UPDATE Sâmbătă seară, Superbet a încheiat colaborarea cu Pancu. Superbet, fără reacție la Pancu „cecenul”. Declarațiile șocante ale lui Daniel Pancu, fostul fotbalist care și-a declarat susținerea pentru regimul criminal al liderului cecen Ramzan Kadîrov, lasă rece companie Superbet. Pancu este una
Daniel Pancu, fanul cecenilor care omoară femei. Fostul fotbalist de la Rapid s-a remarcat în viața sportivă și pentru violența de pe teren, iar în viața privată, fosta sa soție l-a acuzat că a lovit-o, atunci când a depus dosarul pentru divorț.
Derapaj grav. Ex-fotbalistul Daniel Pancu, laude pentru sângerosul lider cecen Ramzan Kadîrov, prietenul lui Putin, într-un interviu pentru Fanatik. În același interviu, și fostul fotbalist Florentin Petre are aceleași cuvinte pe laudă pentru cel care a instaurat un regim de teroane în
Pleșu, revolta rușilor, Putin și Ceaușescu. Filosoful Andrei Pleșu consideră că singura speranță ca Putin să cadă este o revoltă a societății ruse. Pleșu, revolta rușilor, Putin și Ceaușescu „Și eu cred că singura speranță realistă pentru încheierea litigiului sub a cărui
SUA evocă o posibilă „crimă de război” – atacul asupra unei centrale nucleare, potrivit unei postări pe Twitter a ambasadei SUA la Kiev. SUA evocă o posibilă ”crimă de război” „Este o crimă de război să ataci o centrală nucleară”, a scris
Președintele Lukoil, întâlnire cu șeful Gazprom. Pe 3 martie, board-ul companiei Lukoil a postat pe site-ul gigantului petrolier un comunicat care cerea, fără ocolișuri, încetarea războiului din Ucraina. Lukoil a cerut încetarea conflictului Potrivit comunicatului, board-ul Lukoil susține „încetarea imediată a conflictului
Hermes şi Chanel îşi suspendă activităţile în Rusia: cele două grupuri franceze care vând produse de lux își închid magazinele pe teritoriul controlat de Putin. „Ţinând cont de îngrijorările tot mai mari legate de situaţia actuală, de incertitudinea crescândă şi de complexitatea
Rusia a decis blocarea accesului la Facebook pe teritoriul ţării. Agenţia rusă pentru supravegherea comunicaţiilor, Roskomnadzor, a ordonat vineri blocarea acestei rețele sociale pe teritoriul ţării, acuzând-o de ‘discriminarea’ mass-media ruse. Rusia a decis blocarea accesului la Facebook „A fost luată decizia
Starea de alertă încetează în România. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că starea de alertă în România nu va mai fi prelungită după data de 8 martie. Starea de alertă încetează în România „Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă
CJ Iași, 500 de copaci tăiați. Un copac tăiat de pe marginea drumului costă 100 de lei. Consiliul Judeţean a scăpat ieftin după scandalul provocat de tăierea a peste 500 de copaci în zona Rediu, de pe marginea drumului judeţean Iaşi –