Ministrul britanic pentru Securitate, Tom Tugendhat, anunță că se pregătește închiderea institutelor Confucius din Marea Britanie. El a spus, în fața parlamentului de la Londra că noul premier, Rishi Sunak, „urmărește să le închidă”. În România, sunt patru institute Confucius, deschise prin
Propagandiștii Kremlinului îi îndeamnă pe ruși să prefere moartea, decât să piardă războiul: ei susțin, la principalul post public de televiziune, că națiunea nu va putea supraviețui unei înfrângeri. În 1945, când armata nazistă se prăbușea, liderii hitleriști susțineau că națiunea germană
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a ținut, azi, în Parlament, un discurs în care spus: „Dacă ucrainenii nu țineau piept invaziei ruse, unde mergea Federația Rusă? Spre Nistru? Spre Prut?”. Ea a vorbit și despre racheta doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean, care
O analiză New York Times arată că, după invadarea Ucrainei, importurile din Rusia ale Olandei au crescut cu 74%. Exporturile au scăzut cu 52%, dar, în total, comerțul bilateral s-a majorat cu 32%. New York Times arată că este vorba de „volumul
Noul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr, era cercetat, în 2020, de Parchet. Potrivit publicației Ediție de Vrancea, el a fost acuzat că și-a redactat doctoratul cu ajutorul angajaților Muzeului Vrancei. După apariția acestui articol, nu mai există informații publice despre situația dosarului.
Noul ministru PSD al Apărării ar urma să fie senatorul de Vrancea, Angel Tîlvăr, dacă propunerea va fi acceptată de președintele Klaus Iohannis. Presa scrie că Tîlvăr este omul lui Marian Oprișan, cu facultate făcută la Galați, iar tatăl său ar fost
O investigație Dossier Center și Rise Project prezintă noi date despre implicarea masivă a FSB în Republica Moldova. Pornind de la aceste date, disidentul rus Mihail Hodorkosky arată cum a primit Igor Dodon 45.000 de dolari imediat după ce i-a cerut Maiei
O rachetă rusească doborâtă de Ucraina a căzut în Republica Moldova, la Naslavcea, în nordul țării. Informația a fost confirmată de Ministerul de Interne, care a precizat că nu au fost înregistrate victime. Totuși, ferestrele mai multor locuințe au fost distruse. Rachetă
Armata lui Putin, disperată după pompele electrice de sân: un material Bloomberg apreciază că acestea sunt demontate, iar componentele sunt folosite pentru producția militară, puternic afectată de embargoul statelor vestice. Armata lui Putin, disperată după pompele electrice de sân „Datele comerciale arată,
În panica retragerii, în fața ofensivei ucrainene, soldații ruși care nu puteau fi înghesuiți într-un transportor blindat (TAB) s-au așezat pe parbrizul mașinii, obturând vederea șoferului. În consecință, TAB-ul a ieșit de pe șosea și pare că s-a răsturnat – arată o