/

Grefierii intră în grevă pentru că nu li se plătesc integral salariile. Vor întocmi acte numai în cauze urgente, precum arestările, și nu vor asigura permanența în zilele libere

Grefierii intră în grevă pentru că nu li se plătesc integral salariile Foto: Facebook

Grefierii intră în grevă, de luni, 11 decembrie, pentru că nu li se plătesc integral salariile, a decis Sindicatul Național al Grefei Judiciare, Dicasterial, la 9 decembrie. Ei vor întocmi acte numai în cauze urgente, precum arestările, și nu vor asigura permanența în zilele libere.

Citește și: Suma uriașă pe care magistrații o solicită imperativ de la statul român, „tranșa” doar pentru 2023: depășește costurile segmentului de nord al autostrăzii de centură a Bucureștiului

În plus, „în ziua votării bugetului de stat pentru anul 2024 se va întrerupe activitatea în instanțe și parchete timp de 4 ore, în intervalul orar 10.00-14.00, timp în care se va asigura participarea grefierilor numai la ședințele de judecată și la activitățile de urmărire penală considerate urgente”.

Un grefier de la Înalta Curte de Casație și Justiție are un salariu cuprins între 5.396 și 7.423 lei, plus sporuri între 1.700 și 2.200 de lei. Prim-grefierul ICCJ câștiga 11.100 de lei, plus 3.300 de lei sporuri. Grefierii beneficiază și de pensii speciale.

Grefierii intră în grevă pentru că nu li se plătesc integral salariile

Dar, până atunci, de luni 11 decembrie, grefierii:

  • grefierii vor participa la şedinţele de judecată sau, după caz, la activităţile de urmărire penală pentru soluţionarea cauzelor cu arestaţi în materie penală şi în alte materii, pentru cauzele privind obligaţiile de întreţinere de orice fel, asigurarea dovezilor, soluţionarea cererilor de ordonanţă preşedinţială, precum şi în alte cauze considerate urgente
  • vor întocmi acte numai în cauzele considerate urgente
  • compartimentele auxiliare ale instanțelor și parchetelor își vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul
  • personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete nu va mai efectua niciun fel de act de procedură în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală
  • nu va mai asigura permanența în afara programului de lucru, nu va răspunde la telefon

Greferii cer Guvernului să asigure plata integrală a salariilor pe noiembrie 2023, „recunoscute și recalculate prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023”, plus „plata tranșelor din hotărâri judecătorești definitive și acte administrative de salarizare scadente în anul 2023”.

Citește și: La Curtea de Conturi, șoferii și muncitorii primesc spor de gestionarea informațiilor clasificate. Instituția, condusă de un ex-subofițer de poliție, popular denumiți „tablagii”

Ei reclamă restanțe la plată și la „achitarea diferențelor de drepturi salariale, restante, aferente perioadei 1 ianuarie 2018-31 martie 2023, inclusiv”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste