/

Nepoții William și Harry nu au mai prins-o în viață pe regina Elisabeta a II-a, fiul Charles a ajuns în ultima clipă

William, Harry, absenți la moartea suveranei
William, Harry, absenți la moartea suveranei (sursa: Facebook/The Royal Family)

William, Harry, absenți la moartea suveranei. Regina Elisabeta a II-a a decedat joi în castelul său scoţian de la Balmoral în urma a ceea ce a părut o degradare a stării de sănătate produsă atât de rapid, încât doi dintre fiii ei şi nepotul William nu ar fi avut cum să ajungă la timp la căpătâiul suveranei, informează AFP.

Medicii îi mai dădeau doar câteva ore

La 12:32, ora Londrei, (11:32 GMT) soseşte primul comunicat de la Palatul Buckingham, scurt, dar alarmant, care împărtăşeşte lumii temerile medicilor reginei, „preocupaţi” de starea ei de sănătate.

În privat însă, apropiaţii reginei se aşteptau la ce e mai rău de câteve ore deja, relatează vineri presa britanică. Suverana a fost nevoită să anuleze o reuniune prin videoconfeinţă în seara zilei anterioare, iar de la orele 9:00, „medicii ştiau că nu mai avea decât câteva ore de trăit”, a scris The Sun, în timp ce Daily Mail evocă „o agravare a situaţiei joi dimineaţă”.

Apropiaţii suveranei s-au organizat de urgenţă pentru a ajunge în Scoţia. În primul rând, moştenitorul tronului, Charles, şi soţia sa, Camilla, care, potrivit presei, au plecat în a doua parte a dimineţii de la Dumfries House, în sudul Scoţiei, la bordul unui elicopter regal. La Balmoral, se afla sora lui Charles, Anne.

William, Harry, absenți la moartea suveranei

Nu ştim ora precisă a decesului reginei, survenit în cursul „după-amiezii”, potrivit Palatului Buckingham. Prim-ministrul britanic Liz Truss, numită oficial de suverană marţi la Balmoral, a fost informată de decesul reginei aproximativ la ora locală 16:30 (15:30 GMT), potrivit biroului său, cu două ore înaintea anunţului oficial.

Dacă este aşadar probabil ca Charles şi Anne să fi fost prezenţi la ultimele momente din viaţa suveranei, nu este probabil în cazul celorlalţi doi fii ai reginei, Andrew şi Edward, şi nici a prinţului William. Sosiţi în Scoţia cu o aeronavă a Royal Air Force, aceştia au intrat pe porţile castelului abia după ora 17:00 (16:00 GMT).

Prinţul Harry, aflat în relaţii tensionate cu familia regală, a sosit încă şi mai târziu, neînsoţit, după ce vestea făcuse deja înconjurul lumii. A plecat separat vineri dimineaţă, cu o cursă obişnuită British Airways.

17 luni de la moartea prințului Philip

Doar şase ore au trecut între primul comunicat al palatului şi anunţul oficial al decesului reginei Elisabeta a II-a, a cărui cauza nu a fost anunţată.

Citește și: Cum își bate joc Blue Air de guvernările care-i fac cadouri din bani publici: deși Fondul de Mediu i-a permis eșalonarea datoriei, anunță că nu reia zborurile până la 10 octombrie

Starea de sănătate a suveranei de 96 de ani era într-un declin vizibil de mai multe luni, în special după decesul soţului ei, prinţul Philip, în aprilie 2021. A petrecut o noapte în spital în octombrie anul trecut în vederea unor investigaţii a căror natură nu a fost dezvăluită. Palatul a evocat de atunci „probleme de mobiliate”.

În ultimele fotografii cu Elisabeta a II-a, realizate marţi la Balmoral, imaginea mâinii sale drepte, învineţite, a ridicat semne de întrebare. Suverana şi-a făcut apariţia surâzătoare, în picioare, dar mai fragilă ca oricând.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

10:26Cum s-au cunoscut Marian Vanghelie și Piedone: unul făcea bișniță, celălalt era bucătar și vindea carnea la 100 lei/kg
09:54Nicușor Dan, câștigător detașat al alegerilor pentru primăria Capitalei, la casele de pariuri. Și în 2020, pariorii au estimat corect
08:27Puii galbeni din magazine: cum ajung să capete culoarea, ce substanțe se folosesc, cum influențează acestea sănătatea consumatorilor
20:53Mario Iorgulescu ar avea leziuni cerebrale încă din copilărie din cauza cărora nu înțelege ce se întâmplă la proces, susțin avocații săi
20:00EXCLUSIV Întâlnirea de un miliard de euro: lui Raed Arafat i s-a prezentat un sistem de alarmare a populației de către un afacerist pentru care lucrează Sindile și Cucoș, ex-șefi ai Jandarmeriei
17:50Sancțiuni ridicole pentru polițiștii care l-au lăsat pe șoferul drogat Vlad Pascu să conducă până a ucis doi oameni, în stațiunea 2 Mai. Șefii, neatinși, dosarele penale – îngropate
15:55Nu doar Guvernul se împrumută cu sume uriașe, au început și marile municipii să se îndatoreze cu sute de milioane de euro
15:47Doi candidați, șapte dosare penale, un singur scop: păstrarea conducerii unuia din cele mai mari județe din România și a reședinței de județ
14:17Divorț PSD-PNL la Brașov: social-democrații anunță că nu-l susțin pe liberalul Veștea, care vrea să fie președinte al Consiliului Județean, datorită „aroganței” acestuia
12:45ANALIZĂ De la Piedone și Robert Negoiță la Simonis și Horia Constantinescu: profilul noilor baroni din camarila lui Ciolacu, pe care acesta îi susține oficial sau neoficial
11:20Milioanele acumulate misterios de bugetarul Horia Constantinescu, care împrumută firme cu pierderi imense. A luat bac-ul la 21 de ani și vrea să fie primarul Constanței
09:52Sfidare la adresa lui Cîrstoiu: el a postat fotografii de la mitingul organizat de Robert Negoiță, iar primarul Sectorului 3 – nu. Nici un lider PSD-PNL alături de candidatul alianței
20:48Fabuloasa carieră a judecătoarei purtătoare de cuvânt a CSM, cea care a obligat statul să-i deconteze ochelarii deși are un salariu enorm. Magistrat de doar zece ani, a judecat vreo șapte
17:13Sondaj Sociopol, institutul condus de Mirel Palada: Clotilde Armand câștigă în Sectorul I, după ani întregi în care an fost linșată mediatic
15:02Directorul general al ASSMB, acuzat de DNA că a luat mită de la managerul Spitalului Colţea constând în plata chiriei şi a utilităţilor