/

AUR-ul Germaniei, AfD, cercetat penal pentru spionaj în favoarea Rusiei și Chinei. Șeful AfD, plătit de Rusia și controlat de asistentul său chinez

AUR-ul Germaniei, spionaj pentru Rusia, China
AUR-ul Germaniei, spionaj pentru Rusia, China (sursa: Facebook/Dr. Maximilian Krah)

AUR-ul Germaniei, spionaj pentru Rusia, China. Săptămâna trecută, șase suspecți au fost arestați.

AfD, partidul de extrema dreaptă, este în centrul scandalului: cu câteva săptămâni înainte de alegerile europene, liderul AfD, Maximilian Krah, este anchetat.

Krah este suspectat că a primit bani din China și Rusia.

În decurs de câteva zile, șase persoane, suspectate că ar fi spionat în favoarea Chinei și Rusiei, au fost arestate în Germania.

Doi bărbați au fost arestați în Bayreuth. Dieter S. și Alexander J. au dublă cetățenie, germano-rusă.

Aceștia sunt acuzați că au transmis informații Moscovei pentru a pregăti acțiuni de sabotaj la instalații militare din Germania care furnizează ajutor Ucrainei.

Alți doi bărbați și o femeie, de naționalitate germană, au fost arestați în Bad Homburg și Düsseldorf.

Cei trei sunt suspectați că ar fi agenți ai serviciului secret chinez.

Potrivit Parchetului Federal, cuplul Ina și Herwig F. și partenerul lor de afaceri Thomas R. ar fi obținut, printre altele, informații despre tehnologii care ar putea fi folosite militar de către Beijing.

Potrivit anchetei, compania deținută de Ina și Herwig F. a încheiat acorduri cu mai multe universități din Germania. Urma ca acestea să realizeze studii privind stadiul tehnicii motoarelor navelor de luptă.

Proiectele erau finanțate de autoritățile de stat chineze.

La momentul arestării, suspecții negociau alte proiecte de cercetare, care aveau ca scop „extinderea puterii de luptă maritimă a Chinei”.

În plus, cei trei au procurat un laser special și l-au exportat în China, fără autorizație.

Instrumentul era supus reglementării UE și nu putea fi exportat, deoarece China îl putea folosi militar.

A fost arestat și Jian Guo, cetățean german, de origine chineză. Guo este asistentul personal al liderului AfD, Maximilian Krah.

Jian Guo este acuzat, printre altele, că a transmis Beijingului informații asupra grupărilor de opoziție chineze din Germania.

În luna ianuarie, Guo ar fi transmis serviciilor secrete chineze informații și despre activitatea Parlamentului European, despre negocieri și decizii.

Jian Guo a devenit subiectul mediatizării pentru prima dată în aprilie 2023.

Revista maghiară „The European Conservative” remarca lobby-ul agresiv pe care acesta îl făcea Partidului Comunist Chinez în Parlamentul UE.

Potrivit dezvăluirilor recente, în urmă cu zece ani, Guo s-ar fi oferit ca informator, autorităților germane.

Oferta i-a fost declinată. Exista suspiciunea că e spion pentru China. Conexiunea lui cu aparatul de securitate chinez poate exista de ani de zile.

Legăturile dintre Krah și Guo durează de mai mulți ani.

În mai 2012, Jian Guo era director general al unei companii comerciale de produse electronice cu sediul în Dresda.

Compania avea ca scop declarat și „comunicarea transculturală între Germania și China”.

Guo a demisionat din funcția de manager, în septembrie 2019, când a fost angajat de Maximilian Krah, pe post de asistent personal.

Krah și-a lăudat în repetate rânduri angajatul. Într-o postare pe X, acesta îi lua apărarea lui Guo, în fața criticilor, afirmând este „un cetățean german, membru AfD, a studiat la Dresda și vorbește fluent germană și engleză”.

Însă colegii lui Krah au declarat pentru WELT că Guo vorbește prost germană, insuficient engleză, și nu are calificările necesare.

„Uneori aveai impresia că nu Krah își controlează asistentul, ci că acesta îl controlează pe Krah”, a declarat un politician AfD.

Krah a călătorit în China cu Guo în noiembrie 2019, la două luni după ce l-a angajat.

Acolo a avut loc o întâlnire cu Departamentul Internațional al Comitetului Central al Partidului Comunist din China (IDCPC).

IDCPC acționează de facto ca serviciu secret. Krah a declarat atunci că scopul vizitei este de a promova înțelegerea pentru „valorile chineze” și de a „corecta” imaginea Chinei în Germania.

AUR-ul Germaniei, spionaj pentru Rusia, China

În prezent, parchetul în Dresda a inițiat două anchete preliminare împotriva principalului candidat al AfD la alegerile europene, Maximilian Krah.

Acesta este suspectat că a primit bani din „surse chineze și ruse”. Potrivit WELT, Krah a fost pus sub supraveghere cu cel puțin un an în urmă, din cauza contactelor sale suspecte cu China.

Europarlamentarul a apărat în repetate rânduri regimul de la Beijing.

În noiembrie 2022, Krah declara pentru Global Times, ziar de propagandă al partidului comunist chinez: „Ruperea relațiilor Germaniei cu China este doar în interesul SUA. (…) Cooperarea cu China este indispensabilă pentru Germania”.

Despre represiunea minorității uigure din China, Krah a susținut: „Îndotdeauna am pus la îndoială aceste povești groaznice care se spun despre Xinjiang. Aceasta este propagandă anti-China”.

Pe lângă relațiile cu China, nici simpatia sa pentru regimul lui Vladimir Putin nu e un secret. Acuzațiile că ar fi primit bani din surse pro-ruse au apărut anul trecut, în decembrie.

În timpul unei călătorii în Statele Unite, Krah a fost oprit de FBI pentru interogatoriu.

În timpul interogatoriului, anchetatorii americani l-ar fi confruntat pe Krah cu mesaje de chat în care
Oleg Voloșin, un activist pro-rus din Belarus, sancționat, l-ar fi asigurat că problema cu „compensarea” pentru „cheltuielile tehnice” ale lui Krah a fost rezolvată și că, din luna mai, „va fi ca înainte de februarie”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:44Academia Română și președintele acesteia, Ioan-Aurel Pop, resping asocierea cu ideile lui Călin Georgescu și își declară „în mod categoric opţiunile democratice, prooccidentale”
20:36Călin Georgescu a refuzat să accepte întrebări de la jurnaliști la conferința de presă pe care a organizat-o și în care a atacat NATO
20:28Bolojan i-a cerut lui Ciolacu, telefonic, ca „acest guvern să nu mai angajeze cheltuieli mari” care să fie în sarcina viitorului guvern
20:15Gazprom nu va mai exporta în 2025 gaze în Europa prin Ucraina, arată planurile companiei
20:05Google Maps, investigat după ce o mașină a căzut de pe un pod avariat în India, eveniment soldat cu trei morți
19:58De ce l-a iertat Parchetul General pe Călin Georgescu, care a afirmat că Zelea Codreanu și mareșalul Antonescu au făcut și „fapte bune”
19:49Bolojan va demisiona dacă parlamentarii PNL nu-i susțin reformele: taie subvențiile pentru partide, reduce numărul de parlamentari, desființează ministere
17:11Un deputat PNL îl contrazice pe Bolojan, care a anunțat că liberalii o susțin necondiționat pe Lasconi: „Nu sunt convins încă şi nu ştiu cu cine voi vota”
15:35Hellvig, fostul șef al SRI, a revenit în PNL, dar spune că nu candidează „la nimic”
15:11Năstase îl face terci pe Ciolacu pentru colaborarea cu Iohannis și vorbește de „alegeri șocante”, dar spune că nu știe cu cine va vota în turul al doilea
15:01În Moldova există „un regim dictatorial al Maiei Sandu”, un viitor „stat eșuat”, spune șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei
14:59Aroganța și informațiile false l-au îngropat pe Ciolacu: PSD a transferat zeci de mii de voturi lui Simion, crezând că liderul social-democrat va lua peste 30%
14:47Putin va ridica interdicțiile asupra talibanilor, pe care-i va recunoaște ca guvernare legitimă în Afganistan
14:40PSD e concentrat pe alegerile parlamentare ca România să nu ajungă ca Bulgaria, fără guvern stabil de peste trei ani, spune Grindeanu
14:30PSD va anunța după parlamentare pe cine susține la prezidențiale, a anunțat Tudose: Este un eșec al PSD, vreți să ne dăm toți demisia și să plecăm în munți?