Cumnatul lui Geoană, ascuns în Turcia. Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă că demersurile pentru extrădarea lui Ionuţ Mircea Costea din Turcia vor începe imediat după primirea documentelor de la instanţă.
Cumnatul lui Geoană, ascuns în Turcia
„De îndată ce ne va fi comunicată nouă, la Ministerul Justiţiei, încheierea tribunalului, Ministerul Justiţiei va formula cererea de extrădare pentru acesta. Ca atare, vă asigur de celeritate, de rapiditatea acestei proceduri, indiferent de numele persoanei condamnate.
Din partea ministerului, Direcţia de drept internaţional şi cooperare judiciară se ocupă de transmiterea acestei cereri de extrădare autorităţii străine competente. (…) Imediat ce vom primi încheierea definitivă de la tribunal, vom purcede şi la acest demers”, a declarat Alina Gorghiu sâmbătă la Piteşti.
Ministrul Justiţiei a reamintit că Tribunalul Bucureşti a stabilit, recent, că sunt întrunite condiţiile pentru a se solicita extrădarea lui Costea din Turcia.
„Fac precizarea (…) că pentru mine, ca ministrul al Justiţiei, nu există, atunci când vine vorba de fugari, nume sonore sau nume mai puţin sonore, ci există fugari, persoane condamnate care aleg să sfideze statul român. Este vorba de această dată de cazul domnului Ionuţ Mircea Costea. În cazul domniei sale este vorba despre o procedură de extrădare, pentru că a fost găsit într-un stat terţ, nemembru al Uniunii Europene, vorbim de Turcia”, a explicat Alina Gorghiu.
Șase ani pentru șpagă
Mircea Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost dat în urmărire de Poliţia Română în mai 2023, după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru a fi dus în penitenciar, unde trebuie să execute o condamnare de şase ani închisoare pentru corupţie.
Potrivit site-ului Poliţiei Române, la rubrica de persoane urmărite, Mircea Ionuţ Costea, în vârstă de 63 de ani, are domiciliul în Sectorul 1 al Capitalei, iar pe numele lui a fost emis un mandat de executare a pedepsei de şase ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în forma complicităţii.
Acuzaţiile în dosarul în care au fost condamnaţi Ionuţ Costea şi fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu se referă la atribuirea unui contract de reabilitare a tronsonului de cale ferată Bucureşti – Constanţa către un consorţiu de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka. În schimbul atribuirii contractului, oficialii români implicaţi în acest caz au cerut mită 20 milioane de euro.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.