/

Val de demisii sau retrageri „la pensie” ale unor guvernatori ruși. Se vorbește de „șobolanii care părăsesc corabia”

Guvernatorii lui Putin își dau demisia
Guvernatorii lui Putin își dau demisia. Inclusiv cel din Saratov, unde se află clădiri Roskosmos (sursa: kremlin.ru)

Guvernatorii lui Putin își dau demisia. Un val neobişnuit de demisii în rândul guvernatorilor regionali a avut loc marţi în Rusia, relatează DPA.

În numai cinci ore, cinci guvernatori regionali din diferite părţi ale ţării au anunţat fie că vor demisiona, fie că nu vor mai candida pentru un nou mandat.

Guvernatorii lui Putin își dau demisia

Primii care şi-au anunţat demisia au fost Serghei Şvacikin, din regiunea Tomsk din Siberia, şi colegul său, Igor Vasiliev, din Kirov, la circa 1.000 de kilometri nord-est de Moscova.

Au urmat guvernatorii din regiunea Saratov şi din Republica Mari El. De asemenea, guvernatorul regiunii Riazan, Nikolai Liubimov, a declarat că nu intenţionează să mai candideze pentru un al doilea mandat.

Citește și: Armata rusă vrea „să extindă podul terestru (în sudul Ucrainei) până în Transnistria”, potrivit lui Avril Haines, șefa Comunității de Informații a Statelor Unite

Printre motivele oficiale oferite de guvernatori pentru demisiile lor se numără vârsta sau faptul că au fost deja în funcţie de mult timp.

Rusia este formată din peste 80 de entităţi federale, de exemplu teritorii şi republici autonome.

Speculațiile din jurul demisiilor

Demisiile au produs stupoare şi speculaţii în rândul opiniei publice.

Pe serviciul de mesagerie Telegram, unii utilizatori se întrebau dacă nu cumva aceşti guvernatori nu ar mai dori să sprijine războiul împotriva Ucrainei şi consecinţele acestuia asupra provinciilor ruseşti.

Din cauza sancţiunilor impuse de Occident, multe companii s-au retras din Rusia şi mulţi oameni îşi pierd locul de muncă.

În situaţia actuală, demisiile ar putea fi un semn că nava se scufundă şi că „şobolanii mai bine părăsesc barca”, a spus analistul politic Abbas Galliamov.

Alţii au speculat că este posibil ca cei cinci politicieni să nu fi fost suficient de loiali Kremlinului, iar acum trebuie să îşi părăsească posturile din cauza unei decizii venite de sus.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

12:06FOTO Prefectul PSD de Tulcea, în campanie cu colegii de partid, deși legea o interzice „sub sancțiunea demiterii”. Șefii deconcentratelor, certați pentru că au amendat candidații PSD
11:20Motivul stupefiant pentru care o judecătoare a amânat 44 de dosare într-o singură zi: „Standardul transparenţei instituit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”
10:33Dialogul halucinant din debutul procesului accidentului din stațiunea 2 Mai. Judecătoarea Popoviciu întreabă, mirată: „A decedat vreo victimă?”
20:46Candidatul lui Dan Voiculescu la Parlamentul European Mugur Ciuvică anunță cine este competitorul favorit la președinție: „Ar fi un super președinte, zic eu”
17:36Suma astronomică pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea, prin care, în primul trimestru, au trecut exact doi călători
16:19Procurorii europeni conduși de Kovesi au primit 3,6 milioane de euro în plus la buget, urmare a aderării Poloniei la EPPO
12:53Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
12:41Realizările lui Grindeanu: România are 18 km de drum național de pământ și 111 km de drum național pietruit. În 2018, erau 13 km de drum pietruit. Lungimea căilor ferate, în scădere
11:20Cu cât a crescut, într-un an, salariul pensionarului Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar de Voluntari. Familia are o avere uriașă, doar bijuteriile și tablourile valorând 220.000 euro
10:19Mașini închiriate, vândute unei firme de dezmembrări. „Întreprinzătorii” nu au apucat să-și facă un portofoliu serios
10:02Aparatele de colectare a ambalajelor returnabile au început să dea rateuri iar unele au fost pur și simplu scoase din uz
21:11EXCLUSIV Jandarmeria cumpără veste, căști și scuturi antiglonț de la o firmă deținută de un fost polițist și de o chinezoaică cu conexiuni în Dragonul Roșu
20:32Intenția de vot pentru locale, în creștere pentru PNL și în scădere pentru PSD. Liberalii au ajuns la 26,7%
18:01Piedone are o clasă peste Nicușor Dan: a absolvit liceul de XIII clase, la 35 de ani. Ce note a luat la matematică
15:19Fostul secretar de stat în MAE Iulian Fota acuză: „Nu mai avem nici un demnitar cu experiență pe situația din Estul Europei, în special pe Rusia, Ucraina sau Moldova”