/

Ciolacu îngheață pensiile nevăzătorilor, pe motiv că nu au contribuit suficient. Ei au primit decizii de recalculare în care li se transmite că nu merită nici jumătate din cât primesc acum

Guvernul Ciolacu îngheață pensiile nevăzătorilor Foto: Inquam/Octav Ganea

Guvernul Ciolacu îngheață pensiile nevăzătorilor, pe motiv că nu au contribuit suficient, explică, pe Facebook, Tudorel Tupiluș, prședintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România. Nevăzătorii au primit, la fel ca și minerii și metalurgiștii, decizii de recalculare în care li se transmite că nu merită nici jumătate din cât primesc acum.

Guvernul Ciolacu îngheață pensiile nevăzătorilor

“Pentru a da aici doar un exemplu din miile posibile, doamna M. M.-G. din Focșani, pensionată după 12 ani de muncă, a realizat 10,695 puncte. Pensia actuală, de 2.174 lei, scade, conform noii legi, la 867 lei, adică mai puțin decât indemnizația socială pentru pensionari (1.281 lei).

Pe viitor, toate indexările care vor fi acordate, inclusiv cele menite să acopere inflația, vor viza pensia stabilită prin noua decizie, adică 867 lei, până când aceasta va ajunge la nivelul celei aflate în plată, adică 2.174 lei.

În consecință, pentru mulți ani de acum înainte pensia doamnei M. M.-G. va rămâne înghețată“, a arătat președintele Asociației Nevăzătorilor.

Potrivit deciziilor de recalculare emise de guvernul Ciolacu, pensiile nevăzătorilor ar fi trebuit diminuate cu 60-80%. Însă guvernul se va mulțumi să le “înghețe“ pe termen nedefinit, ceea ce înseamnă că inflația va reduce substanțial puterea de cumpărare.

“Conform atât vechiului act normativ în materie, Legea 263/2010, cât și legii ce urmează să intre în vigoare, 360/2023, pentru a se putea pensiona, nevăzătorii trebuie să lucreze un număr de ani echivalent cu o treime din stagiul de cotizare.

Diferența vine din faptul că în trecut această treime era cuprinsă în formula de calcul drept stagiu complet, în vreme ce acum ea este în mod greșit socotită strict în baza contribuțiilor plătite.

Așadar, cu toate că și Legea 360/2023 recunoaște ca excepție situația persoanelor cu deficiență vizuală gravă, ea nu ține cont de această particularitate în formula de calcul.

Aplicarea mecanică a principiului contributivității are pentru comunitatea persoanelor cu dizabilități vizuale consecințe foarte grave, chiar dramatice“, a explicat Tupiluș.

Nevăzătorii care se vor pensiona după 1 septembrie, profund afectați

“Chiar mai gravă este situația persoanelor cu deficiență vizuală care se vor pensiona după data intrării în vigoare a acestui act normativ. Aceasta întrucât vor avea pensii semnificativ mai mici față de cele care s-ar pensiona acum, folosind prevederile legii în vigoare, în condiții identice de salarizare și de stagiu de cotizare. Or, o asemenea situație generează în mod firesc o nemulțumire foarte puternică în rândul celor ce sunt încadrați în muncă.

Totodată, punerea în practică a formulei de calcul va conduce, inevitabil, la pensionarea până la 1 septembrie a.c. a tuturor angajaților deficienți de vedere care îndeplinesc condițiile, iar acest fapt va însemna scăderea dramatică a gradului de ocupare, și așa foarte redus, din cauza absenței locurilor de muncă adaptate“, mai explică preșdintele Asociației Nevăzătorilor.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

7 Comments

  1. Daca faci parte dintr-o categorie profesionala care , prin activitatea ta, nu poți scăpa de pușcărie pe cri care au definit și jefuiesc aceasta țară, nu ne poți asigura liniștea, nu meriti atenția și respectul covrigarului &haita!

      • Romanul e invatat în haită!, doar sa latre ! E vorba de o reasezare a pensiilor după contributivitate si vechime ,comunicată insuficient ! Persoanele cu dizabilitati vor avea, deocamdată, aceleași venituri ! Sunt insuficiente ,dar sunt convinsa ca vor fi majorate, alaturi de alte facilitati !

  2. Să vă fie Rușine,guvernanți !!!!! După ce că sunt cei mai oropsiți de soartă (ce poate fi mai rău decât atât) ,va mai bateți joc și voi de ei!!!!! E un păcat îngrozitor să blestemi,dar va doresc sa aveți parte,măcar unul dintre voi de o asemenea situație !!!! NU sunteți oameni și animalele au sentimente de iubire,milă pentru cei bolnavi,voi NU! Singura voastră dorință e să fiți bogați cu neamurile voastre și atât. Restul poate să nu mai existe. Nu realizați că rămâneți fără obiectul muncii?! Sunteți siniștri de răi! Sper să trăiesc să văd ca vă vine și vouă rândul.

  3. Același lucru se întâmplă și persoanelor cu dizabilități. De la Casa de Pensii Botoșani m-au lămurit că nu numai mie mi-a scăzut pensia,ci la toți pensionarii cu handicap.

  4. Este o minciună imensă ceea ce spuneți voi! Chiar nu vă ia nimeni la rost pentru asemenea dezinformări? Știu foarte bine adversitatea voastră față de PSD ,dar nici să mințiți așa fără rușine! Cine va susține să faceți această campanie murdară de dezinformare! Rușine! Au fost niște greșeli cu aplicația de calcul ,dar se reface , așa că nu mai mințiți! Cum ,necum,culmea PSD a dat ceva românului de rând,pe când ceilalți SI inclusiv cei pentru care lucrați voi ,au tăiat SI nu au dat nimic la populație! Să vă fie rușine!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:50Protest uriaș la Belgrad împotriva corupției care a dus la prăbușirea acoperișului unei gări, incident soldat cu 15 morți
21:41Mercenarul lui Călin Georgescu, Horațiu Potra, împreună cu fiul său, ridicați de jandarmi din mijlocul mitingului AUR
21:26Populistul Zoran Milanović câștigă un nou mandat de președinte al Croației cu un scor zdrobitor
21:16Un operator B1 TV, aproape linșat de participanți la mitingul AUR, a fost nevoit să se baricadeze în mașina de serviciu
18:03Premierul Suediei acuză Rusia că a declanșat un război împotriva țării sale și a vecinilor: Este un război prin intermediari, hibrid
17:53Slovacia strânge legăturile cu Rusia după ce Ucraina a oprit livrările de gaz ale Gazprom spre Europa
17:44George Simion susține că la protestul organizat de AUR au participat 50.000 de oameni. Jandarmeria nu a făcut o estimare, dar a găsit arme albe și substanțe interzise la unii participanți
17:26Incendiile apocaliptice din Los Angeles nu sunt stinse din cauza incompetenței liderilor democrați locali, acuză Trump
17:16Crin Antonescu ar vrea să-l vadă pe candidatul Călin Georgescu în cursa prezidențială participând la dezbateri și răspunzând la întrebări
12:09Papa Francisc a primit Medalia prezidențială a libertății de la Joe Biden, singura distincție de acest fel acordată de președintele democrat
11:47Incendiile se extind și mai mult în zona Los Angeles, către valea San Fernando, intens populată. Sistemul de hidranți e aproape de colaps, din ce în ce mai multe jafuri
11:39VIDEO Călin Georgescu preia o teză periculoasă și falsă de la Șoșoacă: susține că NATO va ataca Rusia de pe baza Mihail Kogălniceanu din România
11:26Petrolier din „flota fantomă” a Rusiei, remorcat într-un port german după ce a motoarele i s-au defectat. Nava poate fi confiscată, potrivit ultimelor sancțiuni
10:12Ignorând tatuajul lui Ciolacu, ministrul de Finanțe anunță că ia în calcul majorarea TVA. Plus: impozitul pe venit ar putea fi comasat cu CASS-ul, adică un salt de la 16,5% la 20%
21:00Val de anchete la centrele pentru copii cu deficiențe din Mureș unde au fost semnalate neglijențe grave. Situație de o „gravitate extremă”, spune directorul ANPDCA