/

Noua slăbiciune a lui Putin: arată ca Barbie, este școlită la Londra, este fiica unei senatoare și conduce o organizație care le cenzurează internetul rușilor

Ekaterina Mizulina, Barbie care cenzurează internetul, cu Putin
Barbie care cenzurează internetul, cu Putin (sursa: The Mirror)

Barbie care cenzurează internetul, cu Putin. Ekaterina Mizulina este, potrivit mai multor surse rusești și ucrainene de presă, noua feblețe a lui Vladimir Putin.

Barbie care cenzurează internetul, cu Putin

Mizulina a absolvit Școala de Studii Orientale și Africane de la Universitatea din Londra în 2004 și este licențiată în istoria artei și în limba indoneziană, potrivit The Mirror.

Citește și: Cozmin Gușă, care conduce Clubul Român de Presă și controlează Gold FM, susține că „occidentalii” l-au omorât pe Navalnîi

A lucrat ca traducătoare în cadrul delegațiilor oficiale rusești care au vizitat China, iar tatăl ei, profesorul Mihail Mizulin, în vârstă de 69 de ani, este un important cadru universitar de la Moscova. Mama sa, Elena Mizulina, este o senatoare putinistă și anti-ucraineană.

Mizulina este creditată ca spunând la un moment dat: „În primul rând, vom curăța Ucraina de naziști și bandiți, iar apoi vom ajunge la Google și Wikipedia.”.

Olga Romanova, o militantă rusă pentru drepturile omului, expertă în sistemul penitenciar în care a murit vineri liderul opoziției Aleksei Navalnîi, a declarat pentru postul ucrainean Channel 24: „Katya Mizulina este complet pe placul lui Putin. Acest tip de Barbie i s-a potrivit întotdeauna foarte bine”.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Presa locală mai spune că cei doi „au devenit apropiați”, mai arată sursa citată.

Ekaterina Mizulina conduce o organizație paraguvernamentală, Liga Internetului Sigur, un instrument al cenzorilor de stat ruși.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu