Acuzat de evaziune, contracte cu Armata. Ministerul Apărării Naționale a atribuit un contract de 2,1 milioane de euro pentru construcția unui pavilion militar unui grup de firme condus de Athenaeum Construct. Aceasta din urmă este controlată de afaceristul Nicolae Comănescu, suspectat de
Dosarul „Piranha 5”, clasat de DNA. Achiziția de echipament militar a fost una dintre cele mai controversate afaceri din MApN. Aceasta a fost ghidată de Nicolae Ciucă, actual premier, în mandatele sale de șef al Statului Major, respectiv de ministru al Apărării.
3.000.000 de euro. Atât a plătit Inspectoratul General de Aviație în ultimii trei ani pentru a repara avionul donat de Țiriac SMURD-ului pentru salvarea vieților omenești. Banii au ajuns la asocierea dintre firma Arpiem Aviation și Școala Superioară de Aviație Civilă, condusă
Miliardarul Ion Țiriac a donat statului un avion pentru misiuni umanitare și salvarea vieților omenești. De fapt, aparatul a fost folosit și pentru transportul „special” al demnitarilor. În frunte cu generalul Gabriel Oprea, zbor „special” cu aeronava SMURD. Documente obținute de către