în afaceri cu Michael Schmidt, omul care a încasat 283 de milioane de euro de la statul român
19:08Protest al angajaților Senatului față de reorganizarea propusă de Bolojan: nu este benefică pentru funcționari și „familiile lor”
18:09BREAKING Bolojan se pregătește să dea afară aproape 200 de angajați ai Senatului și să reducă consumul de carburanți ai instituției
17:40Wizz Air renunță, în sfârșit, la taxa telefonică de lux de un euro pe minut: pasagerii români pot vorbi la tarife locale cu operatorii companiei
17:32Călin Georgescu, înfrângere de etapă la CEDO, care a respins cererea instituirii de măsuri provizorii în cazul alegerilor
17:24VIDEO Tragedie la schi: 66 de morți și 51 de răniți după un incendiu care a cuprins un hotel de 12 etaje în stațiunea Kartalkaya din Turcia
17:16Scădere semnificativă a exporturilor de țiței rusesc după cele mai recente sancțiuni SUA, pe care Trump le-ar putea relaxa
17:05Litoralul Mării Negre ar putea fi afectat de păcura scursă din cele două petroliere rusești naufragiate în strâmtoarea Kerci, Apele Române fac teste
16:49Fost ministru al Energiei: benzina la un leu litrul, cum propune Georgescu, înseamnă că nu mai sunt bani de salarii și ajutăm șmecherii cu mașini mari
14:15Ne batem de proști cu “extremiștii“: PSD și PNL susțin candidatura loserului Antonescu ca să se asigure că Georgescu va fi președinte, nu un om liber, fără tinichele
12:04ANALIZĂ Noul Marcel Ciolacu: zile întregi fără nici o activitate la Guvern, dar foarte activ pe TikTok