Rușii pregătesc o ofensivă puternică în Donbas. Forţele ruse pregătesc o ofensivă la scară largă în jurul oraşului Sloviansk, bază a forţelor de apărare ucrainene în Donbas (estul Ucrainei), din mai multe direcţii, a declarat luni Statul Major ucrainean, citat de DPA.
Din 1 iunie începe distribuirea voucherelor sociale. Procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” va demara începând cu data de 1 iunie, a anunţat luni Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), într-un comunicat de
Trofeul de la Eurovision a fost vândut. Câștigătorii ucraineni ai concursului Eurovision din acest an au anunțat că și-au vândut trofeul pentru suma de 900.000 de dolari, iar fondurile vor fi folosite pentru a cumpăra drone pentru armata țării lor. Kalush Orchestra
Sancțiunile Occidentale au pus presiune pe Rusia. Rusia ar trebui să reducă producţia de petrol cu 20%-30%, de la 10 milioane de barili pe zi în prezent până la şapte-opt milioane de barili pe zi, pentru a obţine un preţ mai bun
Programul „Masa Sănătoasă în şcoli”. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că începând cu anul şcolar 2022-2023 la nivelul sistemului naţional de învăţământ se propune instituirea Programului Naţional Integrat „Masa Sănătoasă în şcoli 2022-2027” pentru sprijinirea participării la educaţie a tuturor
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care vizează reglementarea cadrului pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii aeroporturilor regionale cu un trafic situat între 200.000 şi 3.000.000 pasageri/an. Legea are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de
Fără medii semestriale, fără teze obligatorii. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat luni că se va renunţa la mediile semestriale, la obligativitatea susţinerii tezelor semestriale şi că va fi necesară o singură medie generală la finalul anului şcolar. „La acest moment este
Rusia a trimis tancurile „Terminator” în Donbas. Rusia a desfăşurat în Donbas, în estul Ucranei, o nouă blindată, „Terminator”. Aceste tancuri fac parte din ultima generație de blindate ruseşti, relatează AFP. Rusia a desfăşurat zece astfel de blindate de asalt la Sivierodoneţk,
Serbia va semna un nou acord cu Gazprom. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că țara sa va avea un acord pe trei ani cu Rusia în domeniul gazelor naturale, calificând acest acord drept „avantajos” pentru țara sa. Liderul sârb a declarat
Încă o încercare de blocadă a petrolului rusesc. Liderii statelor Uniunii Europene se reunesc luni după-amiază la Bruxelles pentru a analiza situaţia securităţii şi consecinţele generate de agresiunea rusă împotriva Ucrainei, în contextul în care încercările de a negocia un compromis pentru