/

SRI a avertizat din 2018: Rusia poate ocupa Insula Șerpilor. Putin ar putea emite pretenții asupra gazelor din offshore

SRI a avertizat din 2018 că Rusia ar putea ocupa Insula Șerpilor Foto: Adevarul

SRI a avertizat din 2018 că Rusia poate ocupa Insula Șerpilor. Dacă ar face acest lucru, ar putea ridica pretenții asupra zonei economice maritime din proximitatea României, unde se află rezervele de gaze offshore.

SRI a avertizat din 2018

„Un potenţial risc pentru România, în cazul în care ar activa pe cont propriu şi nu ar face parte din formatele bilaterale şi multilaterale din regiune, ar fi anexarea insulei Şerpilor de către Rusia, după modelul Peninsulei Crimeea. Acest lucru ar avea ca şi consecinţă încălcarea Deciziei Curţii de la Haga cu privire la insula Şerpilor care a fost disputată în trecut de România şi Ucraina.

Potrivit unui astfel de scenariu Rusia ar putea emite, ulterior, pretenţii asupra zonei economice maritime din proximitatea României, în zonele de explorare şi exploatare a resurselor energetice care conferă un plus de independenţă energetică” se arată într-un articol publicat de revista Intelligence, a Serviciului Român de Informații.

Autoarea articolului, Alina Luminița Ispas, arată că din Crimeea la gurile Dunării sunt 230 de kilometri.

„Odată cu preluarea controlului asupra Peninsulei Crimeea (situată la o distanţă de numai 230 km de frontiera cu România), Federaţia Rusă a preluat indirect, prin intermediul „Republicii Crimeea” şi controlul asupra resurselor energetice din zonă”, se arată în articol.

Citește și: Scenarii de război: Armata rusă ar putea ajunge la granița României, la gurile Dunării. Insula Șerpilor, ocupată

O bucată de stâncă

Formaţiunea maritimă numită Insula Şerpilor este localizată în bazinul de nord-vest al Mării Negre, la 46,5 km de oraşul-port românesc Sulina; cel mai apropiat oraş ucrainean este Vilkovo, la 60,2 km distanţă. Oraşul Odesa, capitala regiunii administrative care include Insula Şerpilor este la o distanţă de 165 km, ceea ce face Insula Şerpilor cel mai îndepărtat punct al acestei regiuni. Insula are circa 17 hectare și nu are resurse de apă potabilă.

În august 1949 a existat un incident armat, militarii sovietici, somându-i pe cei români să predea farul, românii au refuzat, au fost arestați și debarcați la Sulina. În plin război rece stânca din Marea Neagră avea un important rol strategic, astfel că imediat după ocupare, sovieticii au început construcția unei baze militare de control maritim și aerian, precum și a unor radare ce supravegheau Balcanii.

În anul 1991 insula împreună cu baza militară au fost preluate de către Ucraina.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:  

Become a Patron!
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 comentarii

  1. Nu mă pricep la politică dar să stai cu mîinile în sîn și să privești cum rusu î ți calcă teritoriul nu am loc să mă exprim.sînt alții care îi pot judeca.pedepsii pe trădători.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

19:36VIDEO Prima apariție din ultimii ani a lui Ciolacu alături de soție: cei doi au păstrat distanța la ceremonia de absolvire a facultății a fiului lor
17:08Bolojan vine la București: șeful PNL Bihor va candida pentru Senat, iar vicepreședintele CJ Mircea Mălan va prelua Consiliul Județean
14:31Ciolacu i-a repus în funcție pe controversații șefi ai Agenţiei pentru Evaluarea Întreprinderilor Publice, la trei luni după ce i-a demis
13:16Cum ciupesc magistrații câteva mii de lei fără să facă mai nimic: s-au plasat, în mare grabă, în birourile electorale de circumscripție
10:18Nicuşor Dan spune că de când e primar a rupt șase sacouri în cotul drept: De la semnat, probabil
09:31După Crin Antonescu, și soția sa, Adina Vălean, îl atacă pe Ciucă și îl laudă pe Geoană. Familia Antonescu, legături subterane cu Geoană
08:46Pompieri trimiși la inundații pe mâncarea și apa lor: „Așa este în situațiile de alarmă generală, soldatul trebuie să aibă mereu pregătit un rucsac cu alimente și altele”
08:34Noi beneficiari ai ajutorului de deces, potrivit noii legi a pensiilor, în vigoare de la 1 septembrie. Noul cuantum, semnificativ
07:50Cotnari și alte podgorii din Moldova anunță o producție mare și bună de struguri: 2024 va fi un an de colecționat
21:37EXCLUSIV Scandalul falsurilor Brauner de la Muzeul Național de Artă al României, cost de 85.000 EUR. Culmea, banii vor fi încasați de directorul Muzeului, care a girat falsurile
20:32Donatorii de sânge pot fi scutiți de la plata impozitului pe proprietate. Care sunt condițiile de îndeplinit
19:31EXCLUSIV Decizia Liei Savonea de a salva beizadeaua Mario Iorgulescu, desființată de judecătorul Dan Enescu: Suntem în prezența unei fapte intenționate
16:52Poliția s-a dus acasă la Nuțu Cămătaru ca să găsească un cal furat, dar a descoperit o cămilă și două maimuțe
15:58Bugetarii și pensionarii speciali, marii câștigători ai rectificării bugetare
14:37I-a crescut pensia după recalculare de la 31.511 de lei la 33.654 de lei. Dar au existat și măriri de un leu sau scăderi