Ziua Pământului va fi marcată, sâmbătă, prin acţiuni ale activiştilor, dar şi de avertizările cercetătorilor privind criza climatică, scrie Reuters. Voluntari din zeci de state au în plan acţiuni de plantare de arbori, de strângere a gunoaielor sau de impulsionare a guvernelor
Ariile naturale urbane, spaima primarilor români. Azi, nu există „arii naturale urbane” legiferate, adică protejate de lege. Cea mai cunoscută astfel de arie naturală urbană este Delta Văcărești din București. Dar în multe orașe din țară mai există colțuri naturale care pot
Banii pentru studii despre Bîstroe, necheltuiți. Mălin Mușatescu, fost guvernator al Rezervației Deltei Dunării (2017 – 2019) acuză un talmeș-balmeș greu de înțeles în Ministerul Mediului, din cauza căruia s-ar fi pierdut finanțări importante pentru realizarea de studii de impact. Banii pentru
Revine El Niño, noi recorduri fierbinți. Omenirea s-ar putea confrunta cu un nou record al temperaturii medii globale în 2023 sau în 2024, alimentat de schimbările climatice şi de revenirea anticipată a fenomenului meteorologic El Nino, au anunţat joi oamenii de ştiinţă
Deșeuri de aluminiu, returnate în Bulgaria. O cantitate de peste 24 de tone de deşeuri din aluminiu provenind din Bulgaria şi care ar fi trebuit să ajungă în Germania a fost oprită, la intrarea în ţară, de poliţiştii de frontieră giurgiuveni, pentru
„Extratereștri” deasupra Kievului – fenomen puternic luminos. Flash-ul care a luminat miercuri seară cerul Kievului, declanşând o alertă antiaeriană, s-a datorat probabil unui meteorit, a declarat joi agenţia spaţială ucraineană, pista căderii unui satelit şi cea a unui sistem de armament fiind
La Arad, alte 98 de insule ecologice vor fi amenajate în cartierele din municipiu, cu peste opt milioane de lei, finanțarea fiind din PNRR. Convocaţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali au aprobat proiectul „Insule ecologice digitalizate – Etapa a II-a”, care va
Franţa va furniza Ucrainei şine din oţel reciclat, ”un foarte bun simbol” salutat marţi de ministrul francez al Industriei, Roland Lescure, în timpul unei vizite la uzina din Hayange, în departamentul Moselle, informează AFP. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând
Peste două treimi dintre emisiile din transportul de pasageri proveneau de la automobile, în 2021, conform datelor prezentate, miercuri, într-un workshop de specialitate, de către Mihai Stoica, director executiv al Asociaţiei 2Celsius. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5%
La Târgu Mureş, 2.300 de tone de gunoi menajer au fost adunate pe domeniul public după ce oraşul a rămas fără operator de salubritate, scrie news.ro. Primarul Soós Zoltan a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă şi cere autorităţilor judeţene ”măsuri