Efectul majorării taxelor și impozitelor de la 1 ianuarie 2023: încasările la buget au scăzut, scrie, pe Twitter/X economistul Bogdan Glăvan, pe Facebook. Acesta arată că, potrivit execuției bugetare pe primele nouă luni ale anului, veniturile fiscale la bugetul de stat era 11,7% din PIB. Dar, în 2022, în primele nouă luni ale anului, veniturile fiscale reprezentau 11,9% din PIB.
Creșterea taxelor s-a dovedit catastrofală
„Creșterea taxelor de anul trecut s-a dovedit catastrofală. Iată cifrele: – impact bugetar estimat la vremea respectivă: +1% din PIB; – veniturile fiscale pe primele 9 luni din 2023: -0,2% din PIB.
Să reformulez: pe primele 9 luni din acest an statul nu doar că nu și-a sporit veniturile fiscale, ca pondere în PIB, ci chiar a colectat mai puțin decât anul trecut! (…) Pur și simplu nu există cuvânt care să caracterizeze politica fiscal-bugetară altul decât „catastrofă”. Veniturile fiscale au crescut cu 10% ca valoare nominală, în condițiile în care doar inflația a fost mai mare de 10% – indiferent cum o exprimăm, ca deflator sau IPC.
În mod normal, veniturile din taxe trebuie să reflecte creșterea producției și creșterea prețurilor, adică creșterea PIB și inflația. Iar PIB a crescut cu 1,1%, în vreme ce prețurile de consum cu 12,6% (deflatorul este și el peste 10%).
Așadar, veniturile fiscale ar fi trebuit să crească și ele cu 13%-14%. Însă au crescut doar cu 10%, după cum vă spuneam. Mai mult, guvernul a majorat impozitele, ceea ce ar fi trebuit să aducă suplimentar la buget cca. 1% din PIB-ul de anul trecut.
În realitate, veniturile din taxe nu au crescut nici măcar pentru a ține pasul cu inflația și PIB, darămite pentru a reflecta majorarea impozitelor. Aceasta este gaura bugetară despre care s-a vorbit de la bun început.
Ce se întâmplă este o catastrofă. România este un stat eșuat. Politica fiscală se face după ureche de niște inși/inse care au trecut prin școală ca gâsca prin apă. Iar oamenii se revoltă împotriva impozitelor, nimeni nu dă doi bani pe stat; evaziunea deja a crescut.
Vine anul 2024, când creșterea PIB o să fie (…) iar inflația va coborî. Ceea ce pentru cetățeni este foarte bine, însă statul face implozie. În loc să realizeze situația, guvernul pune fanfara să cânte ca pe Titanic, dă interviuri tonomatelor și împarte bezele”, a scris Glăvan, pe Twitter.
1) Creșterea taxelor de anul trecut s-a dovedit catastrofală. Iată cifrele:
— Bogdan Glăvan (@bogdanglavan) November 18, 2023
– impact bugetar estimat la vremea respectivă: +1% din PIB;
– veniturile fiscale pe primele 9 luni din 2023: -0,2% din PIB. 🧵 pic.twitter.com/XFWvzyLYZK
Printre numeroasele măsuri fiscale luate prin OG 16/2022, Guvernul a decis să majoreze impozitarea dividendelor la 8%, de la 5%, cu aplicare de la începutul anului 2023.
Pentru unele băuturi (ape minerale și ape gazeificate care conțin zahăr sau alți îndulcitori sau aromatizate, sau alte băuturi precum băuturile pe bază de soia), cota de TVA a crescut de la 9% la 19% începând cu 1 ianuarie 2023.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.