Fraţii Tate, reținuți: sex cu minor. Andrew şi Tristan Tate au fost reţinuţi miercuri noaptea, de procurorii DIICOT, într-un dosar în care sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influenţarea declaraţiilor şi spălarea banilor.
Fraţii Tate, reținuți: sex cu minor
După mai multe ore de audieri, Andrew şi Tristan Tate au fost scoşi cu cătuşele la mâini din sediul DIICOT şi urcaţi într-o dubă a Poliţiei.
Înainte de a fi urcaţi în dubă, fraţii Tate s-au arătat revoltaţi de acuzaţiile care li se aduc, susţinând că nu sunt dovezi împotriva lor.
În acelaşi dosar, au fost reţinute alte patru persoane, informează reprezentanţi ai DIICOT.
Miercuri dimineaţa, IGPR şi DIICOT au efectuat patru percheziţii în judeţul Ilfov şi în Capitală, printre care şi la locuinţa fraţilor Tate.
Fraţii Tate, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, au fost trimişi în judecată într-un alt dosar pe 20 iunie 2023, fiind acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil.
Din aceste activităţi, inculpaţii ar fi obţinut importante sume de bani.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
De ce păcăliți oamenii sa dea click pe un video care defapt e doar o lunga reclama??