/

Ministerul Finanțelor va prezenta în următoarele săptămâni o analiză privind optimizarea mediului fiscal, anunță Nicolae Ciucă

Premierul spune că în 2022 nu vor exista noi taxe
Premierul spune că în 2022 nu vor exista noi taxe (sursa: Facebook/GuvernulRomâniei)

Premierul spune că în 2022 nu vor exista noi taxe. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că Ministerul Finanţelor va prezenta, în termen de două săptămâni, o analiză privind optimizarea mediului fiscal, precizând că anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare.

„În discuţiile pe care le-am avut în cadrul coaliţiei, ieri după-amiază, am stabilit ca la nivelul Ministerului Finanţelor să avem o analiză, care ulterior va fi discutată şi dezbătută cu reprezentanţii instituţiilor de specialitate, cu reprezentanţii mediului de afaceri, cu reprezentanţii întregului mediu asociativ şi vom căuta ca prin măsurile pe care le vom lua să asigurăm o optimizare a mediului fiscal.

Premierul spune că în 2022 nu vor exista noi taxe

Nu cred că în momentul de faţă trebuie să vorbim de taxe noi, de alte măsuri, în condiţiile în care vedem cu toţii care este contextul în care ne desfăşurăm activitatea. Odată ce la Ministerul Finanţelor se vor finaliza aceste analize şi se vor finaliza dezbaterile, vom anunţa şi măsurile.

Termenul de analiză a fost stabilit la două săptămâni, după care urmează dezbaterea”, a spus Ciucă, după ce a participat la Romanian Business Leaders Summit 2022.

Citește și: Putin, veste proastă chiar de la un ofițer rus, colonelul în retragere Hodarenok: Ajutorul american şi european e pe punctul de activare, vom avea un milion de ucraineni înarmaţi

El a subliniat că în acest an nu va fi modificat sistemul de impozitare.

„Anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare. Nu vom avea taxe noi. Pentru tot ceea ce avem de făcut în continuare este ca noi să găsim acele soluţii prin care să realizăm această optimizare fiscală. Nu putem să discutăm astăzi, aici, în cadrul în care am participat la o activitate împreună cu mediul de afaceri de taxe care să vină peste noapte şi să impacteze cât se poate de negativ asupra planurilor de business”, a afirmat premierul, potrivit Agerpres.

Nicolae Ciucă a mai spus că Guvernul va căuta să analizeze şi să ia măsuri astfel încât persoanele vulnerabile să fie protejate în continuare. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:16Curs de economie ținut de Mihai Tudose la Antena 3: „Nicio țară nu s-a dezvoltat fără acest șoc financiar, începând de la America de câmp”
21:51Gheorghe Flutur anunță că PNL va guverna alături de PSD și în 2025: „Până la urmă trebuie să iasă o treabă bună”
21:05Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, în pericol, după ce Greenpeace a atacat în instanță acordul de mediu obținut de OMV și Romgaz
20:55Zece oficiali militari americani în rezervă îl califică pe Trump drept „un pericol pentru securitatea noastră naţională şi democraţie”
20:45Prințesa Kate a încheiat procesul de chimioterapie, dar lupta cu cancerul nu s-a încheiat
20:38Germania iese parțial din Schengen: controale la toate frontierele terestre timp de șase luni pentru a ține sub control imigrația clandestină
20:32Kremlinul nu respinge planul de pace al cancelarului Scholz, dar cere și implicarea SUA și negocieri directe cu Kievul
18:48EXCLUSIV Daniel Jinga, directorul Operei, și-a numit adjunctă o prietenă, apoi a primit de la aceasta 10.000 de euro. Prietena lucra la Agenția Medicamentului. Jinga, susținut de PSD Buzău
18:33Ministerul Apărării a găsit, după peste 24 de ore, o dronă, dar o caută și pe cealaltă. Drona care a căzut, duminică, în Letonia avea explozibil
17:32Militarii români primesc „rații individuale de luptă” produse în Spania și Suedia
16:28Prefectul PSD de Brăila, cu pensie specială uriașă și amicul lui Mihai Tudose, se ponta „în misiune” la înmormântarea unui coleg
14:41Abia acum, Romarm a încheiat un parteneriat pentru echipamente anti-dronă. Tehnologia vine de la compania americană Dzyne Technologies
14:25Ciolacu susține că dronele rusești care au survolat România nu au fost doborâte pentru că nu „aveau o ţintă pe teritoriul” nostru, dar a admis că a fost vorba despre o provocare
14:18Ciolacu nu mai poate lua bacul nici la Bechet, chiar dacă plătește: Dunărea are un nivel prea scăzut
14:11Ciucă spune că merge mai departe „fără nici un fel de problemă” cu candidatura la prezidențiale