/

Klaus Iohannis cere demisia lui Budăi și insinuează că și Firea ar trebui să plece. Totuși, președintele nu a nominalizat

Iohannis vrea demisii pentru Budăi, Firea. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, cu privire la problemele din azile, că situaţia este o „ruşine naţională” şi a subliniat că măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină. „O rușine națională” „Chestiunea cu aşa cum s-au numit <azilele groazei> este una foarte complicată şi, dacă îmi permiteţi să fac o afirmaţie, cred că este o ruşine naţională şi măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Este evident că

/

STENOGRAME Și Renate Weber, Avocatul Poporului, știa de abuzurile din azilele din Ilfov, dar a spus public că habar n-avea

Azile: Avocatul Poporului știa, Weber minte. Renate Weber a declarat, cu referire la centrele în care vârstnicii au fost torturaţi, că instituţia pe care o conduce nu a primit niciun fel de sesizare despre aceste fapte. Azile: Avocatul Poporului știa, Weber minte Aceasta a mai explicat că sunt puţine centrele de acest fel din România unde Avocatul Poporului să fi găsit situaţii chiar bune pentru cei internaţi acolo şi, în cele mai multe cazuri, instituţia a constatat că e nevoie de fonduri suplimentare pentru aceste centre care să acopere personalul necesar de la medici, psihologi, asistenţi sociali şi până la

/

Limuzina în care a fost atacată prințesa Anne, fiica reginei Elisabeta a II-a, în 1974 se află la Iaşi. Azi îi aparține unui colecţionar român de maşini de epocă

Princess Limousine se află în România. Un ieşean face furori la evenimentele din ţară dedicate maşinilor de epocă. Princess Limousine se află în România Gabriel Gîrlea este unul dintre colecţionarii vizibili, dar discreţi, de automobile de epocă din România. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Printre maşinile cu care Gîrlea face senzaţie se numără un Ford T fabricat în 1914, unicat în ţară, şi despre care se știe că ar mai fi doar 250 de exemplare în întreaga lume. Citește și: DOCUMENT Pandele a mințit: Direcția de Asistență Socială Voluntari a făcut

/

Posibil focar de antrax la doi paşi de unul din cele mai mari orașe ale României: cadavre de bovine arse şi trei bărbaţi internaţi la Infecţioase

Posibil focar de antrax lângă Iași. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentelor din Iaşi a demarat o amplă anchetă peste weekend. Posibil focar de antrax lângă Iași Totul, după ce două persoane au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din capitala Moldovei cu simptome care indicau infecţia generată de bacteria antrax, existând riscul deschiderii unui focar. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Cei doi bărbaţi care au ajuns la spital le-au povestit medicilor că au lucrat la gospodăria unui bărbat din localitatea Iepureni, comuna Movileni. Citește și: DOCUMENT Pandele a mințit:

/

Budăi, direct responsabil de acreditarea și verificarea azilurilor groazei. Lunga listă a eșecurilor hărțuitorului protejat de Ciolacu, eșecuri care ne-ar putea scoate din PNRR

Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), este direct responsabil de acreditarea și verificarea azilurilor groazei. Însă, din nou, președintele PSD, Marius Ciolacu, îl protejează, deși inactivitatea ministerului Muncii ar putea duce la eșecul PNRR. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) „Eu nu pot să verific calitatea hranei, eu doar sesizez problema și o trimit mai departe”, spunea, acum câteva zile, Budăi. Agenția care aproba plățile către azilurile groazei, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, era condusă de un personaj obscur din județul Botoșani, Cristina Elena Anton. Presa locală a scris că,

/

BREAKING/FOTO Bătrâni de la azil, ascunși într-o casă în construcție de pe un câmp din Tunari pentru a nu fi găsiți de echipele de control. Intervenție în forță a Poliției

Bătrâni din azil, ascunși pe câmp. Scandalul azilelor de bătrâni a luat amploare. De frica autorităților, 11 persoane de la un cămin din București au fost mutate forțat într-un imobil nefinalizat din localitatea ilfoveană Tunari. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Polițiștii împreună cu pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov au descins în Tunari pentru a salva cele 11 persoane. Bătrânii sunt evaluați medical de specialiștii chemați în regim de urgență. Ulterior, în funcție de starea lor de sănătate, toate persoanele vor fi relocate. Bătrâni din

/

Budăi a încercat să mușamalizeze cazurile grave din azilele din Voluntari. Ministrul Muncii nu l-a informat pe premierul Ciucă de abuzuri, deși știa

Budăi a mușamalizat abuzurile din azile. Pesedistul Marius Budăi, ministrul Muncii, a încercat să mușamalizeze condițiile inumane și teroarea în care erau obligați să trăiască cei aproape 100 de bătrâni din azilele terorii din Ilfov. Deși știa despre această situație dramatică încă din luna noiembrie 2022, ministrul Budăi nu l-a informat pe Nicolae Ciucă, premierul de atunci al României, și nici nu a luat vreo măsură pentru a stopa dezastrul.  Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Mai mult, ministrul Budăi a decis să nu reînnoiască protocolul de colaborare cu Centrul de

/

NATO se așteaptă la atacuri din partea Rusiei, aliații pregătesc planuri regionale de răspuns la o agresiune

NATO se așteaptă la atacuri rusești. Aliaţii NATO au ajuns luni la un acord asupra unor planuri regionale care detaliază modul în care alianţa ar răspunde la un atac rusesc, depăşind blocajul din partea Turciei, cu o zi înainte ca liderii să se reunească la summit-ul de la Vilnius, au declarat trei diplomaţi pentru Reuters. NATO se așteaptă la atacuri rusești Totodată, mai mulţi diplomaţi au precizat pentru dpa că este vorba de planuri care vizează modul de răspuns la un potenţial atac al Rusiei sau al unei organizaţii teroriste asupra teritoriului alianţei militare occidentale. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar

/

Demisii și demiteri inutile la vârful instituțiilor care puteau opri ororile din azile: nimeni nu explică „orbirea” celor care au controlat centrele unde bătrânii erau torturați

Controalele din azile, făcute de orbi. Mihai Tomescu și Adela Crăciun, șefii Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanele cu Dizabilități, au fost demiși din funcții în urma scandalului legat de azilele terorii, în care aproape 100 de bătrâni au fost maltratați și jefuiți. Ministrul Muncii a demis-o și pe Cristina Elena Anton, șefa Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Teodor Gabriel Negulescu, șeful Direcției de Sănătate Publică Ilfov, și-a dat demisia din funcție pentru că inspectorii din subordinea sa „nu au găsit nimic” în

Ciolacu, total supus cuplului Firea – Pandele: a evitat subiectul implicării consilierei și șoferului Gabrielei Firea în cazul abuzurilor din azilele din Voluntari. Problema cică ar fi… legislația

Ciolacu, total supus cuplului Firea – Pandele. Șeful guvernului a anunţat, duminică, demararea unor controale urgente în toate centrele pentru copii, persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi. Verificări generalizate „În primul rând, toate centrele pentru copii, persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi, de stat sau private, trebuie verificate şi reanalizate toate autorizaţiile. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Termenul va fi unul foarte scurt, o săptămână, sub coordonarea prefecţilor”, a declarat prim-ministrul după o întâlnire de lucru cu mai mulţi miniştri şi şefi de instituţii, în urma anchetei privind cazul bătrânilor