Gigi Becali a căzut cu Rolls Royce-ul în șanț, anunță mai multe publicații sportive, care au vorbit cu victima, care se întorcea de la biserică.
Poliția Ilfov a emis un comunicat în care precizează că: „La data de 12 noiembrie a.c. în jurul orei 11:42 Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DNCB, un autoturism a derapat și a intrat intr-un șanț. La fața locului s-au deplasat polițiștii în rutieri din Pantelimon, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă și că evenimentul rutier s-a produs la km 13 + 500, în zona localității Dobroești”.
Nimeni nu a fost rănit.
Becali a căzut cu Rolls Royce-ul în șanț
Becali a explicat, pentru GSP, că se angajase într-o depășire, dar mașina din fața lui a executat o manevră similară și, pentru a evita impactul, a băgat Rolls Royce-ul în șanț.
„Da, eu eram la volan. Am intrat într-o depășire, iar cel pe care l-am depășit s-a băgat și el în depășire, fără să se asigure. Ca să-l evit, am tras de volan și am intrat în șanț.
Când intri într-o depășire și cel pe care-l depășești intră și el în depășire, se numește unghiul mort. Ca să-l evit, am intrat în șanț.
Mașina? Doar roțile (n.r – sunt avariate). Le-am spus polițiștilor să ia imaginile de pe camerele video. El nici nu a oprit. Nemernic! Să-l vadă pe camere și să-l cheme. Nici nu mă interesează. Eu l-am evitat, am făcut un bine și cu asta basta”, a precizat Becali pentru GSP.ro.
El a precizat că venea de la biserică.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: FOTO Becali a căzut cu Rolls Royce-ul în șanț. Latifundiarul din Pipera susține că nu el este … […]