/

EXCLUSIV Brigada de epoleți a ministrului Alexandru Rafila: un general SRI, un fost șef al DGA și șeful Poliției Sector 5. Rafila, fiul unui șef al Securității Arad

Rafila, consilieri din SRI și Interne
Rafila, consilieri din SRI și Interne (sursa: Facebook/Alexandru Rafila)

Rafila, consilieri din SRI și Interne. Pesedistul Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, s-a înconjurat de o „brigadă de epoleți” formată din foști șefi din Serviciul Român de Informații și din Ministerul Afacerilor Interne.

Citește și: EXCLUSIV Blonda lui Rafila: șefa de cabinet a ministrului îl însoțește pe acesta în cele mai exotice delegații externe. Pentru loialitate, a fost numită șefa CA la Institutul Oncologic

Cel mai înalt în grad este generalul de brigadă Cristian Georgică Celea, un pensionar special care încasează anual doar din pensie aproximativ 42.000 de euro. Un alt consilier personal al ministrului Rafila este comisarul șef Octavian Melintescu, fostul adjunct al Direcției Generale Anticorupție.

Ministrul Alexandru Rafila nu s-a mulțumit doar cu atât. A decis să-l numească în funcția de secretar general al ministerului pe prietenul său, comisarul șef Mihai Alexandru Borcan, fostul șef al Poliției Sectorului 5.

Rafila senior, șeful Securității Arad

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, pare atras de haina militară, motiv pentru care s-a înconjurat de fostele cadre de nădejde ale statului român. Tatăl său, Alexandru Rafila senior, s-a născut în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), dar a ajuns să conducă serviciul de Securitate în județul Arad.

Alexandru Rafila senior a fost trecut în rezervă cu gradul de maior de securitate la data de 1 iunie 1949, conform unui document publicat de Consiliul Naționale pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

Citește și: Disperare în rândul judecătorilor: pensia șefului CSM ar putea să scadă de la 45.700 lei net la doar 39.188 de lei, dacă se aplică noua legislație – calcule neoficiale

Ministrul Alexandru Rafila a declarat pe la mai multe televiziuni că tatăl său ar fi fost exclus din Securitate și a fost dat afară din Partidul Comunist Român pentru că nu corespundea cerințelor trasate de partid.

„Probabil în acea perioadă erau presiuni mari pentru rezolvarea problemelor legate de colectivizare şi faptul că el nu a putut să le pună în practică au condus la excluderea lui şi din Securitate, şi din Partidul Comunist Român. Nu există o scuză pentru apartenenţa la o astfel de organizaţie. (…)

El sigur că a avut momente în care a regretat cu siguranţă acel lucru, mai ales că a fost şi el la un moment dat afectat – nu vreau în vreun fel să îl scuz, pentru că nu există o astfel de scuză pentru apartenţa la o astfel de organizaţie”, spunea ministrul Alexandru Rafila.

Rafila, consilieri din SRI și Interne

Pesedistul Alexandru Rafila a fost numit ministru al Sănătății în noiembrie 2021. La fel ca predecesorii săi, s-a încojurat de consilieri personali, plătiți din banii ministerului, și de consilieri onorifici.

Citește și: Rafila, îngrijorat că medicii ar putea fi puși la plată: „Nu trebuie o lege a malpraxisului care să înrobească medicii din punct de vedere financiar”

DeFapt.ro a solicitat ministerului Sănătății o listă cu toți consilierii ministrului Alexandru Rafila, dar și atribuțiile acestora. Din documentul transmis de minister rezultă că la cabinetul de ministru al lui Rafila sunt încadrați cinci consilieri personali și 17 consilieri onorifici.

În capul listei de consilieri onorifici se află generalul SRI Cristian Georgică Celea, unul dintre pensionarii speciali ai statului român. Totodată, acesta a fost desemnat de ministrul Rafila în două consilii de administrație: Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Din documentele oficiale rezultă că Cristian Georgică Celea a fost trecut în rezervă cu gradul de general de brigadă de președintele Traian Băsescu în martie 2006.

Generalul Celea, zeci de terenuri și case

În ultima declarație de avere depusă de generalul Celea în iunie 2023, rezultă că încasează o pensie militară anuală de 214.000 lei. Adică aproape 18.000 lei lunar, echivalentul a 3.500 de euro. Totodată, a mai menționat încă o pensie, nu se știe dacă privată sau de stat, de 9.480 lei.

Din declarația de avere depusă de generalul Cristian Georgică Celea mai aflăm că a cumpărat un teren agricol de 4.200 mp în Ciolpani, un alt teren agricol, de un hectar, în comuna sibiană Șelimbăr, un teren de un hectar și o pădure de 2.000 mp în Dâmbovița, dar și un teren intravilan, de 4.507 mp, în Argeș. În anul 2021 și-a cumpărat o casă de 470 mp în localitatea argeșeană Căteasca. A moștenit în 2022 o altă casă de 191 mp și trei apartamente, plus 18 terenuri.

Pe numele generalului se mai află trei mașini, trei șalupe și un scuter. În perioada 1986 -2022, a strâns obiecte de artă în valoare de 30.000 de euro. Dar are și datorii pe măsură. De la o persoană fizică a luat în 2021 o sumă de 560.000 lei, bani pe care trebuie să îi returneze până în 2026. Tot până în 2026, trebuie să restituie 100.000 lei la BRD. O altă sumă de 18.600 de euro urmează să o returneze până în 2025 către Impuls Leasing.

Comisarul șef Melintescu, nota 2,65 la concurs

Comisarul șef Octavian Melintescu, fostul șef al Direcția Generală Anticorupție, este un alt consilier personal al ministrului Alexandru Rafila. Anterior, Melintescu l-a consiliat pe primarul USR Radu Mihaiu, de la Primăria Sector 2. Practic, Octavian Melintescu a trecut din tabăra USR în cea a PSD, chiar dacă susține că nu s-a înregimentat politic.

DeFapt.ro a dezvăluit că ministrul Alexandru Rafila a vrut să-l pună pe Octavian Melintescu în funcția de șef al Corpului de Control, dar acesta a picat concursul pentru ocuparea funcției cu nota 2,65. Pentru ocuparea funcției trebuia să obțină nota 7.

Conform declarației sale de avere, Octavian Melintescu a încasat un salariu anual de 55.800 lei de la Ministerul Sănătății. În plus, încasează de la statul român o pensie specială de 172.200 lei. 

Comisarul șef Borcan, soțul colegei lui Rafila

Pesedistul Alexandru Rafila a decis ca cea mai importantă funcție de la Sănătate, cea de secretar general al ministerului, să îi revină comisarului-șef Alexandru Mihai Borcan, fostul șef al Poliției Sector 5.

Înainte de a fi uns pe funcția de secretar general, comisarul șef Alexandru Mihai Borcan a făcut parte din echipa de consilieri ai ministrului Rafila. În plus, ministrul l-a plasat și în consiliul de administrație al Companiei Naționale Unifarm SA.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Conform ultimei declarații de avere, din mai 2023, comisarul șef Borcan a declarat că a încasat un salariu de 25.975 lei de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în jur de 119.000 lei de la Ministerul Sănătății, plus o indemnizație de peste 66.000 lei de la Unifarm. În total, veniturile cumulate în anul 2022 de comsisarul șef Borcan au fost de 211.000 lei. Adică în jur de 17.500 lei lunar, echivalentul a peste 3.500 euro.

Cum a ajuns un polițist să dețină cea mai importantă funcție din Ministerul Sănătății? O explicație ar fi că soția comisarului șef Alexandru Mihai Borcan, Alina Maria Borcan, este colegă cu ministrul Alexandru Rafila la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” și la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

4 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale
10:06Autostrada A8: de ce nu au început lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an
10:00EXCLUSIV Ce arată sondajele realizate zilnic de AtlasIntel în mediul urban: bătălie la sânge pe locul II, Ciucă și Georgescu – pe trend de creștere
09:52Procuror-șef, la volan cu 400 ml de pălincă și o bere la bord. Testul a arătat o alcoolemie de 4,19‰
22:07Ministerul Muncii a rămas deja fără bani de pensii, așa că scoate sute de milioane de euro din rezerva bugetară
21:50Promovarea mesajului că Ciolacu ar fi vorbit cu Trump, plătită din bani publici. Premierul îi face campanie electorală șefului PSD
21:31Români traficați în Franța pentru muncă în condiții nedemne în podgorii care produc vinuri de sute de euro sticla
21:14Drumuri și Poduri SA Ialomița, falimentată de șeful PSD al Consiliului Județean, Marian Pavel, printr-un împrumut nereturnat