/

Compania de stat inutilă care căpușează CNAIR, dar salariul mediu va fi mai mare decât cel al președintelui României. În 2023, compania a avut peste 100 de angajați, deși n-a făcut nimic

Compania de stat inutilă care căpușează CNAIR, dar salariul mediu va fi mai mare decât cel al președintelui Românie Foto: Inquam/ Digi 24

Compania de stat inutilă care căpușează CNAIR, dar salariul mediu va fi mai mare decât cel al președintelui României: Compania Națională de Investitii Rutiere, înființată în iulie, dar unde salariul mediu va fi mai mare deât cel al președintelui României. În 2023, compania va avea circa 100 de angajați, deși nu a făcut nimic decât că se străduie să devină „operațională” până în 2026. Anul viitor vor fi 270, iar în 2025 – 357.

Citește și: Judecătorul Șepelea, coleg de complet cu judecătoarea care se droga cu iubitul traficant, a primit recent o donație imobiliară importantă

La conducerea CNIR, ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, l-a numit director interimar pe consilierul său Cătălin Urtoi.

Salariul mediu, mai mare decât cel al președintelui României

Potrivit proiectului de aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Companiei Naționale de Investitii Rutiere, în 2023, salariul mediu la această companie a fost de doar 12.426 de lei, dar din 2024 va exploda, ajungând la 23.973 de lei în 2024 și la 25.451 de lei în 2025 – adică peste salariul brut al președintelui României, de 24.960 lei.

„Cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete în valoare de  1.571,31 mii lei”, arată ministerul Transporturilor – referindu-se doar la perioada din iulie 2023 până la final de an.

În 2025, cheltuielile cu salariile vor reprezenta circa 60% din cheltuielile totale ale CNIR.

Compania obține acum venituri reprezentând „un procent de maximum 15% din valoarea rezultată din diferenţa dintre veniturile din tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România înregistrate de C.N.A.I.R. în luna precedentă, lunar, în conformitate cu datele rezultate din conturile de clasa 7, grupa 70 «Cifra de afaceri netă», din balanţa de verificare, şi cheltuielile cu comisioanele aferente distribuitorilor de roviniete, la această diferenţă adăugându-se TVA”.

Citește și: Averea uriașă a necunoscutului pesedist Mocioalcă, bugetar de o viață, dar cu vilă cât un palat, trimis de PSD la Curtea de Conturi. Om de afaceri povestește cum cerea Mocioalcă șpagă

CNIR ar urma să preia proiectele de investiții ale CNAIR, dar pentru asta va fi nevoie de trei ani. „Pentru perioada 2022-2026, se parcurg etapele procesului de operaționalizare”, explică ministerul Transporturilor, pe site.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu