Președintele PSD, Marcel Ciolacu, vrea să o tragă pe Gabriela Firea pe linie moartă, susțin surse din PSD. Ea ar urma să piardă susținerea pentru o nouă candidatură la primăria Capitalei. Totuși, nu este clar în acest moment, pe cine ar putea
Legea offshore a fost adoptată. Legea offshore a fost votată, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 248 de voturi pentru şi 34 contra, în calitate de for decizional, astfel că legea merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. Legea offshore a fost
Premierul spune că în 2022 nu vor exista noi taxe. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că Ministerul Finanţelor va prezenta, în termen de două săptămâni, o analiză privind optimizarea mediului fiscal, precizând că anul acesta nu va fi modificat sistemul de
Oprescu a fost reținut, dar drumul până la Rahova este lung: lista infractorilor cu condamnări definitive, fugiți peste hotare și pe care statul nu-i recuperează, este tot mai lungă. Un exemplu este al omului de afaceri Ion Neculaie, din Brașov, arestat în
Ucraina este cu ochii pe situația din Transnistria, arată, din nou, oficialii regimului de la Kiev. „Suntem pregătiți să răspundem la provocări”, spune un oficial ucrainean, referindu-se la situația din regiunea separatistă pro-rusă. Declarația a fost făcută de către reprezentantul sediului operațional al
Dacian Cioloș se pregătește să plece din USR, susțin surse politice citate de mai multe publicații. Alături de acesta vor mai demisiona şi câţiva apropiaţi ai lui, cel mai probabil europarlamentari. Dacian Cioloş şi-a dat demisia de la şefia partidului pe 7
Dezmăț pe banii publici: nouă deputați, cu Laura Vicol (PSD) în frunte, aniversează în SUA „parteneriatul strategic”. Deplasarea a fost aprobată la 3 mai de Biroul permanent al Camerei Deputaților. Din documentele depuse la Biroul Permanent reisese că deplasarea va dura 10
Agenția Națională de Integritate, ANI, susține că a depistat un ofiţer anticorupţie de la DGA, Mădălina Maria Anghel, care ar avea o avere nejustificată de peste 300.000 euro. Declarația ei de avere este șocantă, pentru un ofițer de poliție: peste un milion
Penalul Gigi Becali a citit Psalmul 50 slujba la Catedrala Patriarhală, relatează mai multe publicații. De altfel, evenimentul a fost transmis de Trinitas TV, televiziunea Patriarhiei Române. El era îmbrăcat în Dolce & Gabbana, arată Antena 3. Presa sportivă subliniază că Becali
După ce ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a spus că România ar putea fabrica submarine, alt pesedist, ministrul Economiei, Florin Spătaru, ridică ștacheta: vrea un avion militar 100% românesc. Însă șeful Romarm, Gabriel Țuțu, numit în funcție în 2019, este un absolvent al