/

Daniil Medvedev ar putea fi interzis la Wimbledon. Ar fi primul turneu de tenis care blochează jucătorii din Rusia și Belarus

Medvedev ar putea fi interzis la Wimbledon Foto: Twitter Medvedev

Daniil Medvedev ar putea fi interzis la Wimbledon, scrie The Times. Publicația britanică susține că organizatorii turneului sunt la un pas de a lua decizia de a interzice toți jucătorii din Rusia și din Belarus, în acest an.

Medvedev ar putea fi interzis la Wimbledon

Surse au declarat pentru The Times că s-a luat în sfârșit o decizie după aproape două luni de discuții între All England Club și guvernul Regatului Unit. Oficiali ai Departamentului pentru Sport au sugerat, inițial că jucătorii ar putea da o declarație în care să se angajeze să nu transmită mesaje publice de susținere a regimului de la Moscova sau a invadării Ucrainei. Însă organizatorii turneului de la Wimbledon au apreciat că ar fi mai „fezabilă” o interdicție completă, datorită riscurilor pe care o declarație publică le-ar putea avea asupra afamiliilor jucătorilor.

Tenisul este unul dintre puținele sporturi care le permite sportivilor ruși să participe în continuare la competiții, drept spotrivi neutri. Acest statut presupune ca ei să nu afișeze numele țării, drapelul, sau alte însemne naționale.

La începutul lunii martie, Ministrul Sporturilor din Marea Britanie, Nigel Huddleston, a declarat că se află în discuții cu organizatorii de la Wimbledon pentru a exclude jucătorii ruși din turneu, cu excepția cazului în care aceștia vor lua o poziție clară împotriva invaziei dictate de Vladimir Putin în Ucraina.

Citește și: Un avion american de spionaj, specializat în detectarea navelor, patrula deasupra Dobrogei înainte de scufundarea crucișătorului Moscova

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu