Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, după rezultatele testelor PISA, care plasează România pe penultimul loc din UE: „Ca sistem suntem praf. Da, există locuri bune, dar ca părinte e clar că nu te poți baza pe sistem”, a scris el, pe Facebook.
România se clasează pe penultimul loc în rândul țărilor UE participante la această evaluare, înaintea Bulgariei, care a înregistrat regrese semnificative, iar la nivel general apare pe locul 45 din totalul de 81 de țări și teritorii, cu un punctaj mediu semnificativ mai mic decât media OCDE.
Deca: sistemul din România este rezilient
Dacă în 2018 România înregistra 428 de puncte la citire, 430 la matematică și 428 la științe, conform rezultatelor pentru PISA 2022, pentru fiecare dintre cele trei evaluări România a obţinut o medie de 428 de puncte, aspect ce o plasează la o distanță de circa 50 de puncte de media OCDE și la circa 100 de puncte în urma liderului european, Estonia.
„Sistemul educaţional din România este rezilient, dar trebuie să creştem nivelul de alfabetizare funcţional. Avem o proporţie importantă de elevi care nu au competenţele minime necesare pentru a face faţă cu succes provocărilor societăţii actuale. Performanţele la testarea PISA 2022 ne situează încă sub media OECD”, a comentat ministrul Educației, Ligia Deca.
Funeriu, după rezultatele testelor PISA
Însă fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, are o evaluare mai dură. „10 ani de România Educată = 10 ani de stagnare = fiasco total. Iohannis să iasă public să explice ce a făcut din România Educată”, a scris el.
„Comentarii la rezultatele testelor PISA 2022:
1) 10 ani de România Educată = 10 ani de stagnare = fiasco total. Iohannis să iasă public să explice ce a făcut din România Educată;
2) Ca sistem suntem praf. Da, există locuri bune, dar ca părinte e clar că nu te poți baza pe SISTEM. De aceea eu și colaboratorii mei construim un nou sistem: teach4u.ro. Vizitați cu încredere, vă primim cu drag;
3) singura perioadă de creștere semnificativă a României la educație a fost când eu am condus ministerul aplicând „modernizarea Miclea-Funeriu. Place sau nu place, asta e; România nu a căzut mai mult pentru că e prima „generație PISA” care a avut clasa pregătitoare. Introdusă tot de mine
4) pandemia a avut efecte cataclismice;
5) țările care au cele mai bune performanțe mondiale sunt țări care se concentrează, în programa școlară, pe fundamental: științe, umanioare, arte și mult, mult efort din partea elevilor. Fără bălării de genul „educație pentru bla bla bla”;
6) de ani buni spun că Franța și Germania se îndreaptă către cataclisme educaționale. Căutați rezultatele și vă veți speria. E mai mult decât cataclism”, a arătat Daniel Funeriu.
Testele PISA, România, anul 2022
La Matematică, doar 51% dintre elevii români au atins un nivel de bază, comparativ media OCDE de 69%.
La capitolul Lectură, doar 58% dintre elevii români au atins nivelul de bază -înțelegerea unui text citit, în timp ce media OCDE se situează la 74%.
La capitolul Științe, 56% dintre elevii români au atins nivelul de bază, media OCDE fiind de 76%.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.