/

DOCUMENT EXCLUSIV Ordonanța lui Ciolacu, fumigenă electorală: se desființează posturi la stat, dar se pot înființa altele de la 1 iulie 2024, în preajma alegerilor locale

Ciolacu, noi posturi publice la locale
Ciolacu, noi posturi publice la locale (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)

Ciolacu, noi posturi publice la locale. Marcel Ciolacu, premierul României și șeful PSD, a anunțat o reformă radicală a administrației publice pentru a face rost de bani la bugetul de stat.

Citește și: VIDEO Bătăușii de la Costinești nu au fost arestați, au fost puși sub control judiciar. Eliberați, au amenințat cu bătaia chiar în fața secției de poliție

În realitate, vrea să se scape de angajații statului care nu au sprijin politic pentru a angaja alții, începând cu 1 iulie 2024. Adică în preajma alegerilor locale din 2024. 

Citește și: DOCUMENT Bătăușii de la Costinești, tratați după „Ghidul de intervenție profesională” al Jandarmeriei. Unii aplaudă snopirea turiștilor agresivi, alții îl critică pe jandarmul full contact

Defapt.ro a obținut în exclusivitate ultima versiune a proiectului de Ordonanță de Urgență (vezi documentul la finalul textului) „privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea/regionalizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative”, document care ar putea fi modificat din nou până la data la care va fi adoptat.

Consilieri și secretari de stat, minus 30%

Noua variantă a proiectului de Ordonanță de Urgență prevede reducerea numărului consilierilor și secretarilor de stat cu 30% până cel târziu la data 1 ianuarie 2024. În forma inițială, se menționa reducerea cu 20%.

La articolul VI, alin. 4, se menționează că „Personalul cu funcții de conducere eliberat din funcția de conducere deținută ca urmare a reorganizării activității beneficiază de drepturile prevăzute de lege. Acesta are dreptul de a ocupa o funcție publică de conducere vacantă de același nivel sau o funcție publică de conducere de nivel ierarhic inferior vacante, pentru care îndeplinește condițiile de ocupare.

Citește și: Arma secretă a jandarmului de la Costinești: palma asurzitoare, care are rolul de a dezechilibra atacatorul și de a-l face vulnerabil la loviturile la corp

Dacă nu există o funcție de conducere vacantă corespunzătoare postul ocupat de acesta se transformă în funcție publică de execuție care corespunde studiilor şi vechimii în specialitatea funcționarului public de conducere, de regulă, la nivelul compartimentului din care a făcut parte acesta”. În această situație sunt menționate o serie de excepții, conform proiectului de OUG.

Ciolacu, noi posturi publice la locale

Proiectul de OUG prevede la articolul VI, alin. 8, că începând cu data de 1 iulie 2024 se pot înființa posturi noi doar cu aprobare specială.

„Posturile nou înființate în cadrul structurilor organizatorice se pot înființa începând cu data de 1 iulie 2024 numai pentru cazuri temeinic justificate și cu memorandum aprobat în Guvernul României sau după caz la nivel local numai cu aprobarea autorităților publice locale prin hotărâre a consiliilor locale/județene”, se menționează la alin. 8.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Adică posturile din administrația centrală se aprobă prin memorandum aprobat de Guvern, respectiv de premierul Marcel Ciolacu.

În cazul posturilor nou înființate la nivel local este nevoie de aprobarea consiliului local sau județean.

Unde se duc șefii de birou când se duc?

La articolul VII, alin. 2, din proiectul de OUG se menționează că „personalul încadrat în funcția publică de șef birou beneficiază de toate drepturile legale odată cu eliberarea din funcția publică, inclusiv prin ocuparea, în condițiile legii, a unei funcții publice de conducere ierarhic superioare corespunzătoare vechimii, experienței, studiilor de specialitate sau a unei funcții publice de execuție vacante corespunzătoare vechimii, experienței, studiilor de specialitate de comun acord cu conducerea entității publice din care face parte.

Dacă nu există o funcție de publică vacantă corespunzătoare postul ocupat de acesta se transformă în funcție publică de execuție care corespunde studiilor de specialitate, experienței şi vechimii în specialitate funcționarului public de conducere, de regulă, la nivelul structurii de organizare din care acesta a făcut parte acesta.”.

Dispar și birourile, dar nu toate

Alineatul 3 prevede că, o dată cu desființarea funcției publice de șef birou, se desființează și structurile organizatorice care funcționează ca birouri. Personalul angajat în cadrul acestor structuri de birouri își păstrează drepturile salariale în vigoare la data desființării structurilor organizatorice de birouri și este preluat în alte structuri organizatorice odată cu aprobarea noilor organigrame.

Iar la alineatul 4 se menționează că „până la aprobarea noilor organigrame, state de funcții, regulamente de organizare și funcționare și altor documente necesare personalul încadrat în funcția publică de șef birou este reîncadrat în funcția publică de șef birou interimar, păstrându-și drepturile salariale în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență prin decizie a conducătorului entității publice. Personalul încadrat în cadrul biroului exercită atribuțiile prevăzute în fișa postului și în regulamentul de organizare și funcționare până la data aprobării noilor organigrame.”.

De reorganizare scapă șefii structurilor teritoriale organizate ca birouri și care beneficiază de autonomie funcțională. Conform articolului 5, „prevederile alin. (1) nu se aplică structurilor teritoriale organizate ca birouri care beneficiază de autonomie funcțională, prin care se desfășoară activități de uz și interes public la nivel teritorial și se află în coordonarea/subordonarea/autoritatea unui ordonator de credite.”.

Vouchere de vacanță doar la salarii de până la 8.000 de lei

La articolul XIII, alin. 2 se specifică că „instituțiile publice (…) indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, personalului încadrat care realizează venituri net lunar de natură salarială de până la 8.000 lei inclusiv, în perioada 1 ianuarie 2024 -31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.600 lei pentru un salariat.

Măsura se aplică și polițiștilor, militarilor, polițiștilor de penitenciare, inclusiv personalului civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate.”.

Indemnizația de hrană, tot ca voucherele

Noua variantă a proiectului de OUG prevede acordarea indemnizației de hrană pentru angajații care câștigă maxim 8.000 lei net lunar. 

„Începând cu 1 ianuarie 2024, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale căror venituri salariale nete lunar sunt sub 8.000 lei inclusiv indemnizații de hrană la nivelul anual a două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, cu excepția personalului Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și a personalului poliției locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”.

Cultura, spor de 1.000 de lei pentru periculozitate

Proiectul de act normativ prevede ca pentru angajații din familia ocupațională „cultură” să fie acordate sporuri de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.000 lei, pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă.

Același spor se acordă și angajaților din familia ocupațională „administrație”, dar și angajaților de la Consiliul Concurenței.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 Comments

    • Reducerea posturilor implica reducerea bugetelor ministerelor, companiilor de stat si administratia locala pentru ca acele posturi sunt bugetate conform Legii 500/2002 si Legea 273/2006, deci la finalul anului miscarea asta contribuie la reducerea deficitului bugetar. (Sâc!) Ulterior ,in masura in care se mai modifica legislatia specifica ,se pot infiinta alte posturi ,exact in acelasi numar ,dupa necesitati dar in alt exercitiu bugetar, dar nu mai devreme de 1 an de la rducerea respectivelor posturi din organigrama. (Inginerie economico-financiara, cica, pentru a da bine la CE)

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:43Revoluția din decembrie 1989: acum 35 de ani erau zile de haos, moarte și speranță timidă
21:21Structura noului Guvern: 16 ministere distribuite între PSD, PNL și UDMR. Care sunt titularii propuși pentru portofolii
21:07Putin și premierul slovac Robert Fico s-au întâlnit la Kremlin, motivul probabil fiind tranzitul gazului rusesc
21:00Liberalii vor conduce şase ministere în noul Guvern, a anunțat Ilie Bolojan
20:51Schimbarea lui Rafila de la șefia Ministerului Sănătății și reformarea sistemului, cere Mihăiță Bariz, activist pentru drepturile pacienților
19:41Guvernul Ciolacu II este guvernul Ciolacu I în proporție de 66%. Aproape toți miniștrii PSD, păstrați
15:32Elena Lasconi cere demisia lui Klaus Iohannis: „Mandatul s-a încheiat”
15:19„Putin știe cum să ne deranjeze”, a afirmat ministrul german al Apărării, vorbind despre pericolul atacurilor hibride ale Rusiei
15:00Ursula von der Leyen a transmis un mesaj emoționant românilor, la 35 de ani de la Revoluție
14:48Rusia, lovită de un val de tentative de incendiere: bănci, clădiri guvernamentale și centre comerciale vizate
14:37Qatarul amenință cu oprirea livrărilor de gaze naturale către Uniunea Europeană
14:32Klaus Iohannis anunță formarea iminentă a unui guvern al coaliției pro-europene
13:10Se anunță un circ maxim la prezidențiale: Anca Alexandrescu declară că va candida, dacă Victor Ponta intră în competiție
12:38Gabriela Firea anunță cine ar putea fi candidatul PSD-PNL-UDMR la președinție: șomerul Crin Antonescu, care de opt ani nu mai are nici o sursă de venit
11:54VIDEO Cum au făcut circ Șoșoacă și Makaveli în Parlament. Makaveli, plătit acum din bani publici, din bugetul Legislativului