Maia Sandu l-a destabilizat pe Alexandr Stoianoglo, cu care se va întâlni în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.
Maia Sandu l-a destabilizat pe Alexandr Stoianoglo
Potrivit analistului Armand Goșu, „întrebarea Maiei Sandu despre poziția privind războiul din Ucraina l-a destabilizat total. Tremură vocea, abia se poate stăpâni.”.
Același Goșu a mai arătat și că „afirmația doamnei Sandu că România va întoarce spatele omului Moscovei și va îngheța proiectele din Moldova îl destabilizează pe Stoianoglu. Aceeași voce tremurândă.”.
Mai mult, „întrebarea Maiei Sandu cu plasa de bani dată de Plahotniuc lui Dodon…. l-a pus în fund pe Stoianoglu care încearcă s-o întoarcă ca la Ploiești. Iar ce spune este scandalos, că dosarul a fost ilegal, că toată ancheta a fost ilegală. Că nu contează ce a fost în sacoșă….că nu contează ce bani erau în conturile din Bahamas pe unde se finanțau socialiștii.
După care urmează o întrebare a doamnei Sandu, cum arată democrația lui Stoianoglu dacă se fură voturi…. se cumpără voturi. La care Stoianolgu spune pas.”, a detaliat Goșu.
Electoratul din Moldova, „puțin previzibil”
Concluzia lui Armand Goșu este că „Stoianoglu are șanse pentru că ia voturile pro-rușilor (anti-europenilor) dar și ale centrului (stataliști, moldovenești). Maia Sandu trebuie să mobilizeze mai multă lume în turul doi ca să câștige.”.
Tocmai de aceea, mai arată expertul în spațiul ex-sovietic într-o postare pe Facebook, „Observațiile de mai sus nu trebuie să vă conducă la concluzia că Sandu va câștiga turul doi în fața lui Stoianoglu, electoratul din Moldova este puțin previzibil.”
Transcriptul dezbaterii electorale dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo poate fi citit aici.
Dezbaterea în format video, aici.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.