Echipă Sky News, mitraliată de ruși. O echipă de jurnaliști britanici a postului Sky News a relatat, sâmbătă dimineață, cum sabotori ruși le-au atacat mașina în care se aflau în localitatea ucraineană Bucha, aflată la 30 de kilometri de Kiev. Echipă Sky
Pleșu, revolta rușilor, Putin și Ceaușescu. Filosoful Andrei Pleșu consideră că singura speranță ca Putin să cadă este o revoltă a societății ruse. Pleșu, revolta rușilor, Putin și Ceaușescu „Și eu cred că singura speranță realistă pentru încheierea litigiului sub a cărui
SUA evocă o posibilă „crimă de război” – atacul asupra unei centrale nucleare, potrivit unei postări pe Twitter a ambasadei SUA la Kiev. SUA evocă o posibilă ”crimă de război” „Este o crimă de război să ataci o centrală nucleară”, a scris
Președintele Lukoil, întâlnire cu șeful Gazprom. Pe 3 martie, board-ul companiei Lukoil a postat pe site-ul gigantului petrolier un comunicat care cerea, fără ocolișuri, încetarea războiului din Ucraina. Lukoil a cerut încetarea conflictului Potrivit comunicatului, board-ul Lukoil susține „încetarea imediată a conflictului
Hermes şi Chanel îşi suspendă activităţile în Rusia: cele două grupuri franceze care vând produse de lux își închid magazinele pe teritoriul controlat de Putin. „Ţinând cont de îngrijorările tot mai mari legate de situaţia actuală, de incertitudinea crescândă şi de complexitatea
Rusia a decis blocarea accesului la Facebook pe teritoriul ţării. Agenţia rusă pentru supravegherea comunicaţiilor, Roskomnadzor, a ordonat vineri blocarea acestei rețele sociale pe teritoriul ţării, acuzând-o de ‘discriminarea’ mass-media ruse. Rusia a decis blocarea accesului la Facebook „A fost luată decizia
Putin vrea acceptate toate cererile rusești. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, într-o discuţie telefonică cu cancelarul german Olaf Scholz, că dialogul în favoarea păcii cu Ucraina nu este posibil decât dacă „toate cererile ruseşti” sunt acceptate de către Kiev, relatează AFP. Putin
Ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, spune că lumea a evitat la limită o catastrofă nucleară noaptea trecută. În noaptea de joi spre vineri, a izbucnit un incendiu la centrala nucleară Zaporojie, în urma bombardamentelor ruşilor, relatează cnn.com, citat de news.ro. Ea
BBC îşi retrage jurnaliştii din Rusia pentru a le garanta securitatea, după ce Legislativul rus a votat o lege care prevede până la 15 ani de închisoare pentru știri false despre armata rusă. În plus, site-ul BBC în rusă a fost blocat.
Moscova interzice demonstraţiile în oraş, indiferent dacă sunt pro sau împotriva invaziei în Ucraina. Autorităţile locale au respins cererile pentru demonstraţii atât din partea adversarilor invaziei Ucrainei, cât şi ale susţinătorilor forţelor armate ale Rusiei, informează vineri DPA. Moscova interzice demonstraţiile în