Guvernul mai poate impune restricții pe durata stării de alertă, conform prevederilor din legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Și această lege a trecut prin filtrul CCR și o serie de articole au fost declarate neconstituționale. Însă Executivul deține încă puteri sporite în aceste zile. Totuși, mai mulți oficiali guvernamentali au declarat în ultimele zile că toate măsurile ar putea fi ridicate până la Paștele ortodox, adică la 24 aprilie.
Guvernul mai poate impune restricții pe durata stării de alertă
Iată ce restricții sunt încă la îndemâna Guvernului, pe perioada stării de alertă, potrivit legii 55/2020:
- Restrângerea sau interzicerea mitingurilor – o măsură care, oricum, a fost sfidată de protestatarii antivacciniști.
- Restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite.
- Interzicerea ieșirii din zonele stabilite și, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localități sau zone geografice
- Limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici
Articolul 9 al acestei legi prevede că vânzătorii din farmacii sau alte spații comerciale poartă mască. Prevederea este în vigoare. La litera c a articolului 9 din legea 55/2020 se mai arată: „Purtarea măștilor de protecție de către client și respectarea normelor de distanțare la case de marcat sunt obligatorii”.
Masca, impusă vânzătorilor
Juriștii vor trebui să lămurească cum se mai aplică acest text, dacă CCR a decis că este neconstituțională OUG 192/2020, unde scria că: „Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne se poate institui:
a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă”.
În plus, rămân valabile multe măsuri economic și administrative, inclusiv dreptul Executivului de a plafona prețurile.
CCR a decis, azi, că uutoritățile nu mai pot impune masca în aer liber, iar angajatorii nu mai pot decide telemuncă fără acordul salariatului în starea de alertă. Curtea a declarat neconstituțională întreaga OUG 192/2020.
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Become a Patron!- cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV9776064445
Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
Totul mi se pare ridicol. Mă refer la intervenția inutilei CCR.