Boloş explică OUG privind amnistia fiscală. România nu este singura ţară care a aplicat amnistia fiscală, însă această măsură trebuie luată la intervale mari de timp, în caz contrar ducând la neconformare la plata impozitelor şi taxelor, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor,
Avocatul lui Vlad Pascu acuză victimele. Părinții Robertei și ai lui Sebastian, cei doi tineri de 20 și 21 de ani uciși în accidentul de la 2 Mai, reacționează la declarațiile făcute de unul dintre avocații lui Vlad Pascu, care a susținut
Cresc cazurile copiilor intoxicați cu insecticid. Medicii de la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi atrag atenţia că intoxicaţiile cu substanţe organofosforat folosite pentru uz veterinar pot pune în pericol viaţa copiilor şi chiar a adulţilor şi cer medicilor de familie din
Vulpescu, președintele Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei. Deputatul PSD Ionuţ Vulpescu, fost ministru al Culturii, a fost ales în funcţia de preşedinte al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (A.I.O.), în cadrul Adunării Generale a organizaţiei de la Palermo, Italia. Vulpescu, președintele Adunării Interparlamentare a
Comisia Europeană și paritatea de gen. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat asigurări miercuri că va continua să lucreze pentru o echipă de comisari cu un număr egal de bărbaţi şi femei, lucru pe care nu l-a realizat până
Sute de lilieci evacuați din spital. Angajaţii Inspectoratului Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi au fost solicitaţi să intervină la Spitalul „Sf. Spiridon”, după ce pe casa scării uneia dintre clinicile unităţii medicale au fost observaţi zeci de lilieci. Sute de lilieci evacuați
Alfred Bulai, audiat la sediul Poliţiei. Sociologul Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, a fost adus miercuri la Secţia 2 Poliţie din Capitală pentru a fi audiat în dosarul privind folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală. Alfred Bulai,
Pensionari nemulțumiți, miting la Baia Mare. Aproape 1.000 de pensionari, foşti lucrători în industria minieră şi în metalurgie, au protestat, miercuri, în centrul municipiului Baia Mare, nemulţumiţi de recalcularea pensiilor. Pensionari nemulțumiți, miting la Baia Mare Coloana s-a format în faţa Casei
Fundația Țiriac premiază medaliații la JO. Medaliații tricolori la JO Paris 2024 au fost răsplătiți de Fundația Țiriac cu mașini Hyundai. Un efort de peste un milion de euro făcut de cel mai bogat român, prin intermediul Fundației Țiriac. Fundația Țiriac premiază
Kremlinul continuă amenințările cu armele nucleare. Escaladarea generată de Washington în războiul din Ucraina şi acţiunile „Occidentului colectiv” fac necesar ca Rusia să îşi revizuiască doctrina nucleară, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă