Poșta Română, cărăuș de droguri epistolare. Poliţiştii de la „Crimă Organizată” Iaşi alături de procurori ieşeni i-au scăpat pe clujeni de unul dintre cei mai cruzi interlopi din zona lor. Poșta Română, cărăuș de droguri epistolare Este vorba despre Bogdan Negrei, zis
Moldova și SUA, apropiere fără precedent. Administraţia preşedintelui american Joe Biden va oferi Republicii Moldova 300 de milioane de dolari ca asistenţă în sectorul energetic şi va împărtăşi informaţii cu această ţară pe care Rusia încearcă să o destabilizeze, a anunţat vineri
Poluarea cu ozon, creșterea afecțiunilor cardiace. Poluarea aerului cu ozon este asociată cu o creştere a numărului de spitalizări pentru boli de inimă, potrivit unui studiu realizat în China şi publicat vineri – cea mai recentă ilustrare a riscurilor pe care le
În Marele Corn African, seceta ucide. Circa 129.000 de persoane au atins nivelul maxim de insecuritate alimentară în regiunea Marelui Corn al Africii, care este afectată de o secetă gravă de câţiva ani, a avertizat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează
Capac de canal, 12.100 lei despăgubiri. Un ieşean care şi-a rupt maşina într-o gură de canal a dat judecată pe oricine ar fi putut avea vreo legătură cu accidentul, cerându-şi înapoi cei 12.100 lei cheltuiţi pentru reparaţii. Capac de canal, 12.100 lei
Obligațiile asumate față de UE de a băga în conservare Turceni și Rovinari reduc poluarea în România
Turceni și Rovinari intră în conservare. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat joi că România trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile privind intrarea în conservare a grupurilor energetice Rovinari şi Turceni, dar că acest lucru nu afectează situaţia contractuală a angajaţilor.
Steriliza ilegal stimulatoarele cardiace, salariu enorm. Medicul cardiolog Antoniu Petriş a fost inclus de procurori în dosarul „Tesloianu”: s-ar fi ocupat cu sterilizarea dispozitivelor cardiace luate de la cadavre şi montate la pacienţi. Steriliza ilegal stimulatoarele cardiace, salariu enorm Potrivit documentului, venitul
Femeile, egale cu bărbații în firme. În companiile din judeţul Iaşi încă mai cântă cocoşul, dar numai cu jumătate de gură. Femeile, egale cu bărbații în firme Sunt în total 11.141 de şefe, directoare sau femei angajate pe funcţie de manager, cu
Spitalele din sudul României, fonduri PNRR. Cele din Iași au ratat o finanțare de zeci de milioane de lei, fonduri nerambursabile, oferită prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Spitalele din sudul României, fonduri PNRR Conform listei comunicate de Guvern, Iașiul are
Reactoare nucleare belgiene, pericol pentru mediu. Autoritatea de Reglementare a Energiei Nucleare din Belgia (FANC) a recomandat Guvernului să nu prelungească durata de viaţă a celor mai vechi trei reactoare ale ţării, din cauza incertitudinilor juridice şi a temerilor legate de siguranţă,