/

Cine este pesedistul obscur care supervizează șantierele de miliarde ale lui Umbrărescu, inclusiv cel unde a explodat conducta de gaz: consilier local, subinginer, avere care apare și dispare

Ovidiu Laicu, pesedistul obscur care supervizează șantierele de miliarde ale lui Umbrărescu Foto: Facebook

Cine este pesedistul obscur care supervizează șantierele de miliarde ale lui Umbrărescu, inclusiv cel unde a explodat conducta de gaz: Ovidiu Laicu este consilier local la Iași, meseria de bază fiind cea de subinginer de căi ferate, cu o avere care, potrivit presei locale, apare și dispare în mod miraculos din declarațiile de avere.

Citește și: Firma care a făcut studiul de fezabilitate pentru autostrada care trece pe lângă conducta Transgaz, abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu

Despre modul în care acesta a gestionat Direcția de Drumuri și Poduri Iași, Repoter Iași arăta, în 2019: „Peste 250.000 de lei au ca destinație promovarea DRDP pentru că împlinește 100 de ani de la înființare”.

Pesedistul obscur care supervizează șantierele de miliarde

Potrivit presei, Laicu, care este și director la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, este șeful echipei de supervizare a șantierului Autostrăzii Focșani – Bacău, unde a avut loc joi o explozie soldată cu patru morți după ce muncitorii au spart o conductă de gaze. Însă, ieri, el a transmis unei publicații din Iași că s-a ocupat de supervizare doar în lunile martie și aprilie din 2023, iar din mai ar fi renunțat – dar nu a prezentat documente care să confirme acest fapt.

În plus, informația că el s-a pus diriginte de șantier pe trei loturi ale autostrăzii A7 – construite de firmele lui Dorinel Umbrărescu – a apărut în Monitorul de Botoșani și apoi în presa centrală după 25 mai, iar Laicu nu a infirmat-o. Dimpotrivă, el a explicat presei că nu a încălcat nici o lege. Aceste servicii de „consultanță” i-ar aduce un spor de 30%, spune chiar șeful DRDP Iași pe Facebook.

TIR Magazin scrie că șeful DRDP Iași este subinginer, cu specializarea Căi Ferate Drumuri și Poduri absolvită la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași, Facultatea de Construcții și Instalații Iași.

„După Revoluție, a ajuns inginer constructor. În 1996, la 35 de ani, îl găsim membru în Consiliul de Administrație – Societatea Lucrări Drumuri și Poduri Iași. Prima slujbă la care face referire este șef de șantier la firma Citadin SA.

Apoi, fără să aibă vreo specializare în domeniu, în 2009 ajunge director general la Garda de Mediu Iași. După un an se întoarce la compania Citadin SA, unde ajunge director. Din 2012, este director general la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași. Mugurel Laicu este vicepreședinte PSD”, scria TIR Magazin în mai 2019.

Presa din Iași a scris constant despre averea sa consistentă, care apărea și dispărea din declarația de avere.

Vilă mare, plus circa 140.000 de euro în conturile de etern bugetar

„De la un an la altul, vila și terenul directorului Regionalei de Drumuri Naționale, Ovidiu Laicu, dispar după care reapar în declarația de avere (…) În 2018, proprietatea era menționată în declarația de avere, în 2021 a dispărut, iar în 2022 a reapărut.

Laicu spune că despărțirea de soție ar fi motivul straniei evaporări a proprietății din declarația de avere depusă în 2021, dar explicațiile acestuia sunt șubrede. În același document sunt menționate veniturile obținute de soție, dar lipsesc proprietățile imobiliare. În ultimii șapte ani, casa și terenul de lângă Iași și-au schimbat în mod dubios proprietarii: au fost cumpărate de Laicu, după care au fost donate mamei sale, au revenit la Laicu cu titlu de moștenire, după care acesta le-a donat din nou soției”, scria, în ianuarie 2023, 7Iași.ro.

Citește și: Unul din cei mai mari dealer-i de Fentanil și Oxicodonă din București lucrează la lanțul de farmacii Catena. DIICOT l-a prins în flagrant

În declarația de avere din iunie 2023, Laicu declara un salariu de director al DRDP Iași de circa 11.000 de lei pe lună. Însă, în conturile sale bancare se aflau circa 700.000 de lei, în total.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:30Boloș recunoaște că pensiile speciale au blocat PNRR-ul: „Avem jaloane care nu au fost îndeplinite, unul, cel legat de pensiile speciale”
21:11Candidatura lui Crin Antonescu va fi oficializată de alianța de guvernare iar candidatul „va trebui să se reconecteze cu electoratul”, spune Bolojan
20:59Biden și-a grațiat preventiv și doi frați și o soră în ultimele minute de mandat, invocând o posibilă răzbunare a lui Trump
20:45VIDEO Trump fost el însuși la ceremonia de învestire: se crede salvat de Dumnezeu, va aduce „epoca de aur” în SUA, țară în care vor fi recunoscute doar două genuri
20:31Mai multe sindicate îi cer lui Călin Georgescu să nu le paraziteze mitingul de vineri, care nu este politic, ci de protest la adresa „ordonanței trenuleț”
18:20Ponta, „paradit” de fostul procuror Negulescu, zis „Portocală”: trebuie să plătească daune morale de 25.000 de lei pentru că l-a făcut „interlop”
15:44Utilizatorii de TikTok nu prea consideră China dictatură, nu au o problemă cu invazia rusă în Ucraina și nu prea cred în vaccinuri, arată un studiu german
15:32Biden îi grațiază preventiv pe Fauci, generalul Milley, pe congresmanii și polițiștii implicați în anchetarea insurecției de la Capitoliu, pentru a-i proteja de eventuale anchete în noul mandat al lui Trump
15:18Germania și aliații săi nu ar face față acum unui atac al Rusiei, susține CEO-ul Rheinmettal
15:10Călin Georgescu, amenințări către OMV Petrom dacă nu scade prețul la benzină. Facts: cel mai mic preț în București era, azi, la o benzinărie Petrom
15:09Cum a ajuns Trump de la „sociopat” și „tiran cu perucă”, la un tip cu „o fineţe incredibilă” – evaluarea ministrului britanic de Externe
14:21Apel DeFapt.ro către Radu Popa, directorul Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”: Nu ne mai trimiteți bani, îi vom refuza de fiecare dată
13:06Voiculescu, semne că-l susține pe Georgescu: „Cele mai mari șanse, acela care va încerca să unifice”. Georgescu: „Vă chem în Marea Horă a Unirii”
12:31DOCUMENT Bilanț catastrofal al absorbției fondurilor europene: Ciolacu I a atras 7,5% din cât își planificase din PNRR, 30% din fondurile de coeziune
11:43Simion, poză ridicolă în palton și cu fular, lângă președintele Camerei Reprezentanților SUA, care este la costum: „I just had a great conversation”