/

Austria a fost ținută trei ani la poarta Schengen de către Germania, nemulțumită de frontierele șvaițer austriece. După negocieri dure, Viena a intrat în Schengen doar aerian, inițial

Austria, refuzată în Schengen de Germania
Austria, refuzată în Schengen de Germania (sursa: dw.com)

Austria, refuzată în Schengen de Germania. Intrarea etapizată a României și Bulgariei în spațiul Schengen nu a fost pe placul tuturor. Condițiile Austriei și faptul că Schengen s-ar deschide doar pe cale aeriană au provocat reacții de indignare în ambele țări.

Cel mai adesea, s-a invocat faptul că Austria ne tratează ca pe niște „cetățeni europeni de mâna a doua”. Schengen doar aerian a fost privit cu mefiență, mulți acuzând că e „praf în ochi”.

Citește și: Și protejata lui Ciolacu, ex-miss Buzău Sorina Docuz-Stan, are un chioșc magic, cu încasări de peste 12 milioane de lei pe an. Șeful PSD a renunțat la chioșcul lui din Buzău

Există, însă un precedent: un stat european care, din cauza veto-ului unui alt stat membru, a stat la porțile Schengen timp de mai mulți ani, și care a fost primit, în etape, mai întâi doar pe cale aeriană.

Iar acest stat este chiar Austria.

Austria, refuzată în Schengen de Germania

Timp de trei ani, Germania a blocat intrarea Austriei în spațiul Schengen. Austria era considerată un risc de securitate.

Austria a devenit membru UE în ianuarie 1995. În același an, a început demersurile și pentru aderarea la spațiul Schengen, sperând să fie doar o formalitate.

A întâmpinat, însă, opoziția puternică a Germaniei.

„Austria nu-și securizează în mod adecvat granițele cu statele din afara UE”, declara la vremea aceea ministrul de Interne german, Manfred Kanther.

În 1996, Germania încă se opunea: Sigmund Bohm, șeful poliției de frontieră bavareze, afirmat în timpul unei conferințe că grănicerii austrieci sunt extrem de slab antrenați și că le va lua mai mult de șase luni pentru a se recalifica.

Planul „pas cu pas” pentru Viena

De asemenea, Günter Krause, de la Ministerul de Interne din Bonn, declara că Germania nu va accepta jumătăți de măsură din partea Austriei.

Edmund Stoiber, prim-ministrul Bavariei, avansa statistici: în cursul anului 1995, poliția de frontieră bavareză efectuase nu mai puțin de 11.500 de arestări, inclusiv a 900 de contrabandiști, la granița cu Austria, respinsese 32.000 de vehicule și confiscase aproape 800 de mașini furate.

În martie 1997, ministrul de Interne bavarez, Günther Beckstein, sugerat un „plan pas cu pas” pentru aderarea Austriei la Schengen. Potrivit acestui plan, Austria ar fi intrat în Schengen în 2000. „Nu vreau ca ideea Schengen să fie discreditată”, spunea Beckstein.

Viena, șantaj cu Tratatul UE

Declarațiile au provocat un val de indignare la Viena.

Cancelarul de atunci al Austriei, Viktor Klima, a anunțat că Viena va „face tam-tam” cu privire la veto-ul Germaniei, susținând că guvernul austriac investise în jur de două miliarde de șilingi (145 de milioane de euro) în securizarea frontierei.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Potrivit acestuia, pentru a pune capăt imigrației ilegale, 2.000 de funcționari fuseseră relocați la viitoarea frontieră externă Schengen și fuseseră achiziționate sute de vehicule și dispozitive de supraveghere.

La sfârșitul lunii iunie 1997, Wolfgang Schüssel (ÖVP), ministrul de Interne austriac, a amenințat că va bloca Tratatul UE de la Amsterdam, care tocmai fusese adoptat, dacă Austria nu era primită în Schengen.

Summit-ul de la Innsbruck

După câteva săptămâni, pe 17 iulie, 1997, la Innsbruck, a avut loc un summit între șefii de guvern Helmut Kohl din Germania, Romano Prodi, din Italia și Viktor Klima, cancelarul Austriei. Miza: eliminarea controalelor la frontieră pentru Austria, până pe 30 iunie 1998.

Helmut Kohl s-a poziționat atunci împotriva propriului ministru de Interne, Manfred Kanther, declarând că este pentru intrarea Austriei în Schengen.

Primul pas: Schengen aerian. Urma ca, de la 1 decembrie 1997, controalele în aeroporturi să fie desființate.

Cancelarul austriac, Viktor Klima, a fost de acord, caracterizând acordul drept unul „foarte constructiv”.

Au urmat însă câteva luni de negocieri acerbe.

Guvernul bavarez continua să se opună. „Deschiderea frontierei înrăutăţeşte în mod firesc situaţia de securitate”, avertiza premierul bavarez Edmund Stoiber, criticând concesiile lui Kohl către Austria.

Austria, 25 de ani de Schengen

Totuși, Schengen aerian a intrat în vigoare pentru Austria la 1 decembrie 1997. Aproape imediat, au început să se deschidă și frontierele terestre.

Patru luni mai târziu, pe 1 aprilie 1998, Austria a devenit membru Schengen cu drepturi depline.

Patru ani mai târziu, în 2001, la o conferință Schengen organizată la Salzburg, fostul ministrul de Interne bavarez, Günther Beckstein, cel care propusese anul 2000 pentru aderarea deplină a Austriei, a declarat că se aștepta la o catastrofă, la o creștere a ratei criminalității.

„Mi s-a demonstrat contrariul”, a conchis acesta.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

17 Comments

  1. Și ce treaba avem noi cu Austria și Germania de acum 20 de ani!! Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia. Valeanu ce face? De ce este plătită? Sa tina cu alții?.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale
10:06Autostrada A8: de ce nu au început lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an
10:00EXCLUSIV Ce arată sondajele realizate zilnic de AtlasIntel în mediul urban: bătălie la sânge pe locul II, Ciucă și Georgescu – pe trend de creștere