/

Grindeanu a dat Portul Constanța pe mâna unei foste laborante care analiza solul. A absolvit o facultate privată și se laudă că a lucrat în Marea Britanie, dar veniturile erau ridicol de mici

Grindeanu a dat Portul Constanța pe mâna unei foste laborante Gupaj foto: Replica Online

Grindeanu a dat Portul Constanța pe mâna unei foste laborante care analiza solul: Mirela-Ileana Birchi este începând din 15 februarie, noul director executiv al Administrației Portului Constanta. Mai multe publicații au scris, într-un text formulat copy-paste că „la bază este avocat cu experiență îndelungată în drept comercial și drept maritim, dobândită în România și Marea Britanie”.

Citește și: Șefa procurorilor anticorupție din Galați, cu un salariu imens, se pensionează, după ce, în 2022, acest parchet a avut o rată de 100% a achitărilor. Ea a fost magistrat timp de 25 de ani și două luni

Grindeanu a dat Portul Constanța pe mâna unei foste laborante

Însă Birchi a fost laborantă, desfășurând „activităţi specifice de analiză fizico-chimică a solurilor” timp de circa patru ani. A intrat la facultate, la universitatea privată „Ecologică” doi ani după terminarea liceului, în 1991, iar licența a luat-o abia în 2001, când avea 30 de ani, la Academia de Poliție.

Ea are un doctorat în Științe Militare, luat la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

În CV, ea se laudă că a lucrat la o firmă din Marea Britanie, din 2014 în 2019, unde ar fi fost „director juridic si de dezvoltare”, însă declarațiile ei de avere din 2023 și 2022 – care se referă la anii fiscali 2022 și 2021 – ea a declarat un câștig salarial anual de 5.490 de lire sterline.

Potrivit CV-ului, noua directoare executivă a Portului Constanța a lucrat la alte companii de stat, însă fără legătură cu administrația portuară: a fost jurist la Regia Protocolului de Stat, director executiv la Loterie sau consilier „personal” al ministrului Grindeanu. Acesta a plasat-o, în februarie 2023, în consiliul de administrație al companiei de drumuri, CNAIR.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

5 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”
20:44Cel mai vechi european nu putea fi decât oltean: hominizii care trăiau acum două milioane de ani pe teritoriul României de azi, clasificați drept „Homo Olteniensis”
18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului