Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a ținut, azi, în Parlament, un discurs în care spus: „Dacă ucrainenii nu țineau piept invaziei ruse, unde mergea Federația Rusă? Spre Nistru? Spre Prut?”.
Ea a vorbit și despre racheta doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean, care a căzut lângă Naslavcea, la granița cu Ucraina. „Războiul este tot mai aproape. Rachetele rusești care țintesc infrastructura ucraineană cad și pe pământul nostru”, a declarat șefa statului moldovean.
Discursul dramatic al șefului statului moldovean a fost aplaudat în picioare de toți cei prezenți.
„Unde mergea Federația Rusă? Spre Nistru? Spre Prut?”
Iată principalele puncte ale declarației făcute de Maia Sandu:
- „Din cauza războiului, trecem printr-o criză energetică majoră și riscăm să rămânem fără gaze și electricitate în această iarnă. Pentru consumatorii moldoveni tariful la gaze a crescut de 6 ori în ultimul an și este de două ori mai mare decât în România.
- La fel de gravă este situația în ce privește electricitatea. După ce Federația Rusă a bombardat rețelele ucrainene, Gazprom a redus în jumătate volumul de gaze livrat Moldovei, iar furnizarea de electricitate din stânga Nistrului pentru luna viitoare a devenit incertă, asigurarea țării cu energie electrică este o provocare zilnică. Chiar dacă întreprindem eforturi serioase să economisim și Guvernul de la Chișinău încearcă să ajute oamenii cu venituri mici, cheltuielile pentru facturi ale unei familii s-au ridicat la 70-75% din veniturile ei.
- Corupții s-au înfrățit între ei și exploatează cinic necazul oamenilor și nemulțumirea față de creșterea prețurilor. Ei încearcă să creeze haos și să ne întoarcă din drumul european.
- Am enumerat aceste provocări nu pentru a ne plânge și nu pentru că nu le-ați cunoaște. Ci pentru ca toată lumea să știe că Republica Moldova alege să fie liberă și să continue parcursul european indiferent de circumstanțe. Și că noi ne asumăm prețul libertății. Și atunci când cerem ajutor, nu o facem pentru un confort mai mare. Avem nevoie de ajutor să supraviețuim ca parte a lumii libere. Pentru șansa unei vieți demne și în pace acasă. Aceasta este miza. Un stat european la hotar cu România, care contribuie la pace și securitate în regiune. Și nu o societate în haos, violență, implicată în război”
- Rusia a pornit un război nedrept și nejustificat în secolul 21 într-o țară europeană, într-un stat democratic. A făcut acest lucru pentru că a crezut că i se permite orice. Dacă prin curajul și dragostea lor de neam, ucrainenii nu țineau piept invaziei ruse, unde mergea Federația Rusă? Spre Nistru? Spre Prut? Mai departe? Aceste acțiuni arată că suntem cu toții în pericol, iar pentru Rusia nu există nici reguli, nici limite.
- Am deschis casele pentru toți refugiații ucraineni și am făcut față unor provocări de care statul nostru nu era pregătit. Însă ne-am solidarizat, pentru pace și pentru omenie
Președintele Republicii Moldova se află, azi, în vizită în România și va avea discuții cu președintele Iohannis și cu premierul Ciucă.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.