Daniel Constantin, pe vremuri omul lui Dan Voiculescu, de la care s-a și împrumutat, a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului, cu susținerea PNL, anunță site-ul Puterea. Daniel Constantin conduce organizația PNL din Teleorman.
În legislatura 2020-2024 el a vorbit fix 28 de secunde, la depunerea jurământului.
Daniel Constantin, omul lui Dan Voiculescu, numit secretar general al Guvernului
În 2006, el s-a înscris în Partidul Conservator, formațiunea înființată de Dan Voiculescu, iar din 2010 a condus această structură.
În mai 2012, a ajuns ministru al Agriculturii în guvernul Ponta, poziție pe care a ocupat-o până în noiembrie 2015. Din 2014 în 2015 a fost și vicepremier.
În regimul Dragnea, între ianuarie și aprilie 2017, a fost ministru al Mediului în cabinetul Grindeanu.
Daniel Constantin a trecut prin patru partide: Partidul Conservator, ALDE, Pro România și PNL.
Conform declaraţiei de avere, în 2007 si 2008, Constantin a luat cu împrumut de la Voiculescu suma de 295.000 de euro: creditul de 100.000 de euro scadent în anul 2016, respectiv 195.000 de euro scandent în 2017. Pe vremea când a luat bani cu împrumut de la omul de afaceri, Daniel Constantin era director la o firma de consultanţă a familiei Voiculescu, „Logicons SA“.
În iulie 2017, judecătoria Buftea a admis solicitarea ANAF de poprire a conturilor deputatului Daniel Constantin, în contul datoriei pe care acesta o mai are către Dan Voiculescu, condamnat, în 2014, la zece ani de închisoare în dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a cerut instanţei să stabilească ce sumă îi mai datorează fostul ministru Daniel Constantin lui Dan Voiculescu, din cei 295.000 de euro împrumutaţi de la omul de afaceri în urmă cu aproape zece ani, pentru a putea fi preluaţi în contul prejudiciului din dosarul ICA.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.