/

Cum își bate joc Blue Air de guvernările care-i fac cadouri din bani publici: deși Fondul de Mediu i-a permis eșalonarea datoriei, anunță că nu reia zborurile până la 10 octombrie

Cum își bate joc Blue Air de guvernările care-i fac cadouri Foto: Inquam/ Ilona Andrei

Cum își bate joc Blue Air de guvernările care-i fac cadouri din bani publici: deși Fondul de Mediu i-a permis eșalonarea datoriei, compania anunță că nu reia zborurile până la 10 octombrie. Nu este singurul ajutor de stat de care Blue Air a beneficiat pentru a-și menține activitatea, însă serviciile s-au degradat constant și zeci de mii de pasageri au avut de suferit.

Cum își bate joc Blue Air de guvernările care-i fac cadouri

Iată o scurtă listă a susținerii de care a beneficiat Blue Air și modul în care a răspuns:

  • Vara anului 2020: prin OUG emis de guvernul Orban, statul garantează un împrumut al Blue Air. Împrumutul este acordat tot de o bancă de stat, EximBank, deși se estima că nu va putea fi returnat. Garanțiile oferite de bancă: avioane care par a fi inutilizabile și un teren achiziționat în mod suspect de companie. Terenul este situat în zona unor obiective secrete și este puțin probabil să poată fi valorificat la valoare mare, întrucât nu va avea autorizație pentru construcții înalte. Guvernul acceptă însă aceste garanții.
  • Răspunsul Blue Air: din vara lui 2021 nu mai returnează ratele la împrumut. Ministerul de Finanțe plătește ratele la EximBank. În paralel, încep să fie anulate nenumărate curse.
  • Tot răspuns Blue Air: ANPC constată că „în perioada 30.04.2021-30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene”.

Ciucă intervine personal, dar pasagerii tot de Tarom sunt salvați

Deși această istorie era cunoscută de guvernul Ciucă, în 2022, ordonanța de garantare a împrumutului către Blue Air este susținută de acest cabinet și trece de Legislativ fără probleme. Însă apar noi probleme generate de datoriile Blue Air către diferite instituții de stat.

  • Agenția Fondului de Mediu pune poprire pe conturile Blue Air pentru o datorie de 28 de milioane de lei. Compania anunță, la 6 septembrie, că, urmare a acestei situații, nu mai poate efectua curse. Premierul Ciucă intervine și cere ridicarea popririi. După ce ministrul Mediului, Barna Tanczos se opune inițial, joi, 8 septembrie, AFM se conformează și reeșalonează datoria pentru 12 luni.
  • În acest timp, statul plătește Tarom să recupereze românii abandonați de Blue Air pe diferite aeroporturi.
  • Vineri, Blue Air anunță, printr-un comunicat de presă, că ”își propune” să reia zborurile abia din 10 octombrie, ceea ce înseamnă că pasagerii companiei care au achitat deja bilete până la acel moment nu vor putea să beneficieze de servicii. Firma susține că nu are suficienți bani pentru combustibil și cheltuieli operaționale.

Reamintim că, prin ordonanța de garantare a împrumutului de 300 de milioane de lei de către stat, Finanțele și Transporturile ar fi trebuit să aibă reprezentanți, cu drept de veto, în CA-ul Blue Air. Până acum nu se știe dacă au fost numiți acești reprezentanți și cine sunt ei.

Citește și: Surpriză: surse ucrainene susțin că un locotenent-colonel rus capturat în regiunea Harkov acum două zile este, de fapt, general. El încercase să scape, schimbând uniforma

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:30BREAKING Boloș recunoaște că pensiile speciale au blocat PNRR-ul: „Avem jaloane care nu au fost îndeplinite, unul, cel legat de pensiile speciale”
21:11Candidatura lui Crin Antonescu va fi oficializată de alianța de guvernare iar candidatul „va trebui să se reconecteze cu electoratul”, spune Bolojan
20:59Biden și-a grațiat preventiv și doi frați și o soră în ultimele minute de mandat, invocând o posibilă răzbunare a lui Trump
20:45VIDEO Trump fost el însuși la ceremonia de învestire: se crede salvat de Dumnezeu, va aduce „epoca de aur” în SUA, țară în care vor fi recunoscute doar două genuri
20:31Mai multe sindicate îi cer lui Călin Georgescu să nu le paraziteze mitingul de vineri, care nu este politic, ci de protest la adresa „ordonanței trenuleț”
18:20Ponta, „paradit” de fostul procuror Negulescu, zis „Portocală”: trebuie să plătească daune morale de 25.000 de lei pentru că l-a făcut „interlop”
15:44Utilizatorii de TikTok nu prea consideră China dictatură, nu au o problemă cu invazia rusă în Ucraina și nu prea cred în vaccinuri, arată un studiu german
15:32Biden îi grațiază preventiv pe Fauci, generalul Milley, pe congresmanii și polițiștii implicați în anchetarea insurecției de la Capitoliu, pentru a-i proteja de eventuale anchete în noul mandat al lui Trump
15:18Germania și aliații săi nu ar face față acum unui atac al Rusiei, susține CEO-ul Rheinmettal
15:10Călin Georgescu, amenințări către OMV Petrom dacă nu scade prețul la benzină. Facts: cel mai mic preț în București era, azi, la o benzinărie Petrom
15:09Cum a ajuns Trump de la „sociopat” și „tiran cu perucă”, la un tip cu „o fineţe incredibilă” – evaluarea ministrului britanic de Externe
14:21Apel DeFapt.ro către Radu Popa, directorul Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”: Nu ne mai trimiteți bani, îi vom refuza de fiecare dată
13:06Voiculescu, semne că-l susține pe Georgescu: „Cele mai mari șanse, acela care va încerca să unifice”. Georgescu: „Vă chem în Marea Horă a Unirii”
12:31DOCUMENT Bilanț catastrofal al absorbției fondurilor europene: Ciolacu I a atras 7,5% din cât își planificase din PNRR, 30% din fondurile de coeziune
11:43Simion, poză ridicolă în palton și cu fular, lângă președintele Camerei Reprezentanților SUA, care este la costum: „I just had a great conversation”