Dosarul „Sf.Pantelimon”, distrus de judecători. Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti susţin că nu există probe care să le incrimineze pe cele două doctoriţe de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” inculpate pentru omor calificat, declaraţiile asistentelor sunt considerate „simple bârfe”, iar pasaje
Restricții pentru smartphone, în școlile europene. Multe şcoli din Europa au introdus interdicţii sau restricţii privind utilizarea telefoanelor mobile, pe fondul îngrijorărilor legate de impactul acestora asupra sănătăţii mintale a tinerilor. Restricții pentru smartphone, în școlile europene Deşi la nivelul Uniunii Europene (UE)
Cazurile de dermatită atopică, în creștere. Numărul pacienţilor cu dermatită atopică este în creştere, din cauza poluării excesive şi a alimentaţiei tot mai conservate, iar prevalenţa acestei maladii în România este de aproape 10%, potrivit unui studiu al Societăţii Române de Dermatologie,
Trump consideră dezbaterea cu Harris, „trucată”. Candidatul republican Donald Trump a declarat miercuri că dezbaterea sa din ziua precedentă cu Kamala Harris a fost „trucată” de postul de ştiri ABC, în favoarea rivalei sale democrate la alegerile prezidenţiale din noiembrie din SUA. Trump
Rareș Bogdan: cine adună fonduri pentru Geoană? Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat, miercuri, în legătură cu lansarea candidaturii lui Mircea Geoană la Preşedinţie, că acesta trebuie întrebat cine i-a adunat fondurile pentru campanie, având în vedere că „este plină ţara de
Erdoğan: Rusia să returneze Crimeea, Ucrainei. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri că peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, ar trebui să fie „returnată” Ucrainei, o poziţie pe care Ankara a susţinut-o de la începutul conflictului. Erdoğan: Rusia să returneze
MApN: Doborârea dronelor necesită „clarificări legislative”. Purtătorul de cuvânt al MApN, general de brigadă Constantin Spînu, a declarat miercuri că se poate interveni în cazul un atac ostil împotriva României cu legislaţia în vigoare, dar sunt necesare „adaptări legislative” pentru a clarifica
Antrenamentul soldaților britanici, bruiat de ucraineni. Instruirea soldaţilor ucraineni ”limitează” capacitatea Regatului Unit de a-şi antrena propriile trupe, a atenţionat Oficiul naţional de audit britanic, consemnează dpa şi PA Media. Antrenamentul soldaților britanici, bruiat de ucraineni O anchetă a NAO (autoritate parlamentară
Problemele Volkswagen: concedieri și închiderea fabricilor. Grupul Volkswagen AG a anunţat marţi că va abandona o serie de acorduri de muncă, inclusiv garantarea locurilor de muncă până în 2029, la şase fabrici din Germania, ceea ce sporeşte perspectiva concedierilor din 2025. Problemele
ANPC: Marcaj special pentru produsele scumpite. Produsele scumpite, dar care rămân la aceeași cantitate, vor fi marcate special la raft. ANPC: Marcaj special pentru produsele scumpite Comercianții care vând produse preambalate al căror volum sau greutate a fost redusă, dar prețul a