/

Die Presse: Numărul imigranților ilegali înregistrați de Austria a scăzut brusc, de la jumătatea lunii decembrie

Numărul imigranților ilegali înregistrați de Austria a scăzut brusc Foto: Poliția bulgară de frontieră

Publicația austriacă Die Presse scrie că numărul imigranților ilegali înregistrați de Austria a scăzut brusc, de la jumătatea lunii decembrie. Astfel, de la 15 decembrie până în primele zile din ianuarie, reducerea a fost de circa 70%.

Numărul imigranților ilegali înregistrați de Austria a scăzut brusc

Guvernul de la Viena pune această evoluţie pe seama faptului că Serbia a reimpus vize pentru cetăţenii indieni şi tunisieni. Din această ţară, migranţii ajungeau în UE cu ajutorul călăuzelor, în schimbul câtorva mii de euro. Anul trecut, numai în Austria au fost depuse 30.000 de cereri de azil din India şi Tunisia. În statisticile privind azilul, aceste ţări se află pe locurile trei şi patru, după Afganistan şi Siria.

Dar scăderea bruscă a numărului de migranţi ilegali se datorează probabil şi faptului că mulţi dintre cei care stăteau deja în taberele de refugiaţi din Balcanii de Vest de luni sau chiar de ani de zile au plecat înainte de începerea sezonului rece, pentru a ajunge într-un loc „mai sigur”, cu spaţii de cazare mai confortabile pe timpul iernii – în Austria, Germania, Suedia sau alte ţări ale UE, notează „Die Presse”.

Grecia eliberează, treptat, taberele de migranți

În orice caz, autorităţile din Grecia încearcă, la rândul lor, să golească treptat taberele supraaglomerate şi să îi lase pe migranţi să se deplaseze spre nord. După ce au încetat restricţiile de călătorie cauzate de pandemie, anul trecut s-a ivit ocazia.

Cancelarul Karl Nehammer are în faţă o călătorie delicată săptămâna viitoare: luni, cancelarul va vizita frontiera externă a Bulgariei cu Turcia – locul care a fost decisiv pentru veto-ul Austriei la aderarea acestei ţări la Schengen în decembrie anul trecut, scrie „Die Presse”.

Citește și: „Venus din Piatra Neamț”, o paleodivă autentică, poate acum fi admirată în toată splendoarea celor 17.000 de ani

„Potrivit Ministerului de Interne, Austria a înregistrat peste 100.000 de treceri ilegale a frontierei anul trecut și și-a justificat refuzul includerii în Schengen a Bulgariei și României invocând protecția inadecvată a frontierei externe a UE. Rezultatul a fost o ceartă diplomatică între Sofia și București, pe de o parte, și Viena, pe de altă parte”, mai arată publicația austriacă.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu