/

Șefa secției ATI de la spitalul Pantelimon, audiată în dosarul morților suspecte, câștigă, net, circa 4.000 de euro pe lună

Șefa secției ATI de la Pantelimon, Florentina Pompilian, câștigă 4.000 de euro pe lună (sursa: Inquam Photos/George Călin)

Șefa secției ATI de la spitalul Pantelimon, Florina Pompilian, audiată în dosarul morților suspecte, câștigă, net, circa 4.000 de euro pe lună, arată ultima ei declarație de avere.

Citește și: Uriașa pensie specială a unui fost „tablagiu”, pensionat la 42 de ani și pe care PSD l-a pus secretar de stat la Interne. El are masterat la SNSPA

Azi, un cetățean american a relatat la Antena 3 momentele de groază trăite la ATI Pantelimon. „Era un bătrân român care avea o pungă plină de sânge și urină și striga după asistenta de noapte: «Doamna, doamna! Aoleu!». 

Ea (asistenta – n.r.) a venit şi a ţipat la el: taci din gură! A aprins luminile, astfel încât niciunul dintre pacienți să nu poată țipa și a închis ușa”, relatează cetățeanul american pentru Antena 3.

„Am vrut doar să-mi spun povestea, pentru că văd ce se întâmplă cu asistentele și medicii acum și ar fi trebuit să spun ceva cu ceva timp în urmă, dar avocatul cu care am vorbit a spus practic că este România, probele ar putea să dispară. Fiul meu este român, nu vreau ca el să ajungă vreodată într-o astfel de poziție la spitalul public de pediatrie”, a mai spus fostul pacient de la Pantelimon.

Șefa secției ATI de la Pantelimon câștigă 4.000 de euro pe lună

Ea deținea, în 2019, o avere impresionantă – circa 180.000 de euro în conturi, două apartamente și cinci mașini – dar acestea au dispărut șiea declară acum doar o mașină, un Honda Jazz, și un apartament de 90 mp. Este posibil ca acesta să fie rezultatul separării ei de partenerul Dumitru Mihail, care în 2019 lucra la Comisia Europeană, unde câștigase 164.900 de euro, net, anual.

În anul fiscal 2023, medicul Florentina Pompilian a câștigat 226.000 de lei, net, anual, de la spitalul Malaxa și 22.747 de lei de la Pantelimon. În anul fiscal 2022 ea a declarat venituri salariale nete, anuale, de 250.693 de lei de la spitalul Malaxa.

Șefa secției de terapie intensivă de la Spitalul Pantelimon este audiată azi la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, după ce procurorii au extins ancheta în dosarul Pantelimon. Alte cinci morți suspecte vor fi verificate dacă au sau nu legătură cu acuzațiile de crimă cu premeditare formulate deja împotriva a doi medici.

În urmă cu o săptămână, Florina Pompilian anunţa că toţi medicii de la Secţia ATI vor demisiona din funcţie, lucru care nu s-a întâmplat după o discuţie cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Tot atunci, Şefa Secţiei ATI a pus la îndoială ancheta demarată de procurori în acest caz şi le-a luat apărarea celor două doctoriţe arestate.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale
10:06Autostrada A8: de ce nu au început lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an
10:00EXCLUSIV Ce arată sondajele realizate zilnic de AtlasIntel în mediul urban: bătălie la sânge pe locul II, Ciucă și Georgescu – pe trend de creștere
09:52Procuror-șef, la volan cu 400 ml de pălincă și o bere la bord. Testul a arătat o alcoolemie de 4,19‰
22:07Ministerul Muncii a rămas deja fără bani de pensii, așa că scoate sute de milioane de euro din rezerva bugetară