/

Peste 30% din locuințele din mediul rural nu aveau duș și/sau WC în interior – INS

Peste 30% din locuințele din mediul rural nu aveau duș Foto: OLX

Peste 30% din locuințele din mediul rural nu aveau duș și/sau WC în interior, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). La nivelul întregii țări, ponderea gospodăriilor dotate cu baie/duş a fost, anul trecut, de 84,6%, iar a celor dotate cu grup sanitar de 83,3%, dar situația este mult mai rea la sate.

Citește și: Ciucă i-a vorbit premierului grec, Mitsotakis, despre titlul  romanului lui Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”

Peste 30% din locuințele din mediul rural nu aveau duș

„Pe medii de rezidenţă, diferenţierile sunt foarte pronunţate la ambele tipuri de utilităţi, în principal din cauza slabei dezvoltări a sistemului public de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare şi epurare a apelor uzate în localităţile rurale, faţă de cele urbane.

Numai 69,7% dintre gospodăriile rurale beneficiază de avantajele oferite de existenţa unei băi sau a unui duş în interiorul locuinţei, proporţia păstrându-se şi în cazul dotării locuinţelor rurale cu un grup sanitar în interiorul locuinţei (67,3%)„, se menţionează în ancheta INS.

Gospodăriile din mediul rural, al căror cap de gospodărie este o persoană salariată şi care au dispus de resurse financiare mai mari, şi-au putut asigura cele două tipuri de utilităţi într-o proporţie mult superioară (86,2% dintre gospodăriile cu cap de gospodărie persoană salariată dispun în locuinţă de baie sau duş şi 84,1% dispun de grup sanitar).

Ponderea gospodăriilor din mediul urban care au locuinţele dotate cu baie sau duş a fost superioară cu 12,7 puncte procentuale faţă de mediul rural, iar cea a locuinţelor dotate cu grup sanitar al căror cap de gospodărie este o persoană salariată cu peste 14,6 puncte procentuale față de ponderile corespunzătoare din rural.

Datele statistice au fost obţinute prin „Ancheta asupra calităţii vieţii”, desfăşurată în luna mai 2023, precizează INS.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:57Probabil prima manifestație anti-extremiști din România: sute de tineri s-au adunat în fața Teatrului Național din București în semn de protest față de voturile primite de Călin Georgescu
21:49Procurorul care îl anchetează pe Trump pentru vandalismele de la Capitoliu din 2021 închide dosarul penal
21:43Bolojan, președinte interimar al PNL: O susținem pe Elena Lasconi în turul al doilea fără nici un fel de negociere
21:32Simion, susținere totală pentru Călin Georgescu: Avem șansa să avem un președinte suveranist și un guvern suveranist
21:24Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu să o instaleze premier pentru a-l susține în turul al doilea, chiar dacă nu are încredere în el
21:12Lasconi, discurs prezidențiabil mobilizator pentru turul al doilea: Să strângem toate forțele reformiste, democratice, pro-europene în fața pericolului rusesc
20:58Ciucă a demisionat de la șefia PNL: Am înțeles ce ne-a transmis electoratul, respectăm decizia românilor
20:32Trei sinecuri primite de Călin Georgescu care arată că a fost un om de bază al „sistemului”
16:54Cel mai mare pericol pentru Lasconi: electoratul PSD care acum a votat cu Ciolacu, dar în sufletul său îl admiră pe Călin Georgescu
15:54Soția lui Călin Georgescu este noua Olivia Steer: antivaccinistă, cere să nu se mănânce miel de Paște și spune că Wi-Fi-ul ne distruge imunitatea
12:46Jale și doliu la PSD: Romașcanu, purtătorul de cuvânt, admite că partidul a „greșit”, dar se plânge că „pedeapsa a fost dată de noi, românii, contra noastră”
12:40Bușoi spune că „există argumente extrem de puternice în favoarea domnului Bolojan” la conducerea PNL, dar că partidul trebuie să rămână unit
12:30Calea Victoriei se mai scumpește un pic și ajunge pe locul 38 în lume în clasamentul arterelor cu prețuri mari
12:11Aeroportul Iași a atins pragul de două milioane de călători în al doilea an consecutiv, este pe locul doi după cel din Cluj, exceptând Otopeniul
12:05Medicamentele expirate nu mai pot fi duse la farmacii, o nouă prevedere legală a îngreunat predarea acestora