/

Boloş susţine demersul PSD privind rediscutarea procentului din PIB alocat pensiilor în PNRR, deși mai mulți oficiali au avertizat că va produce întârzieri

Boloş susţine demersul PSD privind rediscutarea procentului din PIB alocat pensiilor în PNRR Foto: News.ro

Marcel Boloş, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), susţine demersul PSD și al ministrului Muncii, Marius Budăi, privind rediscutarea procentului din PIB alocat pensiilor în PNRR, deși mai mulți oficiali au avertizat că va produce întârzieri în absorbția fondurilor alocate prin acest plan.

Sâmbătă, Boloș spunea că se poate renunța la cota unică de impozitare, „dacă e să discutăm de o politică fiscală la nivel de ţară  şi dacă este în discuţie impozitarea proprietăţilor”, o altă solicitare a PSD.

Boloș susține demersul PSD

Iată ce a spus Boloș, numit ministru cu susținerea PNL, despre propunerea lui Budăi de a se renegocia procentul din PNRR alocat pensiilor, potrivit news.ro: „Chiar îl felicit pentru această iniţiativă pe care o are, îndrăzneaţă, şi îl susţin. E o perioadă în care aceste măsuri care te împiedică să vii în ajutorul oamenilor nu prea stau în picioare. Să nu uităm că atunci când s-a negociat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Uniunea Europeană avea un singur tip de criză de gestionat.

Era criza COVID şi criza medicală. Pe când, ulterior, după ce lucrurile au evoluat, acum suntem în situaţia în care avem trei crize – criza războiului din Ucraina şi în plus mai avem o criză la utilităţi şi mai avem una care stă în aşteptare şi care v-am menţionat-o (criza alimentară – n.r.) – deci condiţiile de acum ale traiului oamenilor şi a restructurării cheltuielilor publice nu mai seamănă cu cele de la începutul negocierii şi primele momente ale negocierii PNRR, aşa încât demersul dumnealui este unul cât se poate de firesc.

Avem o rată a inflaţiei de 14%, avem 3,2 milioane de oameni în risc de deprivare materială şi risc de sărăcie extremă, acestea sunt nişte realităţi.

Dacă dumnealui nu ar lupta pentru acest lucru, nu cred că i-ar face cinste demnitatea de ministru. Eu susţin acest demers, dar în acelaşi timp susţin şi sunt convins că tot ceea ce noi facem acum şi luăm ca măsuri pe partea socială trebuie să fie dublate de aceeaşi ritmicitate, dacă nu cu o cât mai mare dinamică a atragerii fondurilor pentru realizarea de investiţii”.

Crețu: modificarea PNRR, doar în caz de dezastru natural

Sâmbătă, la Antena 3, el spunea: „Cu impozitul progresiv? Depinde dacă e să discutăm de o politică fiscală la nivel de ţară  şi dacă este în discuţie impozitarea proprietăţilor, impozitul progresiv poate să fie o soluţie”.

Europarlamentarul Corina Creţu a afirmat că înţelege „eforturile pe care le face domnul ministru al Muncii şi îngrijorarea sa faţă de explozia aceasta de preţuri şi modul în care fac faţă pensionarii”; însă consideră că problema în această privinţă poate fi rezolvată mai rapid prin compensări de la bugetul de stat.

Citește și: Cererile insistente ale lui Macron de a „nu umili” Rusia, din ce în ce mai bizare. Liderul de la Paris, singurul ales occidental care preferă să vorbească cu Putin în loc să meargă la Kiev

„După cum ştiţi Comisia Europeană a răspuns printr-o comunicare oficială despre modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă că această modificare se poate face doar în situaţii excepţionale cum ar fi, de pildă, dezastre naturale de dimensiuni istorice, iar deja noi suntem întârziaţi. Termenul limită este 2026, dar trebuie contractate până în decembrie 2023 toate lucrările. Deci practic ar trebui să ne concentrăm pe preluarea acestor fonduri şi găsite soluţii de la bugetul de stat pentru pensionari”, a explicat Crețu, care a fost comisar european.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net.
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală