/

EXCLUSIV: VIDEO & DOCUMENTE Dezastru: podul de la Brăila, plin de fisuri și infiltrații de apă care afectează structura de rezistență (raport oficial). Podul a costat 700 milioane EUR

Podul Brăila, structura de rezistență afectată
Podul Brăila, structura de rezistență afectată (sursa: Facebook/Irinel Ionel Scrioșteanu)

Podul Brăila, structura de rezistență afectată. 700 de milioane de euro au investit România (prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) și Uniunea Europeană pentru construcția podului suspendat peste Dunăre de la Brăila. O lucrare care se dovedește putredă și roasă de rugină.

Grave probleme de durabilitate și stabilitate structurală

Dar care a fost inaugurată cu mare fast de președintele României, Klaus Iohannis, însoțit de premier și alți demnitari, deși lucrarea nu a fost recepționată.

Citește și: Fost director adjunct al CNAIR desființează lucrările de la podul de la Brăila: tot asfaltul și hidroizolația trebuie înlocuite

DeFapt.ro a obținut în exclusivitate un raport ținut la secret de liberalul Cristian Pistol, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care arată că blocurile de ancoraj ale podului de Brăila sunt pline de fisuri și infiltrații care vor genera grave probleme de durabilitate și stabilitate structurală.

Mai mult, inaugurarea și deschiderea traficului pe podul suspendat înainte de recepția lucrării poate duce la plata unor daune de zeci de milioane de euro către constructorul italian Webuild, așa cum s-a întâmplat în cazul altor lucrări inaugurate de foștii premieri Victor Ponta și Emil Boc.

700 de milioane de euro, în final

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), condusă în prezent de liberalul Cristian Pistol, a atribuit constructorului italian Webuild, fosta Astaldi, și firmei japoneze IHI Infrastructure un contract de aproape 500 de milioane de euro pentru construcția podului peste Dunăre de la Brăila.

85% din valoarea acestei lucrări, adică în jur de 340 de milioane de euro, a fost asigurată Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020.

Citește și: Guvernul a dat cea mai valoroasă și profitabilă companie de stat pe mâna unui politruc UDMR, cu studii dubioase, dar căsătorit cu fiica unui afacerist conexat la PSD, din Buzău

Contractul a fost majorat ulterior la aproape 700 de milioane de euro, diferență plătită din banii românilor. Însă proiectul a fost întârziat atât din cauza mobilizării insuficiente a italienilor WeBuild, cât și a statului român, care nu a făcut la timp exproprierile. Motiv pentru care italienii au profitat în instanță de fiecare eroare a CNAIR.

Iohannis, Ciolacu, Ciucă, Grindeanu, Tudose

La data de 6 iulie 2023, podul de la Brăila a fost inaugurat în prezența președintelui României, Klaus Iohannis, a șefului liberarilor, Nicolae Ciucă, a premierului, Marcel Ciolacu, a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a europarlamentarului Miha Tudose și a altor demnitari de rang. Din poză nu a lipsit nici Cristian Pistol, șeful CNAIR, care se pregătește să candideze din partea liberalilor pentru un post de senator de Argeș.

Președintele Klaus Iohannis declara la inaugurarea podului că lucrarea „este una dintre cele mai ambițioase inițiative de modernizare a infrastructurii de transport din România”. Șeful Senatului, Nicolae Ciucă, a spus la evenimentul cu pricina că podul este „un motiv de mândrie națională”.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a profitat de ocazie să se laude și el cu această lucrarea de anvergură” „Astăzi trăim un moment special pentru infrastructura din România. În 2014 puţini credeau în reuşita acestui proiect. Iată că la șase ani distanţă suntem aici împreună să deschidem circulaţia pe acest pod care leagă cele trei regiuni istorice.

Este un pod pe care l-aş numi un pod al speranţei, un pod al unirii, al speranţelor pentru toţii românii, pe care şi le-au pus locuitorii în această lucrare de infrastructură unică în România şi în sud estul Europei”.

Asfaltul, turnat greșit. Peste 400 de șuruburi, nestrânse

De la aplauze și laude până la dezastru nu a fost decât un singur pas. După ce podul a fost deschis traficului, au început să iasă la iveală mai multe nereguli. Într-o primă fază, asfaltul de pe pod s-a ondulat, de parcă erau valurile Dunării.

În timp ce șoferii erau nemulțumiți din cauza lucrării prost făcute, director Cristian Pistol dădea vina pe aceștia pentru că nu respectă restricțiile de tonaj. La scurt timp după problemele cu asfaltul s-a constatat că nu mai puțin de 401 șuruburi de la pod sunt slăbite.

Ghinionul constructorului WeBuild a continuat: asfaltul proaspăt turnat s-a fisurat din nou, motiv pentru care a necesitat alte lucrări de reparații. De abia după a doua asfaltare, directorul Cristian Pistol a recunoscut că asfaltul este de proastă calitate și a fost turnat greșit.

„Concluziile raportului sunt clare: nu au fost respectate rețeta și tehnologia. E clar că rețeta folosită de ei la mixturile bituminoase nu a fost una corectă”, a declarat Cristian Pistol, citat de Digi24.

Un raport secret al CNAIR dă verdictul: dezastru

DeFapt.ro a intrat în posesia unui raport realizat în perioada 3 – 6 noiembrie 2023 de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău, document care a fost transmis șefilor CNAIR.

Date și imagini din raportul secret al CNAIR (sursa: defapt.ro)

Raportul arată că inspecția tehnică s-a făcut doar pe tronsonul de drum DN 2S Km 6 + 640 – Km 7+300 și în tablierul podului.

Din acest document rezultă că inginerii au constatat că „rigolele executate pentru asigurarea scurgerii apelor din zona drumului nu sunt finalizate, existând discontinuități de turnare ce au condus la eroziuni ale taluzului”.

În plus, rigolele prezintă „colmatări accentuate datorate eroziunilor locale a (sic) taluzului, cu încercări locale de curățare, materialul aluvional (sic) fiind depozitat la marginea rigolei”.

Podul Brăila, structura de rezistență afectată

S-au mai constatat discontinuități de betonare a șanțului de la bazinul de retenție, erodări accentuate ale casiurilor de pe taluz și erodări sub rigola triunghiulară situată sub bermă. Mai mult, erodările casiurilor au dus la dizlocări și prăbușiri din taluzul drumului formând gropi cu adâncime de trei metri.

Cea mai gravă neregulă constatată de ingineri este legată de rețeau pluvială principală, din țeava corugată, care prezintă discontinuități în zona lirei orizontale din segmentul de tablier SJ14.

„Discontinuitatea a condus la acumularea de apă în tablier, segment SJ01 – mal Jijila și segmentul MB-21 – zon turn Brăila”, potrivit raportului ținut secret de directorul Cristian Pistol.

Un inginer specialist din cadrul CNAIR a spus sub protecția anonimatului că din pozele atașate la raport rezultă că „în interiorul tablierului metalic, există și la această oră, estimăm noi din pozele analizate undeva între 200 – 600 de mc de apă, echivalentul a 200 – 600 de tone încărcare din apa de ploaie evacuată de partea carosabila a podului direct în casetă”.

Apă care generează probleme grave de durabilitate și stabilitate structurală.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

8 Comments

  1. Apa trebuie drenata, teava corugata trebuie etansata sau inlocuita, partea Metallica uscata, curatata si revopsita.
    Podul fiind metallic, ar trebuie sa aiba vopsitor/I angajati cu norma intreaga.

  2. E afacerea lui Tudose. El a luat decizia de a lucra cu firma italiana cuplata cu una japoneza in loc de a lucra cu prima firma care a făcut studiul și proiectul care era sud coreeană dar nu a fost de acord sa dea șpagă. Italienii au virat șpagă. Prețul coreean era 527 mil dolari. Tudose este cappo de tuti capi și face pe mortul in păpușoi. Nu

  3. Și?????Raspunde cineva?????O SA MAI CREASC oricărui impozitele și se repara podul.CINE A RASPUNS DE LUCRARE?????? CE INSTITUTIE PE CARE O PLATIM, TREBUIA SA VERIFICE????? CE BOU A HOTARAT DESCHIDEREA LUI, DOAR SA PARA, PANA LA ALEGERI , CE MULTE S AU REALIZAT. . CE S A FACUT IN GALATI, BINE SI DURABIL. NIMIC. ACELEASI FIRME, ABONATE LA BANUL STATULUI CASTIGA LICITATIILE DE LA PRIMARIE. ACELEASI FIRME ATENTE CU INSTITUTIILE STATULUI, FAC TREABA DE MANTUIALA.. NOI, DOAR PLATIM SI ASCULTAM TOTI MANCATORII DE RAHAT. SI ASTA O SA FACEM DACA NU SPUNEM STOP.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:28Scandalul Ciolacu-Docuz-Nordis, cenzurat: site-ul România TV, postul lui Ghiță, zero știri, la fel Realitatea TV și Agerpres. Antena 3, menționare marginală
17:07PSD a scos minori la înaintare în campania electorală: fotografie de grup cu elevi de gimnaziu și liceu care împart materiale politice în fața PSD Maramureș
16:49Ciucă, susținut de un activist pentru drepturile bolnavilor de fibroză chistică: A urgentat introducerea unui medicament esențial pe lista celor compensate
15:48Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri
14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația