/

Încă o achitare grea: chirurgul Beuran și mita de 10.000 de euro. „Fapta nu există”, au decis judecătorii, definitiv

Beuran, achitat pentru 10.000 euro mită
Beuran, achitat pentru 10.000 euro mită (sursa: A3)

Beuran, achitat pentru 10.000 euro mită. Medicul Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie de la Spitalul Floreasca, a fost achitat definitiv miercuri de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA sub acuzaţia că a primit de la o tânără doctoriţă suma de 10.000 de euro, în schimbul numirii acesteia într-un post de asistent universitar la UMF „Carol Davila”.

Beuran, achitat pentru 10.000 euro mită

CAB a respins apelul procurorilor, fiind menţinută decizia de achitare aplicată în noiembrie 2022 de Tribunalul Giurgiu, pe motiv că „fapta nu există”.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Mircea Beuran a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2020, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bucureşti, însă el a obţinut la Curtea de Apel Bucureşti, în octombrie 2021, mutarea procesului la Tribunalul Giurgiu, pe motiv că mediatizarea excesivă şi notorietatea lui „sunt împrejurări de natură a afecta aparenţa de imparţialitate a unei întregi instanţe, respectiv Tribunalul Bucureşti”.

Conform DNA, în decembrie 2018, când îndeplinea funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti, Mircea Beuran ar fi primit de la o tânără doctoriţă, Carmen Haiducu, o cutie „cadou” în care se afla suma de 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF „Carol Davila”, în specialitatea chirurgie generală.

Citește și: Sora unei foste Miss Buzău primește funcții grase de la miniștrii PSD subordonați lui Marcel Ciolacu

Cum numirea nu s-a concretizat, doctoriţa l-a denunţat pe Mircea Beuran la DNA, iar procurorii l-au reţinut pe medic în februarie 2020. La acea vreme, judecătorii nu au fost de acord să fie arestat preventiv, dar l-au plasat aproximativ două săptămâni în arest la domiciliu.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

16:27Nicușor Dan explică ce moștenire i-a lăsat Firea: „Trei miliarde datorii curente, adică oricare din oamenii cărora noi le datoram bani puteau să ne blocheze conturile”
14:57EXCLUSIV Lărgirea plajelor de pe litoralul românesc, un furt de peste 700 de milioane de euro. Proiectul de 850 de milioane de euro, supradimensionat de opt ori
13:58The trick that airlines use to „bump” passengers: they „forget” to inform travellers that flights are overbooked
12:07Sondaj CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD: Dreapta Unită a crescut cu 3% în București, în patru luni. AUR, în cădere liberă, Șoșoacă – mult sub pragul de 5%
11:32VIDEO Mașina poliției locale din Constanța, împotmolită pe plajă. Tentative zadarnice de a o scoate din apă, salvarea a venit de la un Touareg
17:17Lovitură pentru Piedone și Liviu Negoiță: biroul electoral le-a respins lista de candidați la Consiliul Local al Sectorului 1. Motivul: listele de semnături, falsificate brutal
14:49Care sunt companiile low-cost care oferă de multe ori prețuri chiar mai bune decât Wizz Air în Europa. Ofertele pentru destinații de vacanță în 2024, foarte ieftine
13:11Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie
12:29Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”
08:05Ai semnat contract de credit cu banca fără să fii atent? O poți da în judecată pentru clauze abuzive. Mulți clienți au luat bani înapoi
07:55A turnat țărani la Securitate, a fost declarat de o instanță colaborator al Securității, dar poate candida la alegerile locale
22:14EXCLUSIV Șeful Romarm, excursie pe bani publici la un târg de armament ușor la Las Vegas, deși compania nu a avut stand de prezentare. Cazare de lux la Fontainebleau
18:33Șeful unei echipe de dulgheri de pe un tronson al autostrăzii Pitești – Sibiu are 71 de ani și este tatăl a opt copii
17:27Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa
15:55Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”