/

EXCLUSIV Evrenzo, medicamentul care conține Roxadustat, substanța dopantă găsită în corpul Simonei Halep, nu are autorizație de punere pe piață în România

Roxadustat nu se comercializează în România. Evrenzo a fost autorizat să fie pus pe piața europeană în august 2021. Agenția Europeană a Medicamentului a permis comercializarea produsului, dar pentru comercializarea în fiecare țară este nevoie de autorizații naționale. Roxadustat nu se comercializează în România La peste un an de atunci, România încă nu a emis o autorizație de punere pe piață (APP) pentru Evrenzo, potrivit portalului Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. În nomenclatorul medicamentelor de uz uman, medicamentul nu apare nici la căutare după denumirea comercială (Evrenzo), nici după denumirea substanței active (Roxadustat), nici după

/

Cratere de până la cinci metri adâncime în zona exploziilor care au avariat gazoductul Nord Stream 1. Occidentul și Rusia se acuză reciproc

Explozia gazoductului Nord Stream: cratere uriașe.Operatorul cu sediul în Elveţia al gazoductului Nord Stream 1, în care Rusia este principalul partener, a anunţat miercuri că s-a încheiat culegerea preliminară de date la locul avariei conductei, în zona economică exclusivă a Suediei. Explozia gazoductului Nord Stream: cratere uriașe S-au găsit „cratere de provenienţă tehnică” adânci de trei-cinci metri, pe fundul mării, la o distanţă de circa 248 de metri unul de altul. Firma Nord Stream AG a precizat că „secţiunea de conductă dintre cratere este distrusă, raza de dispersie a fragmentelor de conductă fiind de cel puţin 250 de metri” şi

/

Ciolacu vrea supraimpozitarea afacerilor mai mari de 100 de milioane de euro, cel puțin temporar: Așa am face rost de bani la Educație și Sănătate

Ciolacu vrea supraimpozitarea afacerilor foarte mari. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că nu îşi schimbă părerea şi crede în continuare că este nevoie de supraimpozitare, cu caracter temporar, a marilor afaceri, de peste 100 de milioane de euro. Ciolacu vrea supraimpozitarea afacerilor foarte mari „Sunt în jur de 320 de mari companii în România, cu cifra de afaceri de peste 100 de milioane de euro, iar acestea plătesc în medie cam 0,8% din impozit pe profit, adică mai puţin de acel 1% pe care îl achită microîntreprinderile româneşti. Această situaţie nu poate reprezenta un mediu de afaceri

/

O turmă de oi a mâncat florile din fața Academiei de Poliție. Ciobanul, amendat

O turmă de oi a mâncat florile din fața Academiei de Poliție. Ciobanul a fost identificat și sancționat. Oile au ajuns cu bine înapoi la stână, fiind escortate, pe DN1, de poliție. O turmă de oi a mâncat florile din fața Academiei de Poliție O femeie a fost cea care a sunat la 112 după ce a văzut zecile de oi în parcul din faţa Academiei de Poliţie. Acolo au mâncat toate florile, apoi au plecat spre DN1 în sensul de mers spre Otopeni, unde au îngreunat traficul. A urmat o desfăşurare uriaşă de forţe pentru a mână zecile de oi

/

Refugiații ruși au găsit azil în Serbia: „Belgradul este precum Casablanca”, spune președintele Vucic

Refugiații ruși au găsit azil în Serbia: potrivit datelor Bloomberg, peste 100.000 de ruși s-au refugiat aici după începerea războiului. Dintre aceștia, 17.000 au primit drept de rezidență permanentă. Refugiații ruși au găsit azil în Serbia Cei care trebuie să-și reînnoiască viza la 30 de zile, găsesc o mașină pe grupurile de pe Telegram ale refugiaților ruși, se duc la granița cu Bosnia, traversează linia de demarcație, stau zece minute și se întorc. So after the communists, now the KGB-man Putin is giving another valuable gift to Serbia – the best human capital Russia has to offer. Serbia says "hvala"

/

Topul salariilor din România, pe județe, de la cel mai mare în jos: București, Cluj, Timiș, Sibiu, Ilfov, Iași

Topul salariilor din România, pe județe. Datele furnizate de Direcția Județeană de Statistică arată că o singură regiune de dezvoltare, București-Ilfov, asigură angajaților salarii peste media la nivel național. Topul salariilor din România, pe județe Iar județele-nucleu ale regiunilor de dezvoltare acaparează activitatea economică din zonele în care se află și se distanțează puternic de restul județelor din jurul lor. Potrivit ultimelor date centralizate și distribuite de Direcția de Statistică Iași, salariul mediu net în județ a fost în luna august de 3.852 de lei, plasând Iașiul pe locul șase în țară, după București, Cluj, Timiș, Sibiu și Ilfov. Citește

/

Încep să curgă deciziile de prescriere după decizia ÎCCJ/CCR: un primar condamnat cu închisoare scapă curat ca lacrima

Încep să curgă deciziile de prescriere. Bulgărele de zăpadă al dosarelor închise în urma deciziei de săptămâna trecută a Curţii Constituţionale privind prescripţia a început să se rostogolească şi la Iaşi. Încep să curgă deciziile de prescriere Fostul primar al comunei Popricani, Valeriu Pârlog, a fost „albit” complet luni de Curtea de Apel. Pârlog fusese condamnat în primă instanţă, după ce arendase terenurile primăriei către firma condusă de soţia şi fiul său. Citește și: Amenințări de o gravitate fără precedent de la Moscova: „Doar victoria Rusiei garantează evitarea conflictului nuclear mondial”. Suedia și Finlanda acceptă instalații nucleare NATO Condamnarea fusese

/

Nicușor Dan sesizează DNA în legătură cu o construcție din Primăverii ridicată peste spațiul verde. „Ce credeți că va face Inspectoratul de Stat în Construcții? Mă va amenda?”

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, sesizează DNA în legătură cu o construcție din Primăverii ridicată peste spațiul verde. El a scris, pe Facebook: „Am sesizat DNA, Inspectoratul de Stat în Construcții și Prefectul pentru nelegalitatea flagrantă a PUZ Primăverii 1 care prevede construirea pe un teren prevăzut ca spațiu verde în PUZ Zone Construite Protejate. Din hârtii s-a făcut un cadou beneficiarului PUZ-ului de cel puțin 3 milioane euro”. Edilul șef al Bucureștiului a sesizat și prefectura Capitalei, și Inspectoratul de Stat în Construcții. Pe spațiul respectiv ar urma să se ridice un bloc de cinci etaje. Nicușor Dan sesizează DNA

/

Efectul desprinderii de Gazprom: preţul gazelor naturale în Bulgaria a scăzut cu peste 47% de la 1 noiembrie

Efectul desprinderii de Gazprom: preţul gazelor naturale în Bulgaria a scăzut cu peste 47% de la 1 noiembrie. Rusia a oprit, la 27 aprilie, gazele către Polonia și Bulgaria. Această țară s-a asigurat însă că va avea gaze naturale în această iarnă încheind un contract cu Azerbaidjan, potrivit presei de la Sofia.  Efectul desprinderii de Gazprom Comisia de reglementare în domeniul Energiei din Bulgaria (EWRC) a aprobat luni scăderea preţului gazelor naturale cu 47,3%, în urma propunerii furnizorului de gaze Bulgargaz, transmite Novinite. De la 1 noiembrie, noul preţ al gazelor va fi de 123,47 leva per MWh (sau 63,13

/

Sondaj: 55% dintre viitorii pensionari „cu venituri medii și peste” nu cred că statul le poate asigura o pensie „decentă”. Doar 4% consideră corupția o problemă

Un sondaj efectuat de către institutul de cercetare sociologică ISRA Center la solicitarea Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) arată că 55% dintre viitorii pensionari „cu venituri medii și peste” nu cred că statul le poate asigura o pensie „decentă”. Viitorii pensionari nu cred că statul poate asigura o pensie „decentă” Potrivit comunicatului APAPR, sondajul este reprezentativ la nivel național „pentru mediul urban, vârsta 20-55 de ani, venituri medii și peste”. El a fost derulat la finele lunii septembrie 2022 pe un eșantion de 1.103 respondenţi, prin interviuri față în față, pe tableta (metoda CAPI), marja de eroare