/

Judecătoare de la Tribunalul București, depistată cu șase milioane de euro pe care nu-i poate justifica. Judecătoarea, în funcție, deși a fost implicată în mega-dosarul jafului de la BRD

Judecătoare cu șase milioane de euro pe care nu-i poate justifica Foto: Realitatea.net

O judecătoare de la Tribunalul București, Gabriela-Cristina Mazilu, a fost depistată de Agenția Națională de Integritate cu șase milioane de euro pe care nu-i poate justifica.

Judecătoarea este in funție – iar acum un an dorea să fie promovată la Curtea de Apel – deși a fost pusă sub acuzare în mega-dosarul jafului de la BRD. Însă dosarul, în care mai erau implicate personaje celebre precum Adrian Sârbu sau Remus Truică, a fost îngropat de DIICOT și de secția specială de investigare a infracțiunilor din justiție.

Tot azi, ANI „a constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate în cuantum” de 1,2 milioane de lei în cazul unui comisar de poliție, Ionuț Nicoreșteanu. Și acesta a fost pus sub acuzare în dosarul BRD, beneficiind de credite de trei milioane de euro, în 2009, cu ajutorul soțului judecătoarei Mazilu, Relu Aparaschivei.

Judecătoare cu șase milioane de euro pe care nu-i poate justifica

Care era în linii mari schema de fraudare, potrivit acuzațiilor din dosarul DIICOT: clienți denumiți „săgeată” primeau credite uriașe, de nevoi personale, pe care nu le returnau niciodată, dar banii ajungeau la capii rețelei, care controlau acești „clienți săgeată”.

Averea uriașă a judecătoarei Mazilu, în 2011. Între timp, s-a evaporat

„În prezentul articol vom arăta cum în perioada 2009 – 2010 familia Mazilu – Aparaschivei a încasat aproximativ 5,5 milioane euro prin transferuri operate prin Grupul BRD Dorobanți, condus de Dana Bajescu, și prin Agenția Europa, condusă de cumnata acesteia Alice Monac.

Cele 5,5 milioane euro au provenit din patru credite (originate cu bani fictivi după cum Lumea Justiției a demonstrat în edițiile anterioare) și acordate fraudulos la patru din cei șapte «clienți săgeata», pe care Relu Aparaschivei, aflat pe mâna cu functionarele băncii, îi aducea de mâna la banca, doar cu buletinul, să ia fiecare câte 3 milioane de euro credite de «nevoi personale».

Uluitor, din creditele unora din cei șapte clienți-săgeata, milioane de euro erau șifonați prin Credit Swiss Monaco și Agenția Primăverii din Grupul BRD Dorobanți în conturile a trei firme controlate de Relu Aparaschivei, care i-a folosit că avansuri (chipurile din surse proprii) pentru a obține de la BRD Dorobanți alte credite uriașe, în suma totală de 8,8 milioane euro, cu complicitatea mafiei din BRD Dorobanți”, scria Săptămâna Financiară în 2019.

Dosarul judecătoarei ar fi ajuns la secția specială de investigare a magistraților, de unde nu se mai știe nimic. Presa mai scria că ea a divorțat de Relu Aparaschivei, mâna dreapta a afaceristului Remis Truică, care în 2020 a ajuns la închisoare, în dosarul Ferma Băneasa.

Însă, înainte de divorț, ea se bucura de rezultatele afacerilor soțului ei și își petrecea vacanțele în stațiuni de lux din Italia, precum Valgardena.

Polițistul „client-săgeată” lua credite de milioane de euro cu buletinul

În 2018, CanCan scria despre comisarul Nicoreșteanu, prins în dosarul BRD și pe care ANI l-a depistat cu 1,2 milioane de lei pe care nu-i poate justifica: „Un om al legii, care a fost pe post de client-săgeată, s-a trezit cu 3.000.000 € în conturi într-o singură zi. Banii au fost redirecționați apoi într-un cont din Monaco. Printre suspecți se află un înalt ofițer din Ministerul de Interne, soțul unei judecătoare și bancheri influenți din BRD”.

În declarația dată procurorilor DIICOT, polițistul Ionuț Victor Nicoreșteanu, unul dintre clienții-săgeată, a relatat că a fost adus la sediul băncii, acolo unde i-a fost întocmit contractul de credit, el nefăcând decât să dea buletinul anumitor persoane din cadrul instituției.

Nicoreșteanu este acum „ofiter specialist 2 la Direcția Generală Afaceri Europene, Schengen și Relații Internaționale”.

Declarația de avere a polițistului Nicoreșteanu, din 2023: sărac lipit și executat silit

Nicoreșteanu este acum executat silit de BRD pentru creditul de trei milioane de euro. În declarația de avere nu apar conturi bancare sau alte surse de venit în afară de salariile secretizate, și el și soția sa lucrând în poliție. El mai deține un apartament moștenit, în Cotroceni.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

8 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

12:59FOTO Coloana premierului Ciolacu, blocată în trafic la Podul Iloaiei, unde ambuteiajele se formează permanent, iar CNAIR tergiversează aplicarea soluției, care există
12:32Piedone, atacuri în serie la „Firea Pandele”: „A făcut 20 de companii, a cheltuit banii, a îndatorat Bucureștiul și a plecat!”. El cere să se voteze împotriva „lenei și incompetenței”
11:40DNA nu a început urmărirea penală față de Nicușor Dan, cum fals a afirmat candidatul AUR la Primăria București
09:41De ce și-a ucis un polițist mama: „Bea și mă bătea când eram mic”. Culmea, a cerut o pedeapsă mai mică pentru că era om al legii
09:27Un ONG a vrut să finanțeze cu peste 200.000 de euro construcția unei pasarele pietonale. Primăria a avut nevoie de doi ani și jumătate pentru a emite autorizație. A fost prea târziu: costul se dublase
21:14Pentru judecătoarea Stoicescu, cei care cer abrogarea pensiilor speciale vor „câte un BMW, ca să ajungă la toţi, examene luate de toate loazele şi să se vindece mătuşa de bătături”
17:29După ce a decis să facă metrou până la ea acasă, în Voluntari, Firea promite și un aeroport nou. Proiect comun cu primarul Băluță, deși edilii nu au nici o competență
15:07Clipe de coșmar pentru Grapini: a fost urmărită și amenințată de un bărbat, care apoi s-a cazat la același hotel cu ea și i-a trimis un „filmuleț”
14:37Haos la spitalul CF din Iași: pesedista pe care Grindeanu o ține în funcția de manager a concediat directorul economic în timp ce era în India și nu s-au plătit salariile la timp
13:16EXCLUSIV Rezervistul „Doi și-un sfert” care a vândut chinezării antiglonț Jandarmeriei a vrut să livreze în Ucraina și Iran arme din China produse și de o fabrică aflată pe lista de sancțiuni a SUA
12:45România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
12:31Economistul-șef al BNR avertizează: „La anul va veni nota de plată”. România are cel mai mare deficit de cont curent și a patra mare inflație, comparativ cu statele OECD
11:53Noua „umbră” a lui Firea, după Ligia Enache: nevasta unui ex-ofițer SRI, cu o avere impresionantă, muncitoare la Turbomecanica, cu facultate absolvită la 33 de ani
11:27Primarul de Iași încearcă fix înainte de alegerile locale să amâne cât mai mult judecarea unui dosar penal în care este inculpat
11:11Zeci de mii de arme cu bile de cauciuc și gaze, cu potențial letal, sunt deținute legal în România