Un fost deputat PSD se judecă din pușcărie cu statul pentru a-și păstra pensia specială: este vorba de Dumitru Buzatu, fost președinte al Consiliului Județean Vaslui, aflat în arest pentru că ar fi luat șpagă.
Buzatu este doar unul dintre numeroșii foști parlamentari care au se bat în instanță ca să-și păstreze pensia specială și are toate șansele să câștige. Foștii premieri Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu, precum și penalul Sorin Oprescu, condamnat la peste zece ani de închisoare și refugiat în Grecia, au dat și ei statul în judecată și au câștigat deja.
Fost deputat se judecă din pușcărie pentru pensia specială
În anul fiscal 2022, Buzatu a luat, net, o pensie specială de 73.372 de lei. El mai avea, în 2022, o pensie bazată pe contributivitate, de 95.820 de lei și un salariu de 164.268 de lei, ca președinte de Consiliu Județean. După intrarea în vigoare a pensiilor pentru aleșii locali el ar putea beneficia și de acest drept.
Pensia specială de parlamentar se pierde doar dacă beneficiarul este condamnat pentru fapte comise în timpul mandatului.
Potrivit Vremea Nouă, Buzatu a dat statul în judecată anul trecut, însă judecătorii din Vaslui au spus că acest caz este de competența Tribunalului București.
Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui deține o avere uriașă: circa zece hectare de teren agricol, aproape patru hectare de pădure, imobile în suprafață de 1.250 mp, o șalupă, o rulotă și circa 2.000 mp în intravilanul municipiului Vaslui.
În 2022 și 2023, Dumitru Buzatu a donat către fiul său, Tudor Buzatu, o casă și un teren în intravilan.
Însă, în declarația de avere a fiului său, secretar de stat la SGG, acesta arată că a primit, anul trecut, prin donație, nu mai puțin de 11 terenuri în localitățile Negrești, Zăpodeni, Ștefan cel Mare, dar și în intravilanul municipiului Vaslui.
În total, Tudor Buzatu a primit circa 22 de hectare de teren agricol, plus o casă de vacanță în județul Suceava.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.